​​Corporate Report: Streaming TV – epoca „Vestului sălbatic” se apropie de sfârșit în America

corporate-report-streaming-tv-ndash-epoca-8222vestului-salbatic8221-se-apropie-de-sfarsit-in-america

Pe măsură ce încep să apară tot mai multe detalii despre serviciile pe bază de abonament ale fiecaruia dintre giganții media corporatiști din America, ceva devine tot mai clar: ultimul deceniu a fost epoca vestului sălbatic a televiziunii online-streaming, o vreme în care puteai vedea mii de ore de conținut de la fiecare studio pentru o fracțiune din prețul abonamentului la cablu. Dar acum, „tăietorii de cablu” vor avea nevoie de mai multe abonamente pentru a vedea filmele și spectacolele favorite, iar acestea vor costa cam tot atât cât factura afurisitului de cablu.

Cu Netflix și Hulu, abonații puteau vedea filme și seriale de prima mână pe calculatoare pentru mai puțin de 20$ pe lună. Mai puneți HBO cu 15$ și aveți un pachet complet. Și era ok să aștepți puțin până să vezi totul, deoarece conceptul de show pe care-l vedea toată lumea în același timp a dispărut cu desăvârșire.

Cu apariția lui Disney+ și Apple TV+, cu un nou serviciu pe care încă-l rumegă WarnerMedia preluată de AT&T, zilele de cowboy pentru streaming TV sunt pe terminate. De aceea a investit Netflix în ultimii ani în conținut original pentru a-și încărca arsenalul; de aceea Disney a cumpărat aproape fiecare rețea care a avut o investiție inițială în Hulu; și de aceea plănuiește WarnerMedia să folosească puternica pârghie a brandului HBO pentru a lansa o aplicație-umbrelă care să profite de avantajul întregii arthive a conglomeratului. Epoca televiziunilor separate a sosit, o vreme în care oamenii vor plăti șase sau șapte facturi lunar diferite, dacă nu mai multe, pentru a se menține în ton cu cultura pop – iar costul va sfârși prin a fi la fel cu zdravăna factură de cablu la care fiecare a vrut să renunțe.

WarnerMedia, care a fost creat prin achiziția lui Time Warner de către AT&T în februarie, este un colos de talia lui Netflix și Disney. Compania deține biblioteca de filme Warner Bros., ca și vasta arhivă Turner Classic Movies, canalele premium HBO și Cinemax, ca și multe canale Turner Broadcasting ca TBS, TNT, CNN, TruTV, Cartoon Network/Adult Swim. Confrom unui articol din Wall Stree Journal de săptămâna trecută, șeful executiv de la WarnerMedia, john Stankey, plănuiește să lanseze o platformă online care să aducă totul la un loc pentru 16 sau 17 dolari lunar, adică puțin mai mult decât un abonament la HBO Now.

Dacă serviciul WarnerMedia va fi lansat la începutul anului viitor (WSJ bănuie că în martie), va veni la câteva luni după Disney+, care va oferi biblioteca de filme clasice de animație, proiectele Pixar, spectacolele și filmele Marvel, ca și universul Star Wars. Disney are acum control deplin asupra lui Hulu și tocmai a făcut achiziția lui Fox, un studio vechi de aproape un secol care poate umple orice serviciu de streaming. Țelul suprem al companiei este de a împleti Disney+ (7$/lună) cu Hulu și ESPN ca o ofertă-pachet. Între timp, giganții tech Netflix, Apple și Amazon cheltuiesc sume uriașe pentru cpnținut original ca să țină pasul.

Această cursă a înarmării înseamnă că că va fi mai multă televiziune de consumat decât oricân înainte, dar și că povara financiară a clienților va fi tot mai grea. Tocmai când oamenii au anulat contractele pentru cablu ca să economisească, epoca streaming va oferi pe scară largă mănunchiuri de canale care au făcut televiziunea prin cablu ceea ce a fost, atrăgând privitorii cu bunuri de preț din sport și film, dar și făcându-i să plătească pentru întreg pachetul. WarnerMedia (sau oricum se va numi în final) se va folosi de HBO ca să momească clienți cu abonamente mai scumpe pentru orice altceva.

Acestui plan i-a dat pinteni Netflix, care i-a înspăimântat pe executivi ca Stankey și i-a făcut să gândească la producții TYV pe scară largă ca fiind singurul mod de a concura cu compania. Anul trecut, Stankey le-a ținut o lecție oamenilor de la HBO despre eșecurile firmei, în ciuda palmaresului în general excelent al firmei de a produce spectacole de înaltă calitate și câștigătoare de premii, care au generat profituri de miliarde de dolari. „Vreau mai multe ore de producție”, le-a spus Stankey. După mai multe luni, Richard Plepler, CEO la HBO, s-a retras.

Dar uluitoarele cheltuieli ale lui Netflix pentru conținut original au venit când compania a realizat că multe din ofertele sale cele mai populare – showuri ca The Office, care erau sub licență de la alte companii – vor deveni tot mai scumpe când studiourile vor începe să înțeleagă valoarea din streaming media. În decembrie, Netflix i-a plătit lui WarnerMedia 100 de milioane de dolari pentru a reținedrepturile drepturile pentru sitcomul Friends încă un an, sumă colosală pe care WarnerMedia a acceptat-o pentru că știa că propriul său serviciu nu va fi gata până în 2020. Încet și sigur, corporațiile încep să-și retragă proprietățile, înțelegând cpă exclusivitatea va fi calea de a ademeni noi abonați. Frontierele acestei ere digitale au fost retrasate, iar prin 2020 atrăgătoarea lume a streaming media s-ar putea să înceapă a arăta din nou ca pe vremuri. (The Atlantic)

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here