Un nou lot de aeronave F-16 Fighting Falcon a sosit la Câmpia Turzii. „Asigură creșterea securității României”

0
7
un-nou-lot-de-aeronave-f-16-fighting-falcon-a-sosit-la-campia-turzii.-„asigura-cresterea-securitatii-romaniei”
Un nou lot de aeronave F-16 Fighting Falcon a sosit la Câmpia Turzii. „Asigură creșterea securității României”

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat joi, 24 octombrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Unul dintre cele trei aeronave F-16 Fighting Falcon sosite la Câmpia Turzii. FOTO MApN

Este cea de-a patra serie de trei aeronave F-16 sosite în țară, din cele cumpărate de România de la Regatul Norvegiei, împreună cu pachetul de bunuri și servicii aferent. Finalizarea recepției întregului lot este estimată pentru finalul anului 2025, potrivit Ministrului Apărării Naţionale (MApN).

Aeronavă F-16 Fighting Falcon. FOTO MApN

„Achiziția aeronavelor și a pachetului de bunuri și servicii asigură creșterea securității României prin executarea apărării spațiului aerian național și flancului estic al Alianței Nord-Atlantice”, arată MApN, într-un comunicat.

Un nou lot de trei aeronave F-16 Fighting Falcon a sosit la Câmpia Turzii. FOTO MApN

O achiziție de 32 aeronave F-16

Ministerul amintește că, potrivit Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană, în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene”, Guvernul României a atribuit Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziție a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic inițial și a unui a pachet de bunuri şi servicii complementar (de la Guvernul Statelor Unite ale Americii).

Aeronave F-16 Fighting Falcon sunt livrate în stare operațională. FOTO MApN

Avioanele sunt livrate în stare operațională.

„Resursa disponibilă a acestora asigură operarea lor pentru o perioadă de tranziție, de minimum 10 ani, către avioanele de generația a V-a, ceea ce face ca achiziția avioanelor de luptă norvegiene să reprezinte, în fapt, un transfer de capabilitate între două țări NATO aliate”, se arată în comunicat.