Candidatul cel mai slab pregătit în cursa pentru Cotroceni. Rezultatele surprinzătoare ale unui sondaj INSCOP

0
4
candidatul-cel-mai-slab-pregatit-in-cursa-pentru-cotroceni.-rezultatele-surprinzatoare-ale-unui-sondaj-inscop
Candidatul cel mai slab pregătit în cursa pentru Cotroceni. Rezultatele surprinzătoare ale unui sondaj INSCOP

O cercetarea sociologică realizată de INSCOP Research, în perioada 11-18 octombrie 2024, arată părerile românilor cu privire la candidatul cel mai bine pregătit și cel mai slab pregătit. Părerile românilor sunt împărțite și uneori surprinzătoare, este una dintre concluziile studiului.

Candidați prezidențiale FOTO: Inquam Photos

Metoda de cercetare este interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1106 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%, au transmis realizatorii cercetării.

Întrebați care este, în opinia lor cu privire la candidatul cel mai bine pregătit pentru funcția de președinte al României, 20.4% dintre respondenți îl indică pe Mircea Geoană (independent), 18.1% pe Marcel Ciolacu (PSD), 14.9% pe George Simion (AUR), iar 8.4% pe Elena Lasconi.

Pe Nicolae Ciucă (PNL) l-au menționat doar 6% dintre participanții la sondaj, pe Cristian Diaconescu (independent) – 5.8%, pe Ludovic Orban (FD și PMP) – 2.3% și pe Kelemen Hunor (UDMR) – 2.1%. Cristian Terheș (PNCR) a fost ales de 1.6%, iar Ana Birchall (independent) de 0.8%. 0.8% au menționat alt candidat, 8.5% nu știu sau nu pot aprecia, în timp ce 8.1% nu-l consideră pe niciunul dintre candidați ca fiind bine pregătit. 2.2% au ales să nu răspundă.

Mircea Geoană este considerat candidatul cel mai bine pregătit pentru funcția prezidențială în special de votanții USR, persoanele cu educație superioară, locuitorii din București și din mediul urban.

Marcel Ciolacu este văzut drept candidatul cel mai bine pregătit pentru funcția de președinte al României în special de votanții PSD și de persoanele peste 60 de ani.

George Simion este candidatul cel mai bine pregătit pentru funcția de președinte al României pentru votanții AUR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație primară și utilizatorii TikTok.

În ceea ce privește candidatul cel mai slab pregătit pentru funcția de președinte al României, 19.9% dintre participanții la sondaj sunt de părere că aceste este George Simion (AUR). Asta deși la întrebarea despre cel mai bine pregătit candidat Simion a ieșit pe locul 3.

13.1% o menționează pe Elena Lasconi (USR) drept cel mai slab candidat. 12.8% îl indică pe Marcel Ciolacu (PSD), iar 10.5% pe Nicolae Ciucă (PNL). Ludovic Orban (FD și PMP) a fost ales de 6.8% dintre cei chestionați, iar Kelemen Hunor (UDMR) de 5.2%.

Mircea Geoană (independent) este văzut drept mai slab pregătit candidat de 4.6% dintre cei intervievați, Ana Birchall (independent) de 3.6%, Cristian Terheș (PNCR) de 3.5% și Cristian Diaconescu (independent) de 2%. 1% au indicat un alt candidat. 13.3% nu știu sau nu pot aprecia, în timp ce 0.8% nu-l consideră pe niciunul dintre candidați ca fiind slab pregătit. 2.6% nu au răspuns.

Cred că George Simion este candidatul cel mai slab pregătit pentru funcția de președinte al României în special votanții lui Mircea Geoană și ai Elenei Lasconi, votanții PNL și ai USR, persoanele cu educație superioară, locuitorii din București și din urbanul mare.

Sunt de părere că Elena Lasconi este candidatul cel mai slab pregătit pentru funcția prezidențială în special: votanții lui Marcel Ciolacu și ai lui George Simion, votanții PSD și persoanele cu vârsta de peste 60 de ani.

Votanții Elenei Lasconi și tinerii sub 30 de ani cred cel mai mult că Nicolae Ciucă este candidatul cel mai slab pregătit din cursa prezidențială.

Cred că Marcel Ciolacu este candidatul cel mai slab pregătit pentru prima funcție în stat mai ales votanții Elenei Lasconi și ai lui George Simion, tinerii sub 30 de ani, au mai stabilit cei de la INSCOP.

Sondajul a fost realizat la comanda cotidianului Libertatea.