Elena Lasconi promite schimbări în conducerea DNA și parchete. „S-au închis ochii în anumite situații”

0
15
elena-lasconi-promite-schimbari-in-conducerea-dna-si-parchete.-„s-au-inchis-ochii-in-anumite-situatii”
Elena Lasconi promite schimbări în conducerea DNA și parchete. „S-au închis ochii în anumite situații”

Candidatul USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a anunțat că intenționează să-l schimbe pe șeful DNA, Marius Voineag, și că se gândește deja la noi nume pentru conducerea parchetelor.

Elena Lasconi vrea să facă modificări în DNA. Foto: Arhivă Adevărul

Într-un interviu acordat pentru G4Media.ro, Elena Lasconi se declară nemulțumită de actuala conducere DNA. ”Consider că acolo s-au închis ochii în anumite situații” a precizat aceasta.

Ea a afirmat că nu are intenția de a modifica legile justiției în ceea ce privește numirea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție sau a șefilor parchetelor. În schimb, ea a subliniat că vrea să discute despre legile care reglementează serviciile secrete și propune limitarea mandatului șefilor SRI și SIE la cinci ani. Lasconi consideră că, după această perioadă, aceștia acumulează prea multă putere, ceea ce poate afecta echilibrul și integritatea instituțiilor.

Întrebată dacă în cazul în care ajunge la Cotroceni ar vrea să mai dea încă un mandat actualilor șefi de parchete DNA, DIICOT, Parchetul General sau se găndește la alte nume, Elena Lasconi răspunde că vrea să facă niște modificări drastice. 

Ea a criticat activitatea actualei conduceri a DNA, menționând că în anumite situații s-au „închis ochii” și a adus în discuție exemple de investigații care nu au fost prioritizate, cum ar fi filajele pentru infracțiuni minore, comparativ cu lipsa unor acțiuni mai ample împotriva traficului de droguri.

Elena Lasconi a mai adăugat că, deși DNA nu are competența de a investiga traficanții de droguri, consideră că ar trebui să fie mai activ în abordarea acestor probleme. În ceea ce privește reformele în justiție, ea nu intenționează să schimbe modalitatea de numire a președintelui Înaltei Curți sau a șefilor parchetelor, dar vrea să discute despre legile siguranței și să limiteze mandatele șefilor SRI și SIE la cinci ani pentru a preveni acumularea excesivă de putere. Lasconi critică actualul sistem de numire a șefilor parchetelor, care este influențat politic, și susține necesitatea unei justiții corecte și independente.

Candidatul USR la prezidențiale, Elena Lasconi, nu a clarificat ce reforme va propune în programul său electoral. Anul viitor, mandatul șefei Înaltei Curți de Casație și Justiție expiră, iar președintele instanței este acum numit de Consiliul Superior al Magistraturii, nu de președintele României, cum era anterior. Există riscul ca noul președinte al Înaltei Curți să fie anti-reformist, ceea ce ar putea împiedica orice inițiative de reformă și eficientizare a justiției.

”Vrem ca DNA să poată ancheta inclusiv fapte de delapidare și deturnare de fonduri. Mai mult, este necesar ca numirile conducătorilor de parchete să nu aibă influențe politice”, se arată în program. Acum șefii parchetelor sunt propuși de ministrul justiției, care e om politic, avizați formal de CSM și numiți de președinte. Nici această procedură de numire nu este pusă în discuție de Elena Lasconi.