Marcel Ciolacu, la deschiderea Forumului Economic din Londra: „Avem salarii și de 2-3000 de euro”

0
5
marcel-ciolacu,-la-deschiderea-forumului-economic-din-londra:-„avem-salarii-si-de-2-3000-de-euro”
Marcel Ciolacu, la deschiderea Forumului Economic din Londra: „Avem salarii și de 2-3000 de euro”

Premierul Marcel Ciolacu a deschis astăzi Forumul Economic la Mansion House, Londra, subliniind importanța consolidării relațiilor economice între România și Marea Britanie, la 17 ani de la ultima vizită oficială a unui prim-ministru român în Regatul Unit.

Marcel Ciolacu a deschis astăzi Forumul Economic la Mansion House din Londra. Foto: Captură ecran

Ciolacu a subliniat că acest forum trebuie să reprezinte un punct de inflexiune în parteneriatul strategic româno-britanic, început acum mai bine de două decenii.

„Este momentul perfect ca, după 17 ani de la ultima vizită a unui prim-ministru român în Marea Britanie, să dăm un semnal puternic că suntem pregătiți să dăm o nouă dimensiune dialogului nostru strategic”, a declarat Ciolacu în deschiderea evenimentului.

Premierul român a subliniat că relațiile excelente dintre cele două țări sunt bazate pe prietenia româno-britanică, dar și pe legăturile istorice și pe o comunitate românească numeroasă și bine integrată în societatea britanică. Peste 1,2 milioane de români trăiesc, studiază sau muncesc în Regatul Unit, contribuind activ la dezvoltarea economiei britanice în sectoare precum sistemul financiar-bancar, antreprenoriat, sănătate, construcții și IT.

„Limba română a ajuns în topul celor mai vorbite trei limbi din Anglia și Țara Galilor. Este un motiv de mândrie pentru noi, dar în același timp suntem conștienți că economia României are nevoie de oameni profesioniști, serioși, pe care orice companie se poate baza”, a afirmat Ciolacu.

Ciolacu a insistat asupra obiectivului său de a reduce migrarea românilor pentru muncă în străinătate, promovând România ca o destinație favorabilă pentru investițiile britanice. „Interesul meu ca premier este să reduc numărul românilor care pleacă la muncă în străinătate și pentru asta îmi doresc ca astăzi să reușim să convingem tot mai mulți șefi ai marilor companii britanice că România este o țară foarte bună pentru investiții”, a spus premierul.

De asemenea, Ciolacu a subliniat că economia României a înregistrat progrese semnificative în ultimii ani, iar unele sectoare au atins aproape nivelul mediu european în ceea ce privește veniturile. „Avem salarii și de 2-3000 de euro pentru ingineri, dar și pentru alte categorii profesionale. Construim autostrăzi, spitale și școli moderne, creștem calitatea serviciilor publice”, a menționat premierul.

În ceea ce privește sectorul energetic, Ciolacu a remarcat investițiile semnificative ale Marii Britanii în România, precum proiectul Rezolv Energy, care va construi cel mai mare parc solar din Europa. România se află pe locul doi în Uniunea Europeană în ceea ce privește producția de gaze și se mândrește cu o independență energetică de 72%, mult peste media UE de 43%.

„Suntem a doua țară independentă energetic din Uniunea Europeană, cu doar 28% importuri, față de media Uniunii Europene de 57%. România este al doilea cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, iar obiectivul nostru este să devenim independenți energetic până în 2030. Acesta este un avantaj de proporții pentru orice investitor”, a declarat Ciolacu.

România – hub regional pentru energie, digitalizare și apărare

Premierul a prezentat viziunea României ca un hub regional în Marea Neagră, subliniind importanța stabilității și democrației în regiune, dar și potențialul României în domenii esențiale precum energia, digitalizarea și apărarea. „Ne dorim să transformăm România într-un hub regional la Marea Neagră, un furnizor de stabilitate, promotor al democrației, precum și un actor-cheie în domenii precum cel energetic, al digitalizării și al apărării”, a spus Ciolacu.

În plus, România se află într-un proces de tranziție către o economie verde, iar premierul a subliniat oportunitățile de cooperare între România și Marea Britanie în dezvoltarea IMM-urilor și sprijinul pentru antreprenoriat. „Putem construi împreună incubatoare de afaceri și să facem un schimb de bune practici în domeniul finanțării și al politicilor de sprijin pentru sectorul antreprenorial, transfer tehnologic și digitalizare”, a spus Ciolacu.

Un alt punct important al discursului premierului a fost calitatea forței de muncă din România, în special în domeniul IT. „Avem o forță de muncă cu pregătire solidă în domeniul IT și, o spun fără falsă modestie, poate una dintre cele mai bune din lume”, a afirmat premierul.