Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță MĂSURI pentru eliminarea practicilor comerciale neloiale și asigurarea echității în sectorul alimentar

0
5
ministrul-agriculturii,-florin-barbu,-anunta-masuri-pentru-eliminarea-practicilor-comerciale-neloiale-si-asigurarea-echitatii-in-sectorul-alimentar
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță MĂSURI pentru eliminarea practicilor comerciale neloiale și asigurarea echității în sectorul alimentar

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat joi că, în cazul în care Comitetul de Monitorizare va constata până la 31 decembrie că practicile comerciale neloiale persistă, Ministerul Agriculturii va promova un act normativ cu putere deplină, destinat eliminării acestora. Măsura vine ca răspuns la sesizările primite de la procesatorii români privind adaosurile comerciale practicate pentru produsele alimentare, atât cele procesate în România, cât și cele importate.

Florin Barbu a declarat că Ministerul Agriculturii a inițiat măsuri concrete pentru monitorizarea adaosurilor comerciale practicate pe anumite categorii de produse alimentare, în urma sesizărilor primite de la procesatorii români.

Primele măsuri au fost luate astfel încât, în două săptămâni, Consiliul Concurenței să ne aducă informații despre anumite categorii de produse pe care Ministerul Agriculturii le are sesizate de către procesatorii români, despre adaosurile comerciale practicate pentru produsele care sunt procesate în România și pentru produsele care sunt importate din alte state. Este prima măsură, deoarece în continuare, eu, ca ministru, pledez pentru ca adaosul comercial practicat de magazinele de retail din România să fie unul echitabil atât pentru produsele românești, cât și pentru cele venite din import, practic să avem același adaos comercial practicat, a spus ministrul Agriculturii.

În cazul în care monitorizarea va arăta creșteri mari de prețuri, ministrul Agriculturii a explicat că există cadrul legal prin care ministerul poate interveni.

În momentul de față, noi avem acea ordonanță care a fost transpusă în lege pentru cele 21 de alimente de bază consumate de români cu venituri mici și medii. Este în vigoare până pe 31 decembrie. Acest Comitet a fost constituit prin Ordinul ministrului Agriculturii. Vom monitoriza până pe 31 decembrie toate aceste practici comerciale neloiale.

Vorbim de prezența la raft a produselor românești, dar și de listarea produselor românești de către retaileri și, în continuare, în cazul în care până pe 31 decembrie din acest Comitet de Monitorizare reiese că lucrurile nu intră într-o normalitate, Ministerul Agriculturii va promova un act normativ cu putere deplină, astfel încât în România practicile comerciale neloiale să fie eliminate total. Dacă cei care fac parte din Comitetul de Monitorizare – vorbim de retaileri, vorbim și de procesatori, vorbim și de Consiliul Concurenței – nu respectă deciziile pe care le vom lua în acest Comitet, sigur, Guvernul României va interveni, așa cum a făcut de fiecare dată, cu un act normativ juridic, pentru a proteja fermierii și procesatorii români, a precizat Florin Barbu.

Întrebat despre posibila prelungire a plafonării prețurilor, ministrul Agriculturii a asigurat că, atât timp cât va conduce Comitetul de Monitorizare, se va asigura că practicile comerciale neloiale să fie eliminate.

În cazul în care nu ajungem la un numitor comun în acest Comitet de Monitorizare, voi iniția un act normativ cu încărcătură juridică, a adăugat ministrul Agriculturii.

CITEȘTE ȘI:

Florin Barbu: Nu vreau ca produsele românești să aibă un ADAOS comercial la raft mai mare decât produsele care vin din import

Zeci de mii de produse românești, pe lista lui Florin BARBU: Toate produsele care sunt procesate în România vor avea adaos comercial plafonat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.