„Om de afaceri eşuat” . Cine este cel pe care Elena Lasconi îl acuză că face presiuni pentru retragerea ei din cursa prezidențială

0
4
„om-de-afaceri-esuat”.-cine-este-cel-pe-care-elena-lasconi-il-acuza-ca-face-presiuni-pentru-retragerea-ei-din-cursa-prezidentiala
„Om de afaceri eşuat” . Cine este cel pe care Elena Lasconi îl acuză că face presiuni pentru retragerea ei din cursa prezidențială

Elena Lasconi, candidat USR la prezidențiale, susține că a primit amenințări din partea unui oficial de top, fost diplomat, care pune presiuni ca aceasta să se retragă din cursa prezidențială. Ea a dezvăluit despre cine este vorba.

Lasconi acuză că a fost amenințată să își retragă candidatura pentru prezidențiale FOTO Arhivă

Lasconi a declarat că este vorba despre Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA, care o presează să renunțe la candidatură. Zuckerman, numit în mandatul lui Trump, l-a susținut recent pe Nicolae Ciucă la dezbaterea organizată de Antena 3.

”Acest individ nu-şi ţine gura, a vorbit cu foarte mulţi oameni, s-a lăudat cu asta, că el o să fie cel care mă va scoate pe mine din această cursă”, a spus Elena Lasconi, în emisiunea Insider politic, la Prima TV.

Lasconi, care l-a numit pe Zuckerman ”om de afaceri eşuat”, susţine că nu ia în calcul să se retragă din cursă. ”Niciodată nu voi îngenunchea şi niciodată nu mă voi retrage”, a spus candidatul USR, citat de news.ro.

Redăm integral dialogul cu Elena Lasconi.

Insider politic: Aţi acuzat faptul că există presiuni pentru a vă retrage din cursă.

Elena Lasconi: Există presiuni pe care aş vrea să le fac publice în momentul în care am dovada clară şi concretă ca organele statului să poate să cerceteze.

Insider politic: Despre ce este vorba?

Elena Lasconi: De încercări de intimidare ca să mă retrag.

Insider politic: Deci aţi primit un telefon de la anumite persoane din PNL?

Elena Lasconi: Da, vreau să vin cu dovezi. Eu nu sunt omul poveştilor.

Insider politic: E vorba de politicieni, de oameni din serviciile secrete, de diplomaţi?

Elena Lasconi: De foşti.

Insider politic: Foşti ce?

Elena Lasconi: Un fost diplomat care acum este un om de afaceri eşuat.

Insider politic: Vă referiţi la fostul ambasador al SUA în România, Adrian Zuckerman.

Elena Lasconi: Deja se şi laudă pe la diverşi oameni de afaceri.

Insider politic: A fost, ca invitat, la dezbaterea unde a participat Nicolae Ciucă. V-a sunat să vă retrageţi din cursă?

Elena Lasconi: Detalii o să dau zilele următoare. Acest individ nu-şi ţine gura, a vorbit cu foarte mulţi oameni, s-a lăudat cu asta, că el o să fie cel care mă va scoate pe mine din această cursă.

Insider politic: Adrian Zuckerman a fost numit ambasador al SUA în România în primul mandat al lui Donald Trump.

Elena Lasconi: Acum nu are nicio şansă, pentru că s-au convins cine este acest individ. Îşi doreşte să fie ambasador atât în România sau în Spania. Nu va fi nici aici, nici acolo.

Insider politic: Mai sunt şi alţi ambasadori?

Elena Lasconi: Alţi ambasadori, nu. Dacă este să ne referim la diplomaţi, ăsta este omul.

Insider politic: Luaţi în calcul să vă retrageţi şi să-l susţineţi pe Ciucă?

Elena Lasconi: Acum, când văd cât putregai există în jurul acestor candidaţi, când ştiu foarte clar că România e în pericol, că trăim practic un război hibrid, în care influenţa Rusiei este prezintă în aceste alegeri? Nu! Niciodată nu voi îngenunchea şi niciodată nu mă voi retrage! România are nevoie acum de un om cinstiti, de un om de bună-credinţă.

Emisiunea integrala va fi difuzată sâmbătă, de la ora 12.00.