„Victima tăcută a războiului din Ucraina”. Invazia rusă a provocat daune de 71 miliarde de dolari mediului înconjurător

0
3
„victima-tacuta-a-razboiului-din-ucraina”.-invazia-rusa-a-provocat-daune-de-71-miliarde-de-dolari-mediului-inconjurator
„Victima tăcută a războiului din Ucraina”. Invazia rusă a provocat daune de 71 miliarde de dolari mediului înconjurător

Invazia rusă în Ucraina a provocat daune de 71 miliarde de dolari mediului înconjurător şi a condus la o creştere masivă a emisilor de gaze cu efect de seră, a declarat marţi în cadrul COP29 de la Baku un ministru ucrainean. 

Război în Ucraina FOTO: Profimedia

„Natura este o victimă tăcută a acestui război”, a declarat Svetlana Grinciuk, ministrul protecţiei mediului şi resurselor naturale.

„Impactul asupra climatului, în special distrugerea pădurilor care echilibrează natural emisiile de carbon arată că consecinţele războiului , a adăugat Svetlana Grinciuk, citată de Agerpres.

Potrivit guvernului ucrainean, costul pagubelor aduse mediului de război se ridică la 71 miliarde de dolari. Conflictul a dus de asemenea la degajarea a circa 180 milioane de tone de carbon. 

În 2023, Programul ONU pentru Dezvoltare (PNUD) estimase la 56 de miliarde de dolari daunele aduse mediului de războiul în Ucraina.

Potrivit ultimelor estimări ucrainene, activităţile militare în sine au provocat 51,6 milioane de tone de emisii de carbon, cărora li s-ar putea adaugă 56 milioane de tone în timpul reconstruirii infrastructurii după război. Incendiile sunt responsabile de 27,2 milioane de CO2 echivalent.

Potrivit sursei citate, invazia rusă a distrus trei milioane de hectare de păduri.

Acest estimări intervin în timp ce Rusia a lovit instalaţii energetice ucrainene în cursul unor noi bombardamente aeriene, aruncând milioane de persoane în întuneric.