Fenechiu, precizări privind promovarea lui Ciucă alături de condamnatul penal Dani Mocanu. Manelistul le-a făcut campanie gratis şi acum şi în iunie

0
3
fenechiu,-precizari-privind-promovarea-lui-ciuca-alaturi-de-condamnatul-penal-dani-mocanu.-manelistul-le-a-facut-campanie-gratis-si-acum-si-in-iunie
Fenechiu, precizări privind promovarea lui Ciucă alături de condamnatul penal Dani Mocanu. Manelistul le-a făcut campanie gratis şi acum şi în iunie

După ce a distribuit în mediul online maneaua dedicată de Dani Mocanu candidatului PNL Nicolae Ciucă, iar apoi a şters postarea, senatorul Daniel Fenechiu a venit cu unele precizări.

Fenechiu nu se hotărăţte dacă maneaua are sau nu conotaţii politice. Foto Facebook

Senatorul PNL a ţinut, în primul rând, să precizeze faptul că partidul nu i-a plătit lui Dani Mocanu niciun leu pentru maneaua de promovare a lui Nicolae Ciucă pentru Preşedinţia României şi că aceasta a fost o iniţiativă individuală a cântăreţului.

În ceea ce priveşte faptul că a distribuit-o în mediul online, Daniel Fenechiu a declarat că nu avea cunoştinţă de faptul că cel care a compus maneau, Dani Mocanu, a fost trimis în judecată, încă din anul 2022, pentru mai multe infracţiuni, precum pentru tentativă de omor, proxenetism și trafic de persoane.

În ciuda faptului că manelistul a spus că piesa dedicată candidatului PNL la alegerile prezidenţiale nu a fost compusă pentru a influenţa în niciun fel voturile româniclor, ci ca act artistic, unii liberali, printre care şi senatorul Daniel Fenechiu, au profitat de această oportunitate pentru a-l promova pe Nicolae Ciucă, potrivit Digi24.

Numai că acum Nicolae Fenechiu se cam încurcă în explicaţii atunci când vine vorba despre… „conotaţii”. Deşi în postarea prin care distribuia maneaua lui Dani Mocanu scrie că aceasta „nu are nicio conotaţie politică”, atunci când a fost întrebat care este motivul pentru care a distribuit-o, a recunoscut că a făcut-o pentru a atrage voturile românilor care ascultă acest gen de muzică.

„Eu în Bacău mă ocup de o zonă care este în stânga Siretului. Este o zonă de oameni care cărora le plac manelele. Circulând în această zonă unde sunt circa 40 de localități, am constatat că manelele sunt muzica preferată acestor oameni. Eu vreau voturi pentru Partidul Național Liberal. Nu știu dacă e păcat să vreau voturi dacă e condamnabil, dar în ipoteza în care văd că oamenii ascultă manele și văd o manea care se referă la partid și la candidatul meu, eu apreciez că această manea mă poate ajuta să promovez candidatul și ideea este practic inițiativa mea. Partidul n-are nicio legătură. Au fost colegii de la partid care m-au sunat să șterg postarea, însă dumneavoastră știți că eu sunt tip căpos și fiind un tip căpos și crezând că ceea ce am făcut este un lucru bun pentru electoratul căruia mă adresez”, a spus liberalul.

De asemenea, el a spus că nu ştia nimic despre acuzaţiile grave care i se aduc manelistului Dani Mocanu.

La insistenţele jurnalistei de a răspunde dacă i se pare normal ca partidul să-l promoveze pe Nicolae Ciucă prin intermediul unui condamnat penal, Daniel Fenechiu a dat un răspuns neaşteptat.

„Cred că aş fi postat, pentru că ceea ce contează este muzica, ceea ce contează este audienţa, ceea ce contează este cum se raportează auditorul la ea. Una peste alta, artiştii sunt artişti, cred că contează ce produc ei, nu cum sunt ei. Niciunuia dintre ei nu le-am cerut cazierul, când am discutat cu ei, că nu asta m-a interesat, dar, repet, nu ştiam că e condamnat penal”, a spus Daniel Fenechiu, care abia în timpul discuţiei a aflat pentru ce fapte este condamnat manelistul. 

După ce a fost pus la curent, pe scurt, cu toate infracţiunile comise de Dani Mocanu, unele extrem de grave, senatorul PNL s-a răzgândit oarecum, declarând că „probabil”, dacă ar fi ştiut, nu ar fi distribuit videoclipul acestuia.

„Probabil că nu (distribuiam piesa), dacă știam toate lucrurile astea. Însă vreau să vă spun următorul lucru: atâta vreme cât omul nu a fost condamnat, eu cred că vinovăția lui nu a fost dovedită. Da, probabil că n-aș fi postat. (…)

Cred că cel mai mult m-ar fi deranjat cruzimea faţă de animale. Cred că asta ar fi fost chestiunea peste care nu aş fi putut să trec”, a spus senatorul Fenechiu după ce aflat că Dani Mocanu este acuzat inclusiv de tentativă de omor, violenţă, trafic de persoane şi alte infracţiuni extrem ede grave.

„PNL nu a plătit pentru această manea. Departamentul de comunicare al partidului a comunicat a fost o inițiativă a respectivului cântăreț, autor de manele, nu mă pricep la genul ăsta de muzică, însă așa cum v-am spus, PNL n-a plătit”, a declarat liberalul. 

La rândul său, Dani Mocanu a postat şi el un filmuleţ pe reţelele de socializare în care spune că spune că nu i s-a cerut şi nici nu i s-a plătit pentru „maneau lui Ciucă” şi că a fost o iniţiativă personală.

„Am făcut o melodie pentru domnul Nicolae Ciucă din proprie inițiativă, pentru că mi-a plăcut mie de el. Nu am fost contactat de nimeni din partidul lui”, a spus manelistul.

Maneaua dedicată lui Nicolae Ciucă nu este, însă, singura prin care Dani Mocanu promovează partidul din care acesta face parte acesta. Potrivit Digi24, şi în iunie, la alegerile locale, manelistul a făcut campanie pentru PNL şi a compus o melodie pentru candidatul PNL la Consiliul Judeţean Argeş, avocatul Perianu.

Daniel Fenechiu susţine că nici atunci manelistul nu a fost plătit şi că este vorba doar despre o coincidenţă, născută din faptul că, probabil, Dani Mocanu „are sentimente liberale”.