Taxa pe hărnicie revoltă primarii orașelor: „Timișoara trebuie să lase încă 13 milioane de euro la bugetul de stat”

0
3
taxa-pe-harnicie-revolta-primarii-oraselor:-„timisoara-trebuie-sa-lase-inca-13-milioane-de-euro-la-bugetul-de-stat”
Taxa pe hărnicie revoltă primarii orașelor: „Timișoara trebuie să lase încă 13 milioane de euro la bugetul de stat”

Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara, critică dur un amendament bugetar care va forța Timișoara să plătească 13 milioane de euro suplimentar, spunând că orașele performante sunt „pedepsite” și că aceasta este o „taxă pe hărnicie” pentru cei care contribuie cel mai mult la economie.

Dominic Fritz. Foto: Captură video

Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a reacționat vehement după ce, miercuri, majoritatea parlamentară a adoptat un amendament la Legea bugetului care ar impune orașelor performante să vireze suplimentar sume considerabile la bugetul de stat. Potrivit acestuia, Timișoara va fi nevoită să cedeze încă 13 milioane de euro, o sumă considerabilă care ar fi putut fi investită în dezvoltarea locală.

„Au inventat-o și pe asta: o taxă pe hărnicie. Iar Timișoara trebuie să lase încă 13 milioane de euro la bugetul de stat”, a declarat Fritz, explicând că, în mod normal, 63% din impozitul pe venit al timișorenilor rămâne la nivel local. Însă, amendamentul adoptat de Parlament stipulează că orice venit care depășește media națională a impozitului pe venit va fi supus unei taxe suplimentare de 15%. „Deși sună complicat, e simplu: media națională a cotei este preconizată să fie de 2.000 lei impozit pe venit per cap locuitor. La Timișoara, unde nu prea avem șomaj și salariile sunt mai bune, media e estimată la 3.700 lei, aproape dublu decât media națională. Pe diferența de 1.700 lei trebuie să dăm pentru fiecare timișorean taxa de hărnicie de 15% la guvern.”

Primarul a subliniat că această sumă suplimentară nu va fi folosită pentru proiecte locale importante, cum ar fi finalizarea stadionului, reabilitarea trotuarelor, amenajarea de parcuri sau construirea de școli, ci pentru „finanțarea primei de pensionare la Romsilva de câte 100.000 euro sau pentru fondul de rezervă de zeci de miliarde al guvernului”. Acesta a criticat dur modul în care guvernul va folosi acești bani și a subliniat că, prin acest mecanism, „mediocritatea era mai importantă decât performanța”.

Fritz a cerut o reformă administrativă reală, care să întărească autonomia locală și să nu „suge bani de la cei care produc”. „Este nevoie de o reformă administrativă reală și curajoasă care să întărească autonomia locală, nu să sugă bani de la cei care produc”, a spus el, subliniind că Timișoara nu cere „pomeni”, ci vrea să își folosească resursele pentru dezvoltarea orașului.

„Timișoara, unul dintre cei mari contribuabili la buget, chiar e solidară cu restul țării. Dar nu ne luați de fraieri, dragi parlamentari PSD-PNL care ați votat așa ceva”, a încheiat primarul.