Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană și fost președinte al Eximbank, reținut în noaptea de marți spre miercuri și eliberat miercuri, în jurul prânzului, a ajuns din nou în arest.
Costea a fost condamnat la șase ani de închisoare. FOTO Poliția Română
Potrivit unor surse judiciare din Turcia, citate, vineri, de Știrile ProTv , Ionuț Costea a fost dus într-un centru de deținere din Istanbul.
S-a întâmplat după ce procurorii din Turcia au contestat decizia de eliberare a acestuia sub control judiciar.
În noaptea de marți spre miercuri, fostul bancher, care este dat în urmărire internațională și pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a unei pedepse de șase ani, a fost reținut la insistențele Ministerul Justiției de la București, urmând să fie extrădat în țară pentru a-și spăși pedeapsa.
Magistrații din Turcia au decis, inițial, ca pe toată durata procedurilor, până la pronunțarea unei decizii privind extrădarea România, Ionuț Coastea să fie plasat sub control judiciar.
Așa a ajuns să fie eliberat din arest, însă, potrivit surselor citate de ProTV și confirmate de de surse oficiale de la București din Ministerul Justiției, procurorii au contestat această măsură,
Cum contestație a fost admisă, Ionuț Costea a fost încarcerat pentru cel puțin 60 de zile, urmând ca justiția din Istanbul să lămurească aspectele legate de cererea de extrădare.
Condamnat pentru complicitate la luare de mită
Reamintim că, în 2023, Ionuț Costea a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, într-un dosar în care a fost condamnat la 7 ani și 4 luni de închisoare și fostul ministru PNL al Finanțelor, Sebastian Vlădescu. În schimb, fostul deputat PDL Cristian Boureanu, implicat şi el, a scăpat datorită faptului că, între timp, a intervenit prescripția. Costea a fost dat în urmărire internațională.
Tot atunci, magistraţii au dispus şi confiscarea a 2 milioane de euro și menținerea sechestrului pe avere pentru fostul director al Eximbank.
Ionuţ Costea este fratele soţiei lui Mircea Geoană, politicianul afirmând că, după condamnarea lui, nu au mai păstrat legătura.