Kremlinul consideră mișcarea lui Trump drept un răspuns corect la cererea Moscovei de a-l respecta pe președintele rus ca pe un partener de rang egal.
Vladimir Putin și Donald Trump/FOTO:Arhiva
Primii pași ai președintelui american Donald Trump pentru a ajunge la un acord în Ucraina au stârnit o adevărată furtună de emoții la Moscova.
Niciodată până acum, mass-media rusă nu a citat atât de mult presa occidentală. În ultimii trei ani, societății ruse i s-a spus să întoarcă spatele „Vestului trădător și decadent” și să privească spre Est — spre China și Coreea de Nord, mai ales. Totuși, chiar și publicația „Kommersant”, considerată una dintre cele mai influente și echilibrate ziare din Rusia, a ales să pună pe prima pagină titlul „Triumful lui Putin” în analiza privind reacțiile internaționale discutia telefonică dintre Trump și președintele rus.
Și există un motiv pentru acest schimb de ton.
Mesajul transmis de Washington se aliniază acum cu viziunea Kremlinului: Trump, „godfather”-ul american, va sta la masa negocierilor cu baronul crimei, Vladimir Putin — mai puțin puternic decât înainte, dar totuși în ascensiune — și vor decide ce se va întâmpla cu Ucraina.
Kremlinul vede mișcarea lui Trump ca un răspuns corect la cererea Moscovei de a-l trata pe Putin ca pe un partener de rang egal, dar și ca o recunoaștere publică a faptului că Ucraina și Europa trebuie să aibă un rol scăzut în negocieri. Moscova consideră că Europa — liberală și obsedată de respectarea „statului de drept” — trebuie să se adapteze noii realități: aceea de actor secundar în drama liderilor autoritari,scriu jurnaliștii ruși Andrei Soldatov și Irina Borogan în Politico.
Nu există loc pentru dreptul internațional
Nu există loc pentru dreptul internațional în această viziune primitivă, de secol XIX. Iar rolul Ucrainei se reduce la cel de stat client sau eșuat, aflat pe „fluturașul de salariu” al SUA, nevoită să plătească datoriile economice și militare acumulate în timpul războiului și să acorde Statelor Unite drepturi de exploatare a resurselor naturale, inclusiv a metalelor rare — totul ușor de înțeles din perspectiva Moscovei.
Scenariul practic pe care Kremlinul îl așteaptă ca rezultat al acestor evoluții este câștigarea unor teritorii ucrainene — cele patru regiuni deja anexate, dar și părțile din Donețk și Lugansk care nu au fost încă ocupate. Acesta, împreună cu înlăturarea președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, reprezintă ceea ce Kremlinul ar vinde poporului său ca pe o „victorie”.
Cererea Kremlinului este una de natură tactică și simbolică — capul lui Zelenski, recunoașterea avansurilor Rusiei pe teritoriul ucrainean și oprirea oricărei discuții despre o posibilă aderare a Ucrainei la NATO.
Totuși, acest scenariu este încă departe de a însemna un control complet al Rusiei asupra Ucrainei sau o schimbare semnificativă a poziției Rusiei în Europa. Pare mai mult o soluție temporară decât una definitivă, cum recunosc chiar și cei mai influenți practicieni ai politicii externe de la Kremlin — și, după cum spun majoritatea, nici pe departe o „Ialta”.
Însă adevărul este că acest acord nu este cu adevărat menit să ducă la o pace durabilă — scopul nu a fost niciodată acesta. Trump poate crede în revoluția sa americană, dar interlocutorii săi de la Moscova nu împărtășesc această viziune. Ei sunt mult mai convinși de indestructibilitatea „statului profund” decât orice teoretician al conspirației din Statele Unite. Iar acest „stat profund” consideră că a fost și va fi mereu ostil Rusiei.
Pacea reală cu Vestul este imposibil de obținut; doar pauze periodice sunt posibile
În lipsa unei ideologii reale, Kremlinul a făcut din resentimentul față de „Vest” un adevărat crez — o combinație de mândrie față de fostul imperiu rus, indiferent dacă sub țari sau sub comisarii sovietici, și un puternic sentiment de nedreptate față de un „Vest trădător”. Ca orice ideologie, aceasta vine la pachet cu o poveste despre ce a mers greșit și cine este de vină.
Un element central al acestei mentalități este un puternic simț al istoriei, văzută ca o acumulare de secole de resentimente, ceea ce a dus la credința larg răspândită că Rusia este condamnată să lupte mereu cu Vestul, într-o formă sau alta, până când una dintre părți va obține o victorie totală. Kremlinul este convins că Vestul a dorit întotdeauna distrugerea completă a Rusiei, încă din vremurile cruciaților trimiși de Papa pentru a invada Rusia ortodoxă în secolul XIII.
Pe scurt, pacea reală cu Vestul este imposibil de obținut; doar pauze periodice sunt posibile. Iar Rusia, mereu o fortăreață asediată, nu poate avea adevărați aliați. Celebrul citat atribuit țarului Aleksandru al III-lea la sfârșitul secolului XIX — „Rusia are doar doi aliați, armata și marina” — a fost invocat și continuă să fie invocat cu mândrie, iar Putin rezonează profund cu acestă viziune.
Putin vrea respect
Ca o consecință a acestei narațiuni, nici Rusia nu se simte cu adevărat ca un paria mondial – nu numai datorită sprijinului pe care îl primește din partea Chinei, ci și pentru că elitele sale nu cred în conceptul de aliați adevărați sau în tratatele de lungă durată pe care le permit astfel de relații.
Este o viziune foarte sumbră a lumii. Una care presupune că Putin ar încerca să se folosească de Trump pentru a obține un avantaj – optând pentru o mișcare tactică, deoarece pacea strategică este imposibilă.
Dar în timp ce liderul rus se poate considera mai experimentat și mai priceput în acest tip de joc tactic, în realitate, el este mult mai susceptibil la izbucniri emoționale bruște. Rusia s-a definit întotdeauna prin relația sa cu Occidentul – și, după Războiul Rece, în special prin relația sa cu SUA. Iar ceea ce Rusia cere întotdeauna este respect.
Ca să nu uităm, Putin și-a început președinția în 2000 solicitând exact acest lucru președintelui american de atunci, George W. Bush. În adâncul sufletului său, el este mereu în căutarea recunoașterii din partea Washingtonului, subliniază cei doi autori în politico.eu.