Până să se ia la harță cu America lui Trump, europenii nu reușesc să se înțeleagă între ei. Profesor la Universitatea Paris-Est Marne-la-Vallée și la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, politologul Sergiu Mișcoiu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, ce soluții există la București și Bruxelles în contextul inițiativelor de pace lansate de noua administrație americană.
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit de Macron. FOTO: Captură video
Europa pare dezbinată într-un moment cum nu se putea mai complicat, iar semnalele transmise sunt că europenii nu reușesc, cel puțin deocamdată, să strângă rândurile. În chiar prima zi a săptămânii, la Paris, președintele francez Emmanuel Macron i-a convocat pe liderii Germaniei, Italiei, Spaniei, Poloniei, Danemarcei și Regatului Unit pentru a dezbate ultimele evoluții legate de Ucraina, în contextul inițiativelor de pace lansate de noua administrație americană.
Dincolo de faptul că Ungaria, Slovacia și chiar Austria interpretează altă partitură, și nici nu au fost invitate, au fost complet ignorate și țări ca România și Cehia, ambele implicate total în sprijinul Ucrainei. Excluse au fost și Estonia și Letonia, poate cele mai fervente susținătoare ale Ucrainei. Pentru a liniști spiritele, organizatorii au transmis că întâlnirea a fost organizată într-un format cunoscut ca Weimar Plus, iar miercuri, 19 februarie, a fost rândul altor țări să fie invitate, inclusiv al României.
Anterior, „granzii” Europei nu s-au înțeles prea bine. Franța, Marea Britanie și Spania sunt dispuse să trimită trupe în Ucraina, dar alte trei state mari și importane, Germania, Italia și Polonia, se opun, demonstrând cât e de greu să se ajungă la un acord.
Cine și ce ne dezbină
Despre dificultățile europenilor de a ajunge la un numitor comun, dar și despre viitoarea poziție a României a vorbit, într-un interviu pentru „Adevărul”, profesorul Sergiu Mișcoiu, de la Universitatea Paris-Est Marne-la-Vallée și la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Politologul clujean pornește de la ideea că statele Uniunii Europene nu reușesc să schițeze o politică externă comună și coerentă, lucru explicabil.
„Statele europene nu au fost niciodată, practic, sub umbrela unei politici total articulate și comune de apărare și externă. Vorbim de domenii care, conform tratatelor europene, sunt mai degrabă la latitudinea statelor, deși există mecanisme de cooperare, mai ales cooperare avansată între grupuri de state. În ultimii ani a existat într-adevăr o tensiune, care poate fi transversal citită la nivelul Uniunii Europene între dorința de a integra mai mult politicile europene, apropiindu-ne de o confederație europeană, care nu-și spune numele, fiindcă acest cuvânt – confederație – sperie, și, pe de altă parte, ideea menținerii statutului actual sau chiar a regresului către un statut de Europa a națiunilor. Ultima variantă, desigur, este susținută de anumite forțe eurosceptice și suveraniste, dar și de alți politicieni europeni”, spune Mișcoiu.
De aici au rezultat, și încă mai rezultă, o serie de tensiuni și neînțelegeri între statele membre. În același timp, statele membre UE au privit diferit relația cu Statele Unite ale Americii. Franța, spre exemplu, a vehiculat ideea autonomiei strategice europene, dar a fost contrazisă în special de estul Europei, mult mai pro-american decât vestul continentului.
„În materie de politică externă și securitate, acest lucru s-a tradus prin intermediul unor tensiuni legate nu doar de conținutul efectiv al politicilor și gradul lor de coeziune, ci și de relația pe care statele europene o au cu Statele Unite ale Americii, întrucât cea mai mare parte a statelor Uniunii Europene fac parte și din NATO. Și, într-adevăr, a existat o temere ori de câte ori a fost evocată autonomia strategică a Uniunii Europene legată de decuplarea de Statele Unite ale Americii, de zădărnicirea eforturilor coezive ale NATO. Evident, în măsura în care Statele Unite erau foarte prezente și asigurau un mod nemijlocit și direct prin acțiune și prin declarații a securitatății europene, desigur că teza aceasta a apărării Europei și a autonomiei strategice era privită ca o manieră capabilă de a aduce atingere unității euroatlantice”, mai spune Mișcoiu.
Între timp, percepția europenilor față de aliatul de peste Atlantic s-a schimbat, iar SUA nu sunt străine de acest lucru. Asta nu înseamnă că europenii nu greșesc la rândul lor.
„Este evident că Statele Unite fac nu doar în mod implicit, ci chiar în mod explicit, prin discursuri pe care mai nou le auzim în fiecare zi, pași în lateral față de mecanismul de securitate colectivă post-1945 și post-1990. Din acest motiv, este imperios necesar ca statele europene să își reconsidere pozitiv atitudinea legată de planul european al securității colective și să își imagineze forme comune de acțiune și o arhitectură care să permită o acțiune colectivă în domeniul securității mult mai strânsă decât cea care exista înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă”, adaugă profesorul.
Ce are de făcut România
România este printre statele care vor trebui mai devreme sau mai târziu să aleagă o cale. Cel mai important, Bucureștiul trebuie să-și redefinească anumiți termeni ce țin de politica externă. După alegerile anulate de la finele anului trecut, și-a pierdut capitalul de încredere la Bruxelles, iar rezultatele s-au văzut. România nu a fost învitată la Paris, cu ocazia venirii lui Donald Trump, iar ulterior nici la întrevederea convocată la Bruxelles de secretarul general al NATO, Mark Rutte, respectiv la prima întâlnire de la Paris, de luni, 17 februarie.
Profesorul Sergiu Mișcoiu. FOTO: Arhivă Adevărul
„Să spunem că noi avem nevoie să ne recâștigăm cumva încrederea după toate cele ce s-au întâmplat în ultimele luni. Încredere care a fost știrbită până acum de acțiunea ezitantă a fostului președinte Iohannis, mai ales în 2024, iar apoi de o anumită doză de neîncredere sau măcar să spunem prudență, în urma anulării alegerilor și a prelungirii mandatului fostului președinte, dar și din cauza existenței unui președinte cu mandat interimar până la noi alegeri. Această situație este una care ar putea să fie, desigur, strict temporară. Ceea ce dorește președintele interimar Bolojan e să afirme cu tărie că suntem într-o situație exclusiv-excepțională legată de acest interimat și că România nu este deloc într-o zonă a ezitării”, explică profesorul.
Fapte, nu vorbe
Însă afirmațiile nu sunt de ajuns, ele trebuie dublate și de fapte. Ținând cont de situația internă tensionată, actuala clasă politică ar trebui, mai spune Sergiu Mișcoiu, să aducă în dezbatere viitorul țării. În final, România va trebui să găsească soluții pentru a se apropia de motorul franco-german, ceea ce i-ar garanta vizibilitate, dar mai ales un viitor european.
„Asemenea declarații trebuie evident însoțite de acțiuni concrete, iar în acest sens ar trebui să existe în România o discuție mai serioasă privind viitorul său de securitate pe axa euroatlantică. Apoi, în urma acestei dezbateri, să existe un nou document strategic care să ne plaseze în siajul eforturilor franco-germano-britanice să le spunem așa, care sunt orientate către întărirea componentei europene de apărare”, adaugă profesorul.
El amintește aici de „momentul Snagov”, când întreaga clasă politică din România, inclusiv partidele naționaliste de atunci și liderii lor, au avut curajul să se așeze la o masă a dezbaterii și să decidă, fără nicio excepție, că viitorul țării este în NATO și Uniunea Europeană.
E nevoie de un moment „Snagov 2”
„Am avea nevoie de un moment Snagov 2, în care forțele politice responsabile sunt chemate să susțină un proiect și acest proiect să fie proiectul de țară al României. Acest lucru este indispensabil, cred, pentru că în momentul de față există o poziție naționalistă care flirtează destul de limpede cu forțele proruse care se revendică de la propaganda ultra-neoconservatoare americană și beneficiază, se pare, de o anumită susținere și din această zonă. Vorbim de o propagandă care este diametral opusă proiectului european al României. Încă o dată, proiectul european al României care până acum a generat oaza de bunăstare, bruma de stabilitate, consolidarea macroeconomică, instituțională, societală de după 1990. Dacă acest proiect este repus sub semnul întrebării, trebuie să existe în mod limpede o dezbatere națională în jurul acestuia și trebuie decis dacă dorim să ne îndepărtăm de un proiect de asemenea dimensiuni, să-l schițăm mult mai bine în orice caz, dar și să luăm act de, până la urmă, decizia colectivă a forțelor relevante din România”, susține expertul.
Într-o asemenea dezbatere este evident, adaugă el, ca majoritatea va alege ca România să continue pe aceeași cale, cea a integrării în structurile europene. Sergiu Mișcoiu amintește și de „Declarația de la Snagov”, după întâlnirea tututor partidelor din România, în 1995. La Snagov a fost semnat document esențial pentru România, pe 21 iunie 1995, de către liderii partidelor parlamentare din România. Documentul atesta acordul tuturo forțelor politice față de strategia națională pentru pregătirea aderării României la Uniunea Europeană. A fost și un moment de referință și un moment al unității naționale, iar actul a fost semnat inclusiv de partidele naționaliste ale vremii, PRM și PUNR, care au realizat atunci că viitorul României nu poate fi în afara Uniunii Europene.
„Dacă am avut un Snagov în anii 90, în urma căruia inclusiv forțele care se considerau mai degrabă naționaliste atunci au sprijinit integrarea euroatlantică a României, să ne amintim că inclusiv PUNR și PRM au susținut acest proiect, acum se pare că proiectul acesta este pus sub semnul întrebării și trebuie să avem o dezbatere națională pe această temă. Și din această dezbatere să rezulte o strategie pe care România să o adopte în mod legitim. În sondaje, 80% din români sunt pentru Uniunea Europeană. Dacă lucrurile stau în felul acesta, înseamnă că această dezbatere va avea ca rezultantă o politică de integrare avansată a României în proiectul acesta european, care va trebui să fie nu doar un proiect economic, ci și un proiect de integrare politică și militară, fără îndoială. Fără acesta suntem extrem de expuși în calea unei politici din ce în ce mai agresive a sferelor de influență, proferate de Moscova și într-o manieră bizară, acceptate de administrația Trump, cel puțin la prima vedere”, menționează Mișcoiu.
Ne trădează Trump?
În ce privește poziția Statelor Unite față de Uniunea Europeană, profesorul spune că este nevoie de o nuanțare. În opinia sa, americanii și Donald Trump nu-și vor trăda aliații. În schimb, din motive care țin de prioritățile SUA, americanii își vor reduce prezența în Europa și se vor concentra pe Indo-Pacific. E o poziție care a fost anunțată încă din timpul primului mandat al lui Barack Obama, dar care pare că îi ia complet prin surprindere pe europeni, în condițiile în care Donald Trump a accelerat acest proces.
„În ce privește felul în care ar trebui privită și înțeleasă America, cea mai bună sinteză a fost făcută la conferința de la München de ministra de Externe a Lituaniei. Ea a spus că Europa va trebui să găsească propria sa cale pentru a-și asigura securitatea și dezvoltarea cu sprijinul Statelor Unite ale Americii, dar bazându-se în primul rând pe forțele sale proprii. Statele Unite ale Americii nu vor avea, totuși pe termen mediu, ideea de a-și abandona aliații europeni care, până la urmă, au reprezentat vârfurile de lance ale politicilor americane în lume în ultimii 60 de ani. Nu vor face asta. Vor avea însă o prioritizare a concurenței mai degrabă cu China și, în acest context, sprijinul pe care îl vor acorda unei Europe aflate eventual la ananghie, va fi unul considerabil mai redus. Asta nu înseamnă abandon, ci înseamnă o reproporționalizare teoretică, fiindcă totul este deocamdată teoretic, și e bine că e așa, a sprijinului pe care America îl va acorda”, explică Sergiu Mișcoiu.
Avem soluții, mai trebuie doar să le urmăm
România, dar și celalalte state membre UE, ar trebui la rândul lor să se adapteze.
„Noi va trebui să realizăm consecințele necesare în această reproporționalizare. Să creștem bugetul apărării, așa cum vor face toate celelalte state europene, și să găsim în mod complementar, și aici va fi o muncă care trebuie să înceapă imediat, o manieră suplă, inteligentă de a ne sprijini reciproc și de a compensa vulnerabilitățile pe care le avem cu ceilalți parteneri europeni angajați într-un asemenea proces”, susține profesorul.
În ce privește incapacitatea aliaților de a găsi soluții, la Paris, la începutul săptămânii, Sergiu Mișcoiu le găsește unele circumstanțe.
„La Paris, întâlnirea de luni la care nu am participat, și care nu s-a terminat atât de bine cât s-ar fi sperat, a eșuat într-un fel și din cauză că europenii au căzut în capcana aceasta întinsă de Trump, care le cerea să spună dacă trebuie să aibă trupe în Ucraina. Dar în acest moment nimeni știe cum va arăta pacea în Ucraina, nu știe care este contextul în care ar trimite și ce fel de trupe, dacă e vorba de menținerea păcii, implementarea păcii, consolidarea păcii. Sunt diferite tipuri de misiuni care au diferite logici și, deci, potențialitatea aceasta nu putea fi identificată cu totul. De aici și ezitarea, dar și această imagine de lipsă de unitate care a fost dată luni la Paris. Astăzi, lucrurile par că sunt pe cale de a se remedia tocmai fiindcă europenii au conștientizat aceste pericole în care se află de a răspunde în continuu unor cerințe care vin de peste Atlantic. Și probabil că s-a înțeles și că ce trebuie să facă este să găsească o modalitate proprie de articulare a politicilor lor și a pozițiilor pe care le au, care nu sunt neapărat reactive, ci mai degabă proactive în acest nou context”, mai spune profesorul român.
La cine e „mingea”
În ce privește România, „mingea” se află în terenul autorităților și a polticienilor. După doi ani în care motorul european franco-german a funcționat la cote de avarie, situația e pe cale să se îmbunătățească.
„Cuplul franco-german se consolidează în mod limpede și vedem că lucrurile merg în această direcție. Sigur că totul este suspendat în alegerile din Germania, dar dacă Friederich Merz va ajunge cancelar, iar CDU va face o alianță guvernamentală cu SPD, cu ecologiștii eventual, în orice caz o alianță din care să nu facă parte AfD, va exista fără îndoială o nouă consolidare a clubului franco-german. De acest club franco-german se apropie tot mai mult, în materie de securitate, inclusiv Regatul Unit, deși această țară nu mai face parte din UE. Și este important că Londra a dat semnale multiple că este extrem de preocupată de securitatea europeană și că va face pași în direcția aceasta a, dacă doriți, unei reintegrări europene. Sigur că nu se pune problema anulării Brexitului, dar britanicii sunt deciși să colaboreze mult mai intens decât au făcut-o anterior”, punctează el.
România are și alte probleme majore
Pentru România urmează momente complicate, dar care odată gestionate corect vor însemna enorm.
„Acum, opoziția României depinde, la rândul său, de ceea ce se întâmplă la alegerile prezidențiale din mai. Depinde și de capacitatea noastră a tuturor de a da un semnal clar și clasei politice că trebuie să continue pe drumul acesta euroatlantic, dar să existe de asemenea și o mare curățenie, atât în ceea ce privește corupția, cât și, mai ales, gradul de competență a celor care ne reprezintă în funcții publice. Noi suntem în primul rând încurcați în proiectele noastre europene, nu atât din voința elitelor de a urma anumite linii europene, ci mai degabă de incompetența crasă a unora dintre cei aflați în diverse funcții, care pur și simplu nu reușesc să dialogheze la același nivel și de pe poziții similare cu partenerii lor din Europa”, mai spune el.
Nu în ultimul rând, țările europene nu au reușit încă să se pună de acord nici în ce privește proveninența fondurilor necesare susținerii Ucrainei și a propriilor politici de înarmare și apărare. În continuare, țările nordice refuză ca UE să recurgă la eurobonduri, adică să apeleze la o creditare comună pentru asta, în timp ce țări ca Italia și Spania văd în asta o soluție.
„Germania se pare că nu se mai opune la eurobonduri, au și spus-o textual că dacă va exista o decizie în direcția aceasta, tot ceea ce va ține de creditele destinate industriei de apărare și consolidarea în general a bugetelor apărării nu va mai fi considerat sub aspectul acesta al deficitului bugetar maxim ca țintă fixată de care se ținea cu dinții până acum Germania. Probabil că nici țările nordice nu vor mai fi atât de intransigente, fiindcă vor înțelege care este miza în acest sens. Pentru că a sosit momentul ca pe termen mai lung Europa să-și redefinească strategia de investiții pentru dezvoltare în diverse zone ale lumii. Să facă asta de la continentul african până în alte zone și să continue, de fapt, o politică pe care o reușise remarcabil în anii 1970 de dezvoltare intensivă bazată pe hipertehnologizare”, evidențiază Sergiu Mișcoiu.
E momentul acțiunii pentru Europa
Și asta nu este tot. Având în vedere criza profundă pe care o traveresează Uniunea Europeană, în primul rând o criză economică, europenii sunt obligați să acționeze. Confruntată cu pierderea competitivității economice în raport cu SUA și China, dar și inexistentă la capitolul inovație și tehnologie de vârf, Uniunea Europeană va trebui să facă un adevărat balet pe sârmă și să găsească finanțare nu doar pentru Ucraina și pentru înarmare, ci și pentru rezolvarea propriilor probleme. Alternativa este adâncirea crizei economice, precum și accentuarea nemulțumirilor populare, pe fondul acestei probleme. Coroborate, cele două ar propulsa la putere partidele radicale, iar acest lucru a devenit evident în ultimii ani. În condițiile în care apărarea va înghiți sume tot mai mari din bugetul țărilor Uniunii Europene, există riscul ca alte domenii vitale să fie neglijate – sănătatea, educația, inovația. Astfel, europenii trebuie să găsească soluții pentru a finanța corect toate acestea.
„Risc există tot timpul, de aceea bugetele trebuie să fie extrem de bine calculate. Mai mult, gradul de colectare, așa cum este în multe țări, din păcate și în România, este mult mai scăzut decât ar fi nevoie. Colectarea de taxe și impozite, fiscalitatea extrem de inconstantă și care nu vizează acele forme care ar putea să producă venituri suficiente pentru a fi distribuite, dar și eficiența muncii plus valoare este mai slabă în multe țări europene decât în alte părți ale lumii. Hiperbiocratizarea e o altă problemă în Uniunea Europeană și determină ineficiență la scară macro. Toate acestea ar trebui remediate. Trebuie găsite soluții soluții care să-ți permită nu doar să muți banii dintr-o parte în alta, de la educație la înarmare sau de la sănătate la înarmare. Practic, soluțiile magice nu există și desigur va trebui să existe și o pedagogie socială la nivel european, mult mai largă pentru scăderea unor zone de consum excesiv și inutil, cu care europenii au fost foarte obișnuiți în ultima vreme, dar care reprezintă până la urmă profituri mai ales pentru firme și holdinguri non-europene, extra-europene. Aici iarăși trebuie lucrat intens”, avertizează Sergiu Mișcoiu.
În sfârșit, Uniunea Europeană va trebui să sprijine inovația și să găsească finațare pentru a-și scoate economia la liman.
„Europa nu-și permite să piardă în fața concurenței tehnologice cu China și Statele Unite și trebuie să investească masiv în industriile creative hipertehnologizate care să facă pași mari înainte pentru a genera un fond nou. Ce vedem că s-a întâmplat în ultimii ani, din păcate, a fost că au fost finanțate mai ales proiecte care aplicau avansuri tehnologice apărute în China sau Statele Unite, în special. Europa are nevoie și de o întorcere la un flux un pic mai clasic al gestionării tehnologiei. De aceea trebuie să ne întrebăm de ce au reușit, în secolul al XIX-lea, să cucerească întreaga lume. Tocmai fiindcă au fost capabili tehnologic, fiindcă au avut capacitatea de a inventa, de a produce nou și de a aplica invenții. Cred că acolo suntem în momentul de față și nu văd cum ar putea Europa să reușească altfel decât prin acest influx masiv de interes și resurse în zona aceasta a cercetării fundamentale care poate fi extrem de utilă ulterior în înarmare, tehnologizare și comercializarea de produse și servicii cu un grad extrem de înalt de tehnologizare avantgardistă. Către asta ar trebui să ne îndreptăm pentru că nu avem capacitatea de a genera producție de masă așa cum fac chinezii de exemplu, prin care să putem să închidem anumite războaie comerciale cu concurenții noștri”, încheie profesorul Sergiu Mișcoiu.