CURRYWURST Volkswagen, o nouă marcă a gigantului auto, SALVEAZĂ profitul companiei

0
2
currywurst-volkswagen,-o-noua-marca-a-gigantului-auto,-salveaza-profitul-companiei
CURRYWURST Volkswagen, o nouă marcă a gigantului auto, SALVEAZĂ profitul companiei

În timp ce vânzările de automobile Volkswagen au înregistrat o ușoară scădere în 2024, un alt produs marca VW a cunoscut un succes fulminant, cârnații, (Currywurst). Gigantul german a anunțat un nou record de vânzări pentru acest produs, comercializând 8,552 milioane de unități într-un singur an – aproape cât numărul total de mașini vândute de întregul grup, publică bzi.ro.

Currywurst-ul Volkswagen, celebrul cârnat feliat acoperit cu pudră de curry și ketchup, a fost vedeta vânzărilor, cu peste 6,3 milioane de unități cumpărate de clienți în 2024. În paralel, noile sortimente, precum hot dog-ul VW lansat în 2021, au contribuit și ele la acest succes, cu aproape 2,18 milioane de unități vândute.

Sărbătoare în companie

Aceste cifre impresionante au fost dezvăluite într-un mesaj intern al companiei și confirmate de directorul de resurse umane al Volkswagen, Gunnar Kilian. „Cu peste opt milioane de cârnați Volkswagen Original Currywurst vânduți, sărbătorim un nou record de vânzări”, a scris Kilian într-o postare pe LinkedIn.

Pentru context, marca Volkswagen a vândut anul trecut aproximativ 5,2 milioane de autoturisme și vehicule utilitare – considerabil mai puțin decât numărul de cârnați comercializați sub sigla VW.

În timp ce apetitul pentru currywurst VW a crescut, vânzările globale de automobile ale Grupului Volkswagen – care include mărcile Audi, SEAT și Skoda – au scăzut cu 2,3% în 2024, ajungând la 9,03 milioane de vehicule.

Meniul din cantină pe rafturile supermarketurilor

Volkswagen a pus succesul record al liniei sale de cârnați pe seama extinderii distribuției în supermarketuri și-a introducerii unor produse noi. De altfel, compania anunță că lucrează deja la noi sortimente pentru a menține interesul consumatorilor.

Volkswagen produce cârnați încă din 1973, aceștia fiind inițial meniul de bază în cantinele uzinelor sale din Saxonia Inferioară. Popularitatea lor a crescut constant, iar în prezent sunt vânduți și în supermarketuri, având chiar un număr oficial de serie în catalogul VW: 199 398 500 A.

În 2021, Volkswagen a stârnit o controversă națională după ce a eliminat carnea din meniurile cantinelor destinate angajaților, ceea ce a dus la critici din partea fostului cancelar Gerhard Schroeder.

„Currywurst cu cartofi prăjiți este unul dintre batoanele energizante ale unui muncitor calificat în producție”, a declarat acesta la acea vreme.

În urma presiunii publice, VW a revenit asupra deciziei și a reintrodus cârnații în meniurile din fabrici în 2023, dovedind că tradiția și gustul autentic sunt greu de eliminat.

Cu un brand auto afectat de schimbările din industrie și cererea pentru mașini electrice, Volkswagen pare să fi descoperit o rețetă neobișnuită pentru succes: un produs alimentar care a depășit așteptările și a generat vânzări record.

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca …

vezi toate articolele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.