Cine e Anton Pisaroglu, candidatul racordat la serviciile de informații internaționale și susținător al lui Gerogescu

0
4
cine-e-anton-pisaroglu,-candidatul-racordat-la-serviciile-de-informatii-internationale-si-sustinator-al-lui-gerogescu
Cine e Anton Pisaroglu, candidatul racordat la serviciile de informații internaționale și susținător al lui Gerogescu

Controversatul consultant politic Anton Pisaroglu, care tocmai și-a anunțat oficial candidatura la președinția României, este, pentru mulți, un necunoscut, în ciuda relației apropiate cu „mesianicul” Călin Georgescu, scos definitiv de CCR din cursa pentru Cotroceni.

Totul despre Anton Pisaroglu. Foto: Facebook

Candidez la președinția României cu un singur scop: reluarea alegerilor libere de urgență. O să folosesc toate pârghiile, odată ajuns acolo, pentru a declanșa de urgență alegeri libere”, este anunțul făcut, într-un clip video postat pe TikTok, de Anton Pisaroglu, care i-a luat prin surprindere chiar și pe susținătorii lui Georgescu

Autointitulat „singura soluție” pentru a ieși din „haosul” în care se află țara, Pisaroglu spune că „nu este rezerva lui Călin Georgescu,  pentru că „el este de neînlocuit”.

Anton Pisaroglu a ținut să puncteze că a lucrat pentru mai mulți politicieni români, printre care Viorica Dăncilă, George Simion sau Nicușor Dan și a explicat de ce candidează: „Pentru a declanșa, din nou, alegeri libere. Dar de data aceasta sub supraveghere internațională reală, cu observatori implicați și cu sprijinul partenerilor strategici”.

Nu am pe nimeni în spate. Am construit totul singur. Plecând de jos. Înțeleg perfect jocul global„, a mai spus Pisaroglu, deși a participat la sesiuni de lucru și colaborări cu cei mai influenți actori politici globali, fiind invitat personal de președintele Franței la Ziua Națională și primit în audiență de Papa Francisc.

„Așa m-a prezentat presa”

Dar cine este, de fapt Anton Pisaroglu?

 „Controversatul” din spatele lui Călin Georgescu. Așa m-a prezentat presa”, scria el, pe Facebook, pe 23 februarie, când a postat un clip cu fotografii din viața sa.

În aceeași zi în care își făcea CV-ul în imagini, Anton Pisaroglu explica, într-o altă postare, pe aceeași reațea socială, cum „coordonarea lui Călin Georgescu cu administrația Trump este evidentă: aceleași valori, același discurs!”.

„Administrația Trump îl susține pe Călin Georgescu”, afirma în clipul postat pe Facebook.

„Călin Georgescu a fost săltat din trafic de poliție pe drum spre depunerea candidaturii.Halucinant! Incredibil unde s-a ajuns. Țara e în flăcări, iar ei toarnă benzină.O manifestație a disperării!Un punct culminant al spectacolului menit să picteze o altă realitate.Din nou, totul sub ochii presei!Țara a fost capturată de niște inconștienți. Modul mizerabil, modul mincinos în care au acționat din nou este de nedescris. Democrația e MOARTĂ” , scria Anton Pisaroglu pe Facebook în data de 26 martie.

„Ai fost doar o „dronă” și un pion lacom și avid de putere”

 Anterior, pe 10 februarie, Anton Pisaroglu îi ceruse demisia premierului Marcel Ciolacu:

„Ciolacu a aruncat la gunoi democrația și voința populară, a pus pe butuci economia României și a creat un sistem în care prietenii lui să prospere în voie.Marcele, onoare nu ai, dar acceptă, în al 12-lea ceas, înfrângerea! Dă-ți demisia și pleacă de la conducerea guvernului!Ai fost doar o «dronă» și un pion lacom și avid de putere, omul lui Iohannis și al sistemului, un sistem care te-a pus «șef» la PSD, partid pe care l-ai trădat de fiecare dată când ai avut ocazia.E timpul să îți faci un bilanț, acum, la final de carieră. Te provoc să răspunzi public la câteva întrebări: Cine sunt oamenii care te-au ajutat să preiei puterea în PSD? Pentru că nu ai făcut-o singur…Cine a sunat-o pe Viorica Dăncilă, să o roage să îți cedeze conducerea PSD-ului? De câte ori te-ai întâlnit cu Iohannis ca să planifici preluarea partidului? Câți bani ai dat către consultanții tăi de casă și prin ce vehicule? Ai cerut vreodată bani de la consultanții politici ai PSD? Câte apartamente ai, prin interpuși, la Nordis? Dacă nu răspunzi tu, voi răspunde eu pentru tine! Marcele, dă-ți demisia!”.

„Împreună putem ajunge la 200.000” de semnături

Anton Pisaroglu spune că, împreună cu susținătorii săi, a strâns aproape 100.000 de semnături pentru depunerea candidaturii sale.

Am anticipat ceea ce s-a întâmplat. ( n.r. face referire la respingerea candidaturii lui Călin Georgescu). Cu ajutorul unora dintre voi, am strâns deja aproape 100.000 de semnături. Împreună putem ajunge la 200.000, chiar dacă mai avem doar câteva zile. Împreună, putem salva democrația”, a spus acesta la anunțarea candidaturii.

Legătura lui Anton Pisaroglu cu Georgescu

Fost partener de afaceri cu figuri controversate, precum Frank Timiș și Dragoș Dobrescu, Pisaroglu este un personaj enigmatic, care și-ar fi creat conexiuni puternice în zona serviciilor de intelligence internationale. Acesta a fost partener de afaceri cu Alan Blaine Stone, fost ofițer NSA, și cu Marshall Comins, consultant politic cu proiecte strategice în Rusia.  

Potrivit surselor Adevărul, Pisaroglu nu doar că l-a susținut logistic pe Georgescu, ci i-ar fi facilitat accesul la finanțatori importanți, punându-l în legătură cu oameni de afaceri influenți, care ar fi contribuit la finanțarea campaniei electorale pentru prezidențialele din 2024.

Consilier politic pentru George Simion

În 2021, când Călin Georgescu devenea președinte de onoare al AUR și era propulsat ca viitor premier al României, Anton Pisaroglu era consilier politic pentru George Simion. Greu de crezut cǎ este vorba despre o coincidențǎ, în condițiile în care cei trei se întâlneau frecvent la sediul firmei lui Pisaroglu, după cum arată fotografiile intrate în posesia Adevărul. 

Potrivit surselor Adevărul, Pisaroglu nu doar că l-a susținut logistic pe Georgescu, ci i-ar fi facilitat accesul la finanțatori importanți, punându-l în legătură cu oameni de afaceri influenți, precum George Teșeleanu și alții, care ar fi contribuit la finanțarea campaniei electorale pentru prezidențialele din 2024.

Contactat de Adevărul, consultantul politic a confirmat cǎ a colaborat cu Georgescu, precum si întâlnirile de la firma pe care o conducea, însǎ a refuzat sǎ răspundă altor întrebări.

De la consultanță la destabilizare 

În plus, Pisaroglu a fost acuzat de implicare în manipularea procesului electoral din Madagascar, unde a fost suspectat că a încercat să încline balanța în favoarea anumitor candidați, după cum a relatat Adevărul în februarie 2025. 

Anton Pisaroglu, în Antananarivo. FOTO Facebook Anton Pisaroglu

Mai mult decât atât, surse Adevǎrul  indică o legătură între Pisaroglu și mișcările de stradă din Georgia, ceea ce i-a adus o interdicție de a mai intra pe teritoriul acelei țări, alături de partenerul lui american, Marshall Comins. Totodata, Pisaroglu ar fi fost consultant politic al vicepreședintelui Sudanului, generalul Mohamed Hamdan Dagalo, liderul temutelor forțe paramilitare RSF. Organizația, implicată în numeroase conflicte și acuzații de abuzuri, a fost un actor cheie în răsturnarea regimului Omar al-Bashir în 2019 și în loviturile de stat din 2021 și 2023. Pisaroglu nu a confirmat această legătură, însă a acordat un interviu în presa africană despre evenimentele din Sudan, alimentând speculațiile privind implicarea sa în regiune.

Numele său a fost menționat recent în legătură cu operațiuni în America Latină, unde ar fi încercat să influențeze rezultatele unor alegeri prin campanii de dezinformare și manipulare a opiniei publice. 

Anton Pisaroglu a fost în 2020 consilier și pentru Alpha Condé, fostul președinte din Guineea, înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat. În septembrie 2021, Pisaroglu a confirmat faptul că a lucrat cu Alpha Condé.

În februarie 2025 Anton Pisaroglu a transmis redacției „Adevărul” un drept la replică sub forma unui mesaj înregistrat, pe care îl redăm mai jos.