Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că s-a întâlnit la Kiev cu şefii de stat major francez şi britanic pentru discuții despre desfăşurarea unui contingent în Ucraina în urma unui acord de încetare a focului în Ucraina şi speră că se va putea ajunge la un acord asupra unui plan în termen de o lună.
Volodimir Zelenski, la conferința de presă de la Kiev FOTO EPA-EFE
În cadrul unei conferinţe de presă în capitala ucraineană, Volodimir Zelenski a declarat că grupurile de lucru militare se vor întâlni săptămânal pentru a pune la punct detaliile.
„Discutăm despre prezența la sol, în aer și pe mare, precum și despre apărarea aeriană. Și alte câteva chestiuni delicate” a spus el, potrivit Ukrainska Pravda.
El a subliniat că partenerii „înțeleg deja ce are nevoie Ucraina, unde există probleme geografice sensibile și unde ne-am dori să avem sprijin”.
Președintele ucrainean a adăugat că partea ucraineană a fost reprezentată de șeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrski, șeful Statului Major Andri Hnatov, șeful adjunct al Oficiului Prezidențial Pavlo Palisa și ministrul adjunct al apărării Evghen Moisiuk.
Acesta a mai spus că Turcia ar putea juca un rol „foarte important” în asigurarea garanţiilor de securitate pentru Ucraina, precizând că a discutat în acest sens cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan.
Thierry Burkhard, șeful statului major al forțelor armate ale Franței, a declarat sâmbătă că au discutat „opțiuni de reasigurare” care vor fi oferite de o coaliție internațională.
Scopul călătoriei comune a fost „menținerea unui sprijin ferm” pentru armata ucraineană, care îi va permite să continue lupta împotriva forțelor ruse, a adăugat el.
Un alt obiectiv a fost „definirea unei strategii pe termen lung pentru reconstrucția și reformarea armatei”, a adăugat el.
Volodimir Zelenski a declarat, de asemenea, că noile propuneri ale guvernului său privind un acord cu Statele Unite cu privire la minerale ar trebui să fie gata săptămâna viitoare.
Marea Britanie și Franța au susținut inițiativa de a trimite o misiune europeană de menținere a păcii în Ucraina, idee respinsă categoric de Moscova.
Mai multe națiuni europene, precum Irlanda, Danemarca și Cehia, și-au exprimat sprijinul pentru inițiativă.
La 27 martie, președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că o delegație franco-britanică se va deplasa în Ucraina pentru a discuta despre întărirea armatei ucrainene. El a adăugat că planurile privind o posibilă desfășurare a unor „forțe de descurajare” pentru a asigura o încetare a focului sunt în desfășurare.
Următoarea întâlnire a „Coaliției țărilor voluntare” la nivelul miniștrilor apărării națiunilor va avea loc la Bruxelles pe 10 aprilie.