Prima săptămână de campanie electorală a adus mișcări de amploare pe scena politică, cu efecte directe în ceea ce privește scrutinul de pe 4 mai. Analiștii punctează că pentru turul II este o luptă strânsă între cinci candidați.
FOTO Colaj / Inuqam Photos
„Suntem cu trei săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale. Înainte de 10 noiembrie, Georgescu era ca și inexistent în dezbaterea publică și campania care a începută cu doar două săptămâni înainte l-a propulsat pe locul întâi în alegeri.(…) Nimic nu este sigur. În momentul de față, candidaturile sunt extraordinar de fragile. Oricare dintre ele”, punctează politologul Cristian Pîrvulescu pentru „Adevărul”.
De aceeași părere este și politologul George Jiglău, care subliniază că, în prezent, pare că sunt cinci candidați cu șanse la turul II: „Crin Antonescu, Victor Ponta, Nicuşor Dan, George Simion și Elena Lasconi”, însă „Ponta și Lasconi în momentul ăsta sunt în situația cea mai dificilă”.
Elena Lasconi este afectată de faptul că a fost abandonată de partidul pe care îl conduce, liderii formațiunii lăsând-o și fără fonduri în plină campanie pentru a-l sprijini pe Nicușor Dan, fost membru și fondator al USR. Șefa USR susține însă că va recupera tot ce are nevoie pentru a continua cursa prezidențială.
Într-o situație nefavorabilă este și Victor Ponta, care a afirmat recent că a „dat ordin peste structurile românești” să fie închis barajul de la Porțile de Fier, în 2014, lucru care a dus la inundarea unor sate românești, acesta fiind, de altfel, motivul pentru care ar fi primit cetățenia Serbiei.
Elena Lasconi, abandonată de partid
În acest context, Cristian Pârvulescu punctează că, „în principiu, Nicușor Dan, în cazul Lasconi, și Crin Antonescu, în cazul Ponta, par a fi favorizați, par a câștiga puncte în plus. (…) Acum, Lasconi este net dezavantajată de faptul că propriul partid a părăsit-o, dar rămâne în continuare candidată. (…) Faptul că un candidat este jos, chiar foarte jos, nu înseamnă că nu poate recupera într-o campanie ca cea în care ne aflăm”.
Unii votanți ai Elenei Lasconi s-ar putea îndrepta către candidatul coaliției, Crin Antonescu, pentru a se revolta față de acțiunile partidului, sau către candidatul AUR, George Simion, ca un gest de revoltă împotriva sistemului, explică George Jiglău.
„Ce i se întâmplă doamnei Lasconi bineînțeles că este în favoarea lui Nicuşor Dan. Aș spune că nu 100%, adică întotdeauna când apar genul ăsta de situații în care ne-am aștepta, să zicem, că se mută voturile de la unul la un alt candidat, eu mereu zic chestiunea asta că nu 100%. Pe de altă parte, Lasconi oricum părea că nu are foarte multe procente în așa fel încât Nicuşor Dan să urce foarte mult. Bineînțeles că se poate ajunge la o diferență foarte mică și câteva procente în plus pot să facă diferența între a intra sau nu într-un tur doi. Dar în același timp n-ar trebui să excludem complet posibilitatea ca de la doamna Lasconi, măcar o parte din acele puține voturi, să meargă și către alți candidați care nu sunt Nicuşor Dan”, a mai punctat George Jiglău.
Victor Ponta, defavorizat de propriile declarații
Candidatul independent Victor Ponta va fi însă defavorizat de propriile sale declarații, punctează Cristian Pîrvulescu, lucru care îl avantajează direct pe Crin Antonescu: „Pentru Antonescu e foarte important să primească sprijinul efectiv al organizațiilor PSD și PNL. Dacă primește acest sprijin este candidat de turul II, dacă nu, dacă PDL-iștii din partid (n. r. – PNL) au reticențe, atunci va fi în mod clar depunctat. În momentul de față pot să iau în vedere faptul că organizațiile din Transilvania, așa cum au acționat în cazul domnului Ciucă, nu se vor mobiliza excesiv în favoarea domnului Antonescu. Dar mă aștept ca după scandalul Ponta, organizațiile PSD care erau dispuse să îl voteze pe Ponta să fie mult mai atente la modul în care vor acționa”.
„Acțiuni de genul acesta se pot în continuare întâmpla, mai ales că acești candidați nu sunt proeminenți, nu este unul care să se impună de la distanță în raport cu ceilalți. Au avantaje și dezavantaje”, mai punctează Cristian Pîrvulescu.
Nicușor Dan, vizat de controverse privind legăturile cu Matei Păun
Ultima săptămână l-a avut în prim-plan și pe Nicușor Dan, candidat independent în cursa prezidențială. Elena Lasconi, abandonată de partid în favoarea sa, poate beneficia și de pe urma controverselor din jurul edilului în privința legăturii pe care o are cu Matei Păun, un om de afaceri cu legături de afaceri în Belarus și Federația Rusă. Primarul Capitalei a dat declarații contradictorii cu privire la întâlnirile pe care le-ar fi avut cu acesta.
Nicușor Dan a spus că s-a văzut în ultimii 4 ani de trei ori cu Matei Păun, însǎ ulterior au apărut fotografii de cel puțin trei întâlniri ale acestora din februarie pânǎ în prezent. Edilul Capitalei a argumentat că pozele care îl surprind alături de Matei Paun, apărute recent în media, au fost făcute în spațiul public, la vedere, și că nu ar fi ceva de ascuns.