Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, vorbește, într-un reportaj „România, te iubesc!”, despre un posibil conflict cu Rusia în care să fie implicată și România.
Generalul Gheorghiță Vlad FOTO: Arhivă, Adevărul
Gheorghiță Vlad susține, în reportajul difuzat duminică, 13 aprilie 2025, de Pro TV, că Rusia este mai periculoasă ca niciodată și că ar putea exista un conflict pe Flancul Estic în următorii ani.
„Există această temere că Rusia va folosi această pace pentru a se reînarma, pentru a se repregăti pentru un viitor conflict (…) Rusia nu a renunțat niciodată să-și recâștige spațiile de influență ale fostei Uniunie Sovietice (inclusiv de România vorbim aici?) România a fost în spațiul de influență al Uniunii Sovietice. Opiniile sunt că există această posibilitate și noi, militarii, nu putem să o excludem ca Rusia în următoarele 6 luni, 2 ani, 4 ani să încerce să verifice alianța din punct de vedere al aplicării Articolului 5 al tratatului (adică să încerce să atace în vreo formă…?) Să încerce să atace”, a declarat generalul Gheorghiță Vlad, șeful Armatei, la emisiunea de duminică a „România, te iubesc!”, de la PRO TV.
Preşedintele american Donald Trump ”susţine” Articolul 5, care prevede o apărare colectivă a statelor membre în caz de agresiune, dar a atras atenția că Statele Unite ”plătesc o parte disproporţionată” a finanţării Alianţei Nord-Atlantice.
Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord este fundamentul NATO.
El obligă fiecare membru al Alianţei Nord-Atlantice să intervină în cazul atacării unuia dintre membrii organizaţiei.