
Forţele aeriene ale Ucrainei au anunţat într-o postare pe Telegram că avioane ruseşti au lansat bombe ghidate asupra regiunii Sumî din nordul Ucrainei în primele ore ale dimineţii de joi.
Război în Ucraina FOTO: profimedia
Forţele aeriene ucrainene susţin că bombele au fost lansate la aproape trei ore după ce a intrat în vigoare încetarea focului de trei zile.
Ucrainenii spun că s-a încălcat astfel încetarea focului declarată unilateral de Vladimir Putin pentru trei zile, în perioada 8-10 mai, cu ocazia Zilei Victoriei.
Reuters, care a transmis informația, precizează că nu a putut verifica independent dacă bombele au fost lansate.
Încetarea focului de 72 de ore va cuprinde zilele de 8 mai, 9 mai – când Putin va găzdui lideri internaţionali în Piaţa Roşie din Moscova, inclusiv preşedintele chinez Xi Jinping – şi 10 mai.