Sistemul energetic național nu a fost afectat de probleme semnificative, a anunțat Sebastian Burduja, ministrul Energiei, care a convocat și a coordonat luni comandamentul energetic național, în condițiile meteorologice nefavorabile.
Sebastian Burduja a transmis luni, după ședința comandamentului național, că nu sunt probleme semnificative în sistemul electroenergetic național, iar avariile punctuale din județele Iași și Galați afectează mai puțin de 300 de consumatori și vor fi remediate în următoarele ore.
„Per total, sistemul energetic se comportă bine. Gradul de umplere al lacurilor energetice este de peste 78%, estimându-se depășirea nivelului de 80% pentru finalul lunii. Este un nivel foarte bun, prudent, putând miza pe această rezervă strategică în eventualitatea unei veri secetoase. Cu tot cu oprirea planificată a unității 2 de la Cernavodă, nu există probleme de adecvanță în sistemul energetic național”, a transmis ministrul Energiei, într-o postare pe Facebook.
În plus, ministrul a precizat că, în perspectiva sezonului rece 2025-2026, gradul de umplere al depozitelor de gaze a depășit 40%, cu aproape 1,3 miliarde de normal metri cubi.
„Schema de compensare-plafonare pentru gaze, valabilă până la 1 aprilie 2026, asigură reumplerea depozitelor fără a încărca suplimentar facturile consumatorilor, ceea ce este un lucru bun. Mulțumesc încă o dată tuturor celor care sunt la datorie, indiferent de condițiile din teren, pentru a ține aprinsă lumina în casele românilor. Respectul meu”, a conchis ministrul Energiei.
Luni după amiază, cea mai mare pondere în producția națională de energie, peste o treime, provine din surse hidro, potrivit datelor în timp real publicate de Transelectrica:
36.64% – Hidro – 1.788 MW
14.86% – Eolian – 725 MW
14.45% – Cărbune – 705 MW
12.64% – Nuclear – 617 MW
12.03% – Foto – 587 MW
8.50% – Hidrocarburi – 415 MW
0.66% – Biomasa – 32 MW
0.23% – Instalatii de stocare – 11 MW
Total: 4.884 MW (ora 16:51:08)
Vezi și:
Apele Române, în ALERTĂ maximă! Două județe prezintă cel mai mare risc de inundații și viituri
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul …