GRINDEANU: „A fost semnat un nou contract pentru construcția unei secțiuni montane din Autostrada Unirii”

0
9
grindeanu:-„a-fost-semnat-un-nou-contract-pentru-constructia-unei-sectiuni-montane-din-autostrada-unirii”
GRINDEANU: „A fost semnat un nou contract pentru construcția unei secțiuni montane din Autostrada Unirii”

„A fost semnat astăzi un nou contract pentru construcția unei secțiuni montane a A8 (Autostrada Unirii).  Asocierea de constructori români și turci care va construi această nouă secțiune (Miercurea Nirajului-Sărățeni), în lungime de 23,4 km, are la dispoziție 30 de luni (6 luni proiectare, 24 de luni execuție) pentru finalizarea lucrărilor. Contractul are o valoare de 2,98 miliarde de lei (fără TVA) și este finanțat prin Programul Transport (PT).”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul interimar al Transporturilor. 

La rândul său, Cristian Pistol, directorul CNAR a menționat că: „Practic, în acest moment, CNAIR implementează 4 contracte necesare construcției a 97 km din cei 216 km ai tronsonului montan de autostradă Târgu Mureș – Târgu Neamț (216 km).”

Tot CNAIR gestioneaza construcția podului peste Prut de la Ungheni, pentru care în luna aprilie a început etapa de execuție.

„Podul peste Prut de la Ungheni face parte din proiectul Autostrăzii A8 și va interconecta infrastructurile rutiere între România și Republica Moldova:

Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova).”, a mai completat Pistol.

„CNAIR gestionează și construcția A7 (Ploiești – Pașcani) care prevede inclusiv interconectarea cu A8 printr-un nod rutier de tip turbion construit în zona localității Pașcani.”, a mai concluzionat Cristian Pistol.

CITIȚI ȘI:

Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă la SNSPA, sub coordonarea Prof. …

vezi toate articolele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.