Dominic Fritz, concluzie în urma întâlnirii de la Cotroceni: „Statul este prea gras şi trebuie să facă o cură de slăbire”

0
7
dominic-fritz,-concluzie-in-urma-intalnirii-de-la-cotroceni:-„statul-este-prea-gras-si-trebuie-sa-faca-o-cura-de-slabire”
Dominic Fritz, concluzie în urma întâlnirii de la Cotroceni: „Statul este prea gras şi trebuie să facă o cură de slăbire”

Dominic Fritz, preşedintele interimar al USR, a precizat vineri, 30 mai, că în cadrul discuţiilor de la Palatul Cotroceni avute cu Nicușor Dan, alături de ceilalți lideri ai partidelor pro-europene, nu au fost făcute înţelegeri pe funcţii sau posturi.

Dominic Fritz, președintele interimar al USR Foto: Facebook

Urmează să aibă loc și alte discuții, începând de săptămâna viitoare, pentru formarea unui nou Guvern.

Vreau să spun din start că nu am făcut niciun fel de deal sau alte înţelegeri pe funcţii, pe posturi, pe împărţeală şi ne-am focusat pe a clarifica care sunt aşteptările fiecărui partener şi pentru a crea un cadru de discuţii, de negocieri pe programul acestui guvern. Am agreat ca, începând de luni, să avem echipe de negociere formate din reprezentanţi din fiecare partid pe fiecare minister în care, în aceste grupuri, într-o săptămână să vedem care sunt măsurile consensuale şi bineînţeles şi unde sunt diferenţele de viziune, unde nu găsim un consens”, a precizat Dominic Fritz. 

El a menţionat că nu se aşteaptă ca procesul care începe de luni, 2 iunie, să fie unul uşor. 

Eu cred că o să fie şi momente în care o să iasă scântei şi cred că cetăţenii României merită ca fiecare să se lupte pentru ideile lui. În acelaşi timp, eu cred că în discuţia de astăzi (30 mai n.r.) s-au pus bazele pentru o posibilă colaborare constructivă. Eu ies mai optimist din această întâlnire decât am fost înainte şi mă bucur că domnul preşedinte Dan reuşeşte să ne pună la masă pe toţi şi cu calm şi responsabilitate să ne ghideze prin aceste vremuri dificile”, a mai spus acesta, potrivit News.ro.

Întrebat de ce depinde intrarea USR la guvernare, Dominic Fritz a răspuns: „Decizia USR va fi luată atunci când vom vedea pachetul integral agreat. Noi nu vom putea să facem parte dintr-un guvern care să nu-şi asume reforme importante pentru România şi un guvern care ar putea să paseze toată povara acestei crize în sectorul privat şi pe umerii celor care muncesc şi produc plusvaloare în economie şi tocmai de aceea trebuie să vedem care va fi pachetul final şi trebuie să începem cu reduceri de cheltuieli. Statul este prea gras şi trebuie să facă o cură de slăbire şi asta va fi linia cu care mergem în aceste negocieri”.

Președintele interimar al USR consideră până la sfârşitul săptămânii viitoare se va şti dacă există consens pe anumite măsuri între partidele pro-europene din Parlament.