OCDE își revizuiește previziunile privind economia globală a doua oară în acest an, citând IMPACTUL politicilor tarifare ale lui Trump

0
11
ocde-isi-revizuieste-previziunile-privind-economia-globala-a-doua-oara-in-acest-an,-citand-impactul-politicilor-tarifare-ale-lui-trump
OCDE își revizuiește previziunile privind economia globală a doua oară în acest an, citând IMPACTUL politicilor tarifare ale lui Trump

Politicile comerciale ale președintelui SUA Donald Trump au înclinat economia mondială într-o recesiune întunecată de norii unei incertitudini sporite, SUA fiind printre cele mai afectate state, a anunțat Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Barierele substanțiale în calea comerțului, condițiile financiare mai stricte, scăderea încrederii și incertitudinea politică sporită se preconizează că vor avea un impact negativ asupra creșterii economice, potrivit celui mai recent raport OCDE privind perspectivele economice.

Este a doua oară când organizația cu sediul la Paris își reduce previziunile globale în acest an, invocând impactul atacului tarifar al președintelui american, conform Bloomberg.

„Economia globală a trecut de la o perioadă de creștere rezilientă și scădere a inflației la o traiectorie mai incertă”, a declarat secretarul general al OCDE, Mathias Cormann.

Creșterea PIB-ului din Statele Unite este proiectată să scadă de la 2,8% în 2024 la 1,6% în 2025

Raportul estimează o încetinire a creșterii globale de la 3,3% în 2024 la 2,9% atât în 2025, cât și în 2026.

Se așteaptă ca încetinirea să fie cea mai concentrată în Statele Unite, Canada, Mexic și China, cu ajustări mai mici în jos pentru alte economii.

Creșterea PIB-ului din Statele Unite este proiectată să scadă de la 2,8% în 2024 la 1,6% în 2025 și 1,5% în 2026 – o perspectivă semnificativ mai mică decât indica proiecția OCDE din martie.

În zona euro, se preconizează că creșterea economică se va consolida modest, de la 0,8% în 2024 la 1,0% în 2025 și la 1,2% în 2026. Se preconizează că creșterea Chinei se va tempera de la 5,0% în 2024 la 4,7% în 2025 și 4,3% în 2026.

Inflația totală anuală în economiile statelor G20 ar urma să se modereze de la 6,2% la 3,6% în 2025 și la 3,2% în 2026.

„Perspectivele economice slăbite vor fi resimțite în întreaga lume, aproape fără excepție”, a declarat economistul șef Alvaro Pereira. „Creșterea economică mai mică și comerțul redus vor afecta veniturile și vor încetini creșterea locurilor de muncă”.

Raportul a fost publicat chiar în timp ce momentul în care miniștrii celor 38 de state membre se reunesc la Paris pentru o întâlnire anuală.

Printre oficialii de rang înalt se numără reprezentantul comercial al SUA, Jamieson Greer, și comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic. Lin Feng, un reprezentant al Ministerului Comerțului din China, este de asemenea programat să participe.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI:

Financial Times: Acum este momentul redeschiderii dezbaterii despre obligațiunile comune în ZONA EURO

Adrian Sabău, originar din București, a absolvit studiile de licență la Universitatea din București. Aflat la începutul carierei la “Gândul”, a mai lucrat anterior ca traducător. Este pasionat …

vezi toate articolele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.