Iliescu, mesaj pentru români: „M-aș bucura ca atunci când votați să vă gândiți la lumea pe care nu ați trăit-o”

0
8
iliescu,-mesaj-pentru-romani:-„m-as-bucura-ca-atunci-cand-votati-sa-va-ganditi-la-lumea-pe-care-nu-ati-trait-o”
Iliescu, mesaj pentru români: „M-aș bucura ca atunci când votați să vă gândiți la lumea pe care nu ați trăit-o”

Fostul președinte Ion Iliescu a transmis mesaj pentru public în cadrul podcastului Avangarda, cu Ionuț Vulpescu. Acesta i-a îndemnat pe cetățeni să voteze „lumi posibile, nu fantezii”, și să fie „rezonabili, antidotul cel mai bun pentru extremismul politic de toate felurile”.

Ion Iliescu/FOTO: Inquam photos/George Călin

Fostul președinte a declarat în cadrul interviului că ar fi bucuros să știe că atunci când românii votează să se gândească „la lumea pe care nu au trăit-o”, iar, atunci când muncesc, să se bucure că o fac „uman și din libertate”.

„Unii dintre dumneavoastră nu erați născuți când eu deveneam primul Președinte al unei țări democrate, numite România. Sunt mulțumit că deși nu ne cunoaștem, v-am lăsat o lume în care să vă puteți defini și în care să vă puteți alege pe voi înșivă.

M-aș bucura ca atunci când votați să vă gândiți la lumea pe care nu ați trăit-o, atunci când munciți, să vă bucurați că o faceți uman și din libertate, atunci când vedeți ura oamenilor împotriva oamenilor, să nu cunoașteți vreodată durerea de la Canal, din gulag și din lagăr, dar de care trebuie să vă amintiți ca să aveți o miză în păstrarea democrației. Libertatea se întreține cel mai greu, mai ales când o primești de-a gata”, a transmis Iliescu.

De asemenea, acesta i-a îndemnat pe români să voteze „lumi posibile, nu fantezii” și să nu uite că „în democrație depindem unii de alții, chiar dacă nu ne cunoaștem biografiile, viețile și traumele”.

„Să votați lumi posibile, nu fantezii; să vă pese de viața reală, nu de utopii; să fiți rezonabili, antidotul cel mai bun pentru extremismul politic de toate felurile; să nu uitați că în democrație depindem unii de alții, chiar dacă nu ne cunoaștem biografiile, viețile și traumele, știm doar că trăim împreună pe un pământ care înseamnă ceva mai mult decât locul în care s-a întâmplat să ne naștem toți. Înseamnă un contract social care ne obligă la coerență și la libertate”, a afirmat fostul președinte.

„Am nădejdea că nu veți lăsa democrația să fie falsificată”

Iliescu a declarat că are „nădejdea” că românii nu vor „că 1989 va fi, pentru voi toți, ceva mai mult decât un eveniment hulit al manualelor de istorie, dar care totuși a făcut posibil dispariția dictaturii lui Ceaușescu și sfârșitul comunismului în România”.

„Că nu veți socoti cine a distrus viața mai mult, extrema dreaptă sau extrema stângă, ci cine a încercat să salveze mai multe vieți, social-democrația sau liberalismul; că nu veți fi de dreapta sau de stânga pentru că e la modă, ci pentru că aveți habar ce înseamnă ele și le alegeți cu deplină conștiință și credință.

M-aș bucura să știu că las în urmă o Românie în care instinctul amatorilor de a confisca roluri la care nu se pricep nu există, în care fiecare face ce știe și ce poate, o Românie în care libertatea nu înseamnă fac ce vreau, ci ce trebuie, cu o conștiință liberă. Sper că politica României va fi întemeiată mai puțin pe judecăți de gust și mai mult pe judecăți de rațiune, că judecățile de credință se vor face în numele lui Dumnezeu, în biserici, cu deplină toleranță a oamenilor față de oameni, iar acțiunile politice se vor face în sfera publică, în numele demnității umane, cu deplină luciditate”, a mai afirmat acesta.

Nu în ultimul rând, fostul președinte a declarat că le dorește românilor „o lume fără resentiment” și „mulțumirea că nu suntem doar o țară de la Est, ci o societate euro-atlantică, așa cum merităm și meritați”.

„Vă doresc o lume fără resentiment, maturitatea să nu vă urâți pentru votul și opțiunile voastre, bucuria de a fi împreună cu cât mai puține sacrificii, mulțumirea că nu suntem doar o țară de la Est, ci o societate euro-atlantică, așa cum merităm și meritați. Sper și cred că toate acestea sunt posibile, pentru că știu Președintele cărei țări am fost, pe care am slujit-o cu demnitate”, conchide Ion Iliescu.