Noul ministru al Culturii, actor în thriller-ul „Dosarul 631”. El se judecă cu ministerul pe care îl conduce

0
6
noul-ministru-al-culturii,-actor-in-thriller-ul-„dosarul-631”.-el-se-judeca-cu-ministerul-pe-care-il-conduce
Noul ministru al Culturii, actor în thriller-ul „Dosarul 631”. El se judecă cu ministerul pe care îl conduce

András István Demeter este actor și are o carieră în cinematografie și teatru. Acesta poate fi văzut jucând în filmul Dosarul 631 (2022), disponibil pe HBO Max.

András István Demeter, ministrul Culturii FOTO Mediafax

În Dosarul 631, András István Demeter îl interpretează pe Gheza Cabanier, un personaj secundar ce susține tensiunea narativă prin legăturile sale cu cercuri interlope și politice. Filmul combină elemente de thriller, dramă și umor negru, reflectând dilemele morale și atmosfera tensionată a investigației jurnalistice. Filmul, produs de Paradox Film, a avut premiera în mai 2022, rulat simultan în peste 40 de cinematografe din România.

  Dosarul 631 (2022), disponibil pe HBO Max, o dramă inspirată din fapte reale ce investighează presupuse „închisori zburătoare” americane din România și conexiunile complexe dintre politică, presă și servicii secret, potrivit cinemagia.ro.  

Unul dintre cele mai recente filme în care poate fi văzut noul ministru al Culturii este Ecce Homo Brâncoveanu (2024), regizat de Andrei Călărașu. Filmul este o dramă istorică care redă perioada dificilă a domniei lui Constantin Brâncoveanu, iar András Demeter interpretează rolul Imbrohorul, un personaj cu o încărcătură simbolică puternică, care evocă teme precum credința, sacrificiul și rezistența în fața adversităților. 

András István Demeter s-a născut la Târgu Mureș, la 18 mai 1969. Este licențiat în arta actorului de teatru, film și televiziune la Universitatea „Szentgyörgyi István” din Târgu Mureș (1992), potrivit biografiei publicate pe https://www.cultura.ro/.

În 2005-2007 a lucrat la Ministerul Culturii și Cultelor, direcția „Creație contemporană, diversitate culturală”, deținând funcția de director general. Din 2007, a fost reprezentant al Ministerului Culturii și Cultelor în cadrul Comisiei Internaționale de Teatru Francofon, ocupând totodată funcția de secretar de stat în cadrul aceluiași minister. A fost și consilier al ministrului culturii, Kelemen Hunor, în perioada 2009-2010.

Ascensiunea sa pe scena politică a început în 2010 când, brusc, pe când era directorul Teatrului Csiky Gergely din Timișoara, a fost numit preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune. În 2016, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu și conflict de interese, într-un dosar ce viza conducerea Radioului Public.

El a semnat un ordin prin care s-a numit singur în funcția de coordonator într-un proiect POSDRU cu fonduri europene, obținând în urma activităților desfășurate un venit brut în valoare de 190.000 de lei. Potrivit ANI, Demeter a emis un act administrativ în exercitarea funcției publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, încălcând astfel legea conflictului de interese. Acesta a fost găsit vinovat, printr-o decizie definitivă a Curții Supreme, în 2017.

András István Demeter, ministrul Culturii FOTO: Facebook

A avut interdicția de a ocupa trei ani o funcție publică, însă el a continuat să fie membru în Consiliu de Administrație al Radioului Public și director al Casei de Producție a TVR, refuzând să demisioneze. Deși Agenția Națională de Integritate a cerut Parlamentului să îl demită pe Demeter din funcțiile publice deținute, Parlamentul României nu a luat nicio măsură.

 În decembrie 2024, el a dat în judecată Ministerul Culturii pentru organizarea concursului privind postul de manager al Teatrului de Operetă Ion Dacian, la care a participat, dar a pierdut.  Procesul este încă pe rol, la Tribunalul București.