Angajații Ministerului Finanțelor Publice, condus de liberalul Alexandru Nazare, Ministerul Justiției, condus de social-democratul Radu Marinescu, dar și cei de la Institutul Național de Statistică au ieșit să protesteze în fața instituțiilor, în contextul măsurilor fiscale anunțate de Executiv în vederea reducerii deficitului bugetar.
UPDATE 13:00
Cu angajații din Ministerul Finanțelor s-au solidarizat cei de la Ministerul Justiției și de la Institutul Național de Statistică (INS), potrivit imaginilor surprinse de fotoreporterul Gândul.
O angajată a Ministerului de Finanțe se plânge că „nu are program fix”. Cât despre OUG aprobată luni de Guvern, care prevede plafonarea sporurilor la suma de maximum 300 de lei, aceasta spune că „s-a acordat datorită faptului că salariile au fost tot timpul mici”. (VIDEO articol)
Angajați din ministere cer ca Executivul să facă mai repede legea salarizării unitare.
FOTO: Mihai Pop/ Gândul
UPDATE 12:10
Ministrul Alexandru Nazare a ieșit pe holul instituției, în fața biroului său, să stea de vorbă cu oamenii din minister.
„Veniți în fiecare birou la fiecare etaj să vedeți cum arată biroul”, spune o angajată.
„Să vă fie rușine!”, se mai aude o altă voce din fundal.
Nazare i-a invitat pe reprezentanții angajaților la discuții, potrivit imgainilor video publicate de SEDLEX.
Știrea inițială
„Angajații sunt hotărâți să protesteze oricât va fi nevoie, chiar să oprească activitatea, dacă nici acum, sub amenințarea unui deficit bugetar excesiv și a unor măsuri care afectează toată populația, nu vor fi făcuți pași clari”, spune Vasile Marica, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe.
Potrivit sursei citate, evaziunea fiscală reprezintă o vulnerabilitate majoră pentru țară, după cum recunoaște și CSAT. Cauza, spune acesta, este legislația „incoerentă, inadecvată și impredictibilă” în domenii precum colectarea TVA, procedura insolvenței și prețurile de transfer.
Finanțiștii mai spun că lupta cu evaziunea fiscală nu se poate face cu un sistem „subdimensionat și subfinanțat”. Sindicaliștii cer Guvernului României adoptarea unui pachet legislativ pe trei componente:
- recunoașterea funcției specifice pentru angajații Fiscului cu protecție, respect, responsabilități și sancțiuni clare;
- salarizare corespunzătoare complexității activității și incompatibilităților la care sunt supuși;
- și întinerirea sistemului prin angajarea de personal tânăr capabil să se adapteze la digitalizare.
Foto/ Video: Mihai Pop/ Gândul
CITEȘTE ȘI:
Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe …