Premierul Ilie Bolojan: „Cei din sănătate nu au niciun motiv să facă grevă. Drepturile salariale nu sunt afectate”

0
4
premierul-ilie-bolojan:-„cei-din-sanatate-nu-au-niciun-motiv-sa-faca-greva.-drepturile-salariale-nu-sunt-afectate”
Premierul Ilie Bolojan: „Cei din sănătate nu au niciun motiv să facă grevă. Drepturile salariale nu sunt afectate”

Premierul Ilie Bolojan a afirmat miercuri, 2 iulie, că drepturile salariale ale medicilor și asistenților nu sunt afectate de noile măsuri fiscale, astfel că „nu există niciun motiv să facă grevă”.

Ilie Bolojan la Palatul Victoria. FOTO Inquam Photos / George Călin

El a anunțat totodată că va continua dialogul cu sindicatele joi și vineri, în contextul negocierilor privind pachetul de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar.

„Cei din sănătate nu au niciun motiv să facă grevă, pentru că nu le sunt afectate drepturile salariale. Există doar categoria TESA, care este afectată de sporul de condiţii vătămătoare. Gândiţi-vă că şi dumneavoastră lucraţi în birouri şi nu aveţi sporul de condiţii vătămătoare în faţa unui calculator”, a declarat premierul.

Bolojan a subliniat că personalul medical – medici și asistente – nu este vizat de tăieri salariale în cadrul pachetului de măsuri anunțat, iar protestele anunțate de unele sindicate sunt, în opinia lui, nejustificate. „Sunt deciziile sindicatelor, dar nu există niciun fel de motiv”, a adăugat acesta.

În ceea ce privește dialogul social, premierul a spus că a avut deja un contact cu liderii sindicali și urmează să aibă întâlniri oficiale joi și vineri pentru a discuta eventualele modificări ale măsurilor fiscale.

„În condiţiile în care sunt observaţii pertinente, nu doar de la sindicate, ci de la asociaţii patronale, de la toţi cei interesaţi din administraţie, cu siguranţă avem câteva zile pentru ca să fie pe de o parte analizate şi dacă sunt, aşa cum v-am spus, bune şi pot fi integrate, nu văd de ce nu ar putea fi acceptate”, a precizat Bolojan.

Totuși, el a avertizat că România nu își mai permite „soluții magice” și că un mix de măsuri este inevitabil pentru a reduce deficitul bugetar, care a atins niveluri record anul trecut.

„Suntem deci în această situaţie datorită acumulărilor negative pe care le-am avut în ultimii ani, mai ales datorită deficitului mare de anul trecut”, a conchis premierul.