Atacuri ale Rusiei lângă granița cu România. RO-Alert în Tulcea, două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

0
4
atacuri-ale-rusiei-langa-granita-cu-romania.-ro-alert-in-tulcea,-doua-avioane-f-16-au-fost-ridicate-de-la-sol
Atacuri ale Rusiei lângă granița cu România. RO-Alert în Tulcea, două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

Un nou atac cu drone a avut loc în apropierea frontierei României, în noaptea de marți spre miercuri, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române fiind ridicate de la sol pentru monitorizarea situației aeriene.

Atac cu drone lângă granița României FOTO: Arhivă

„Federaţia Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în noaptea de 1 iulie, în proximitatea frontierei cu România. Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţul Tulcea, fiind transmise mesaje RO-ALERT. Începând cu ora 23:15, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene”, se arată într-un comunicat al MApN

Ministerul a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

„Ministerul Apărării Naţionale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, a precizat MApN.