Patru persoane au fost înjunghiate în apropierea unui centru comercial din Finlanda. Un suspect arestat

0
2
patru-persoane-au-fost-injunghiate-in-apropierea-unui-centru-comercial-din-finlanda.-un-suspect-arestat
Patru persoane au fost înjunghiate în apropierea unui centru comercial din Finlanda. Un suspect arestat

Un atac cu cuțitul a avut loc joi, 3 iulie, în apropierea unui centru comercial din orașul finlandez Tampere. Patru persoane au fost rănite, iar un suspect a fost arestat, potrivit unui comunicat transmis de poliție.

Suspectul este un bărbat finlandez de aproximativ 20 de ani. FOTO: X / @OpenNewNews

„Potrivit informațiilor actuale, nu există motive să suspectăm că fapta ar fi avut o motivație teroristă sau rasistă”, au precizat oficialii într-o informare transmisă după atac, potrivit Reuters.

Poliția a dat asigurări că nu există o amenințare continuă pentru populație. Nu au fost oferite detalii suplimentare despre starea răniților sau despre identitatea persoanei arestate.

Poliția a fost chemată la centrul comercial la ora 16:23, ora locală, a raportat ziarul Iltalehti.

Potrivit postului public YLE, traficul din centrul orașului Tampere – aflat la aproximativ 180 km nord de Helsinki – a fost complet blocat în urma incidentului.

Cotidianul Ilta-Sanomat a relatat că martorii oculari au oferit primul ajutor unor persoane rănite aflate la pământ, înainte ca poliția să ajungă la fața locului. Conform informațiilor disponibile, suspectul este un bărbat finlandez de aproximativ 20 de ani.

Serie de atacuri în Finlanda

În Finlanda au avut loc mai multe atacuri violente în ultimul timp. În luna mai, trei elevi au fost răniți într-un atac la o școală din sudul țării, autorul fiind un alt coleg. În 2023, un băiat de 12 ani a împușcat mortal un coleg și a rănit grav alți doi, într-o școală din Vantaa. Minorul a declarat că a fost victima bullyingului și că acest lucru l-a determinat să acționeze.