Taiwanul și SUA au finalizat discuțiile privind aspectele tehnice tarifare și au ajuns la un consens asupra anumitor probleme, precum barierele comerciale netarifare, rezultatul urmând să fie stabilit în funcție de procesul decizional al SUA.
Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat Taiwanul cu impunerea unor taxe vamale de 32% pentru toate mărfurile, dar a anunțat ulterior o amânare a planului de 90 de zile.
Taiwanul a încercat să obțină un acord comercial cu SUA, organizând discuții între oficialii taiwanezi și americani.
„Au fost discutate aspecte legate de investiții și achiziții”, a declarat un purtător de cuvânt al Cabinetului taiwanez.
O delegație condusă de vicepremierul Cheng Li-Chun a participat la patru runde de negocieri cu oficialii americani, inclusiv cu reprezentantul american pentru Comerț, Jamieson Greer, și secretarul Comerțului, Howar Lutnick, conform agenției de presă Reuters.
Taiwanul încearcă să-și consolideze relațiile cu SUA, în contextul amenințărilor regionale
Taiwanul a încercat să își consolidez relațiile comerciale cu partenerii principali, printre care se numărau Statele Unite, al doilea cel mai mare partener comercial al Taiwanului, pe fondul pericolelor geopolitice, generate de pretențiile tot mai mari ale Chinei asupra insulei guvernate democratic.
De asemenea, Ministrul Apărării din Taiwan, Wellington Koo, urma să viziteze Washingtonul pentru discuții privind domeniul apărării cu Elbridge Colby, numărul trei de la Pentagon. SUA au anulat întâlnirea în ultimul moment, potrivit mai multor persoane familiarizate cu chestiunea.
Se pare că unii oficiali americani s-ar fi îngrijorat că vizita ministrului taiwanez ar fi putut submina, pe de o parte, negocierile comerciale dintre SUA și China și, pe de altă parte, șansele unui summit între Donald Trump și președintele Xi Jinping.
Foto: Profimedia
Recomandarea autorului: