Noile propuneri ale Guvernului Bolojan pentru eliminarea pensiilor speciale ale magistraților au stârnit dezbateri aprinse în spațiul public. Puțini știu însă că pensiile pe care astăzi încearcă să le taie Executivul au luat naștere ca un colac de salvare pentru sistemul de justiție în urmă cu aproape 30 de ani.
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Dezbaterea care a încins spiritele în spațiul public, referitoare la pensiile speciale ale magistraților nu este una nouă. De-a lungul anilor mai multe guverne au încercat eliminarea pensiilor speciale. Unele inițiative au reușit parțial, iar altele le-au reintrodus. Acum Executivul condus de Ilie Bolojan vrea să majoreze vârsta de pensionare a magistraților la 65 de ani și să plafoneze cuantumul pensiilor pentru magistrați la 70% din ultimul salariu net, față de 80% din salariul brut, cât este în prezent.
Inițiativa, susținută și de șeful statului, Nicușor Dan, care le-a cerut magistraților mai multă predictibilitate, se lovește însă de respingerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care afirmă că proiectul Guvernului Bolojan nu respectă prevederile legale în lipsa unei consultări cu reprezentanții justiției. Șefa instituției, Elena Costache, a declarat că o pensie de 11.000 de lei este mică pentru judecători și procurori.
În context, comunitatea Declic vine cu o nouă inițiativă și îi cere președintelui Nicușor Dan declanșarea unui referendum pe tema introducerii principiului contributivității în calculul tuturor pensiilor, inclusiv al celor speciale. Inițiativa ar evita atât folosirea subiectului pentru câștigarea voturilor, cât și o reamânare a reformei.
Cum au apărut pensiile speciale
Ministrul Justiției care a inițiat reforma statutului magistraților în 1997, introducând noțiunea de pensii de serviciu este Valeriu Stoica. Acest lucru se întâmpla în timpul guvernării Victor Ciorbea. La un moment dat, într-un interviu, fostul ministru explica necesitatea pensiilor speciale pentru magistrați, la fel ca alte beneficii introduse în 1997, pentru a atrage în profesie cei mai buni absolvenți de drept. Totuși aprecia că s-a ajuns la o exagerare, în sensul că „ar trebui că pensia de serviciu să nu poată depăși salariul”.
„După 28 de ani, pot să spun că am făcut o greșeală”, spune în 2025, într-un alt interviu Valeriu Stoica, explicând totodată că la momentul din 1997 sistemul de justiție ajunsese într-un punct de degradare care necesita atenție. „N-am anticipat că acele măsuri vor fi după aceea replicate unde nu trebuie. Și n-am înțeles atunci că și magistrații nu vor avea suficientă înțelepciune ca să nu facă abuzuri din legătură cu aceste măsuri care au fost luate în favoarea lor”, explică fostul ministru.
Momentul a fost un punct de plecare și pentru alte categorii sociale. Pe lângă faptul că, în 2004, în timpul guvernării Adrian Năstase, calculul pensiilor pentru magistrați s-a mutat de la raportarea la venitul net la venitul brut ( n. r. – 80% din ultimul venit brut în loc de 80% din venitul net), fiind majorate astfel sumele primite de magistrați după pensionare, tot atunci a fost inclus aici și personalul Curții de Conturi. În 2005 a urmat personalul diplomatic și consular, iar în 2006, în timpul guvernării Tăriceanu, a fost introdusă indemnizația pentru limită de vârstă pentru parlamentari. Au urmat grefierii și personalul auxiliar din instanțe și apoi militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special.
Încercări eșuate
Singura încercare de rectificare care a avut succes a fost în timpul guvernării lui Emil Boc, după criza economică care a justificat tăierile. Cu toate astea, pensiile speciale au fost eliminate pentru mai multe categorii sociale, mai puțin pentru magistrați, CCR arătând atunci că „independența justiției include securitatea financiară a magistraților, care presupune şi asigurarea unei garanții sociale, cum este pensia de serviciu a magistraților”.
În timpul guvernării lui Victor Ponta au fost însă șterși pașii făcuți de guvernarea Boc. În cazul diplomaților prin Legea 216/2015, în cazul militari, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special prin Legea 223/2015, iar în cazul parlamentarilor prin Legea nr. 357/2015. Mai târziu, în 2019, Guvernul Dăncilă a extins lista beneficiarilor, incluzând primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de consilii județene. Acestea din urmă sunt însă amânate, fiind prorogate an de an, în prezent până în 2026, prin ordonanța trenuleț de la finalul anului trecut.
În 2021, prin Legea 7/2021 s-a dispus încetarea plății indemnizațiilor pentru limita de vârstă pentru deputați și senatori. Legea a fost contestată la CCR, care a admis neconstituționalitatea, iar indemnizația a fost repusă în plată în iunie 2022.
În decembrie 2024, Curtea Constituțională a mai admis o excepție de neconstituționalitate. Mai exact, este vorba despre articolul 101 din Legea 282/2023, ce constituia temeiul legal pentru impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu ale judecătorilor și procurorilor. Decizia a venit după ce numeroși magistrați pensionari din toată țara au cerut instanțelor să oblige casele județene de pensii la recalculare și restituirea sumelor reținute din pensiile lor începând cu luna ianuarie. Solicitarea care a ajuns la CCR și a fost soluționată a fost inițiată de judecătoarea pensionară Sevastița Stoian (fosta președintă a Secției civile de la Tribunalul Călărași).
Cea din urmă încercare a guvernanților a venit pe fondul necesității îndeplinirii condițiilor asumate în PNRR. Pentru neîndeplinirea jalonului 215, care privește reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale, României i-au fost suspendate 230 de milioane de euro din PNRR. Ulterior deciziei Curții Constituționale, Comisia Europeană a informat România că jalonul 215 nu mai poate fi considerat îndeplinit în mod satisfăcător.
De ce a fost necesară reforma statutului magistraților
„În principal este justificată acordarea unor avantaje pentru anumite categorii profesionale. Asta se întâmplă în toată lumea. Este vorba despre importanța socială a muncii și România s-a confruntat cu o mare problemă legată de justiție după 1990. Pentru că am moștenit un sistem de justiție corupt aflat înainte de 1990 sub controlul Partidului Comunist. Deci, justiția era controlată de Partidul Comunist. Nu se punea problema independenței justiției.
Ca atare, după 1990, justiția a rămas în bună măsură controlată atât de influențe politice cât și de influențele provenind din corupție. Pur și simplu se cumpărau judecători, se cumpărau magistrați de către grupările de infractori, grupări corupte, care își obțineau decizii favorabile în instanță. Practic, situația nu mai putea să fie tolerată și sistemul de justiție avea nevoie de o altă abordare care să ducă cu adevărat la independența justiției și la transformarea ei într-o putere în stat. Nu într-un instrument, cum fusese până atunci, fie instrument politic, fie instrument al grupărilor de corupție”, explică redactorul-șef Historia Ion M. Ioniță pentru „Adevărul”.
De la acel moment au crescut însă foarte mult avantajele, mai explică Ion M. Ioniță, iar acest lucru nu se poate spune și despre calitatea actului de justiție:
„Numai că, și este valabil și pentru alte categorii profesionale, ce s-a întâmplat după aceea, aceste diferențe de statut s-au transformat în privilegii. Și au crescut foarte mult avantajele. Și totuși și calitatea serviciilor oferite populației, în acest caz calitatea serviciilor de justiție juridice oferite populației, nu au crescut corespunzător. Și acum oamenii așteaptă foarte mult în procese. Și acum deciziile apar foarte târziu. Și acum sunt numeroase situații de prescripție a unor fapte pentru că durata proceselor este foarte mare”.
„Nu trebuie să faci referendum ca să știi care va fi răspunsul” – Ion M. Ioniță, redactor-șef Historia
Un astfel de referendum, precum cel propus de comunitatea Declic nu numai că ar presupune costuri foarte mari în plus de la bugetul de stat, dar nici „nu ar rezolva nimic un astfel de referendum, pentru că răspunsul este clar, nu trebuie să faci referendum ca să știi care va fi răspunsul populației din România. E implicit răspunsul aici. Este foarte clar, deci ar fi complet inutil să faci referendum”, mai punctează Ion M. Ioniță.
„Nu asta e problema, că nu știm voința oamenilor, problema vine de la faptul că vedem această opoziție foarte mare la schimbare. Am văzut corpul magistraților, am văzut CSM-ul și am văzut declarațiile președintei CSM, care au adăugat gaz pe foc și au crescut, toate aceste luări de poziție au crescut nemulțumirea societății”, conchide redactorul-șef Historia.