Atac cibernetic major asupra Lukoil. Sistemul informatic al gigantului petrolier rus este paralizat de peste 24 de ore

0
1
atac-cibernetic-major-asupra-lukoil.-sistemul-informatic-al-gigantului-petrolier-rus-este-paralizat-de-peste-24-de-ore
Atac cibernetic major asupra Lukoil. Sistemul informatic al gigantului petrolier rus este paralizat de peste 24 de ore

Compania petrolieră rusă Lukoil se confruntă cu un atac cibernetic de amploare, care a început miercuri, 26 martie. De mai bine de 24 de ore, în Rusia, sistemul întregii companii este paralizat.

Gigantul rus Lukoil a fost ţinta unui atac cibernetic. Foto Facebook/Lukoil

Compania petrolieră rusă Lukoil se confruntă cu un atac cibernetic de amploare, care a început miercuri, 26 martie. Sistemul întregii companii a fost paralizat încă din dimineața zilei de ieri. Practic, angajații Lukoil nu au avut acces la calculatoarele lor de serviciu, care afișau un mesaj ciudat, care semăna foarte mult cu o defecțiune provocată de un atac informatic, potrivit MSN.

Pentru a preveni scurgerile de date, toți angajații au fost instruiți să nu se conecteze la conturile lor profesionale folosind numele de utilizator și parolele.

În urma unui atac similar din 2024, a fost necesar aproximativ trei zile pentru ca sistemul informatic să fie restabilit.

Vă reamintim că Lukoil este una dintre cele mai mari companii petroliere din Rusia, ocupând locul al doilea în țară după Rosneft în ceea ce privește producția de petrol. Este o companie privată, controlată de oligarhii Vagit Alekperov, fost viceministru al Petrolului în perioada Uniunii Sovietice, și Leonid Fedun.

În România, Lukoil deține rafinăria Petrotel, situată lângă Ploiești, și este a treia rețea de benzinării ca mărime din țară, după Petrom și Rompetrol. Conform datelor Ministerului Finanțelor, în 2023, Lukoil România a înregistrat afaceri de 11,1 miliarde de lei și un profit net de 353 de milioane de lei, în timp ce Petrotel a avut afaceri de 1,89 miliarde de lei și o pierdere de 62,8 milioane de lei.