Deși România a organizat mai multe referendumuri, impactul lor asupra politicii reale a fost adesea limitat. Cu excepția celui din 2003 pentru aderarea la NATO și UE, multe astfel de inițiative au rămas doar simbolice, fără a aduce schimbări semnificative în legislație sau guvernare.
Referendumurile din România. Foto: Arhivă Adevărul
Referendumurile organizate în România au fost văzute de-a lungul timpului ca un instrument democratic prin care cetățenii pot influența direct politica și legislația. Cu toate acestea, în pofida numărului lor relativ mare, impactul acestora a fost adesea limitat.
Referendumuri consultative – limitările și posibilele efecte
Mircea Kivu subliniază un punct esențial despre natura referendumurilor consultative, cum este și cel organizat de Nicușor Dan duminică: „Referendumurile de până acum nu au schimbat mare lucru. Problema cu referendumurile acestea consultative este că ele nu pot impune Parlamentului o anumită modificare legislativă.”
Astfel, Kivu atrage atenția asupra unei limitări fundamentale ale referendumurilor: acestea nu sunt obligatorii pentru autoritățile legislative. În mod concret, chiar dacă cetățenii votează într-un referendum, acest lucru nu obligă Parlamentul să adopte legi în conformitate cu voința exprimată.
Totuși, sociologul sugerează că există un „argument care ar putea fi decisiv” în contextul unui referendum, și anume faptul că „dacă un partid va iniția în Parlament un proiect de lege în sensul primelor două întrebări de la referendumul din Capitală, atunci celorlalte partide le va veni foarte greu să respingă proiectul, fiindcă voința populară va merge în favoarea proiectului.”
Acesta este un aspect important: deși referendumul nu are putere de lege, poate crea un context politic în care partidele devin reticente în a respinge legi care reflectă voința populară, mai ales atunci când aceasta este clar exprimată printr-o majoritate semnificativă.
Curtea Constituțională și protecția voinței populare
Kivu subliniază, de asemenea, un aspect esențial legat de protecția voinței exprimate prin referendumuri: „Curtea Constituțională a spus că orice lege care legiferează un act normativ care legiferează împotriva referendumului este neconstituțională.” În acest sens, chiar dacă Parlamentul ar încerca să adopte o lege care contrazice rezultatele unui referendum, aceasta ar putea fi declarată neconstituțională. De exemplu, referendumul din Capitală privind atribuțiile Primăriei Generale ar putea avea un efect protector asupra acestora, chiar dacă unele forțe politice ar încerca să le restrângă. „Deci dacă cineva va încerca, spre exemplu, să respingă atribuțiile Primăriei Generale în acordarea de autorizații, atunci o asemenea lege, chiar dacă va trece prin Parlament, va fi declarată neconstituțională”, explică specialistul.
Astfel, unul dintre efectele indirecte ale referendumurilor este acela că ele pot proteja anumite atribuții sau drepturi față de posibile modificări legislative ulterioare, prin efectul pe care îl poate avea o decizie a Curții Constituționale.
Anticiparea unui conflict între autoritățile locale și centrale
Sociologul Mircea Kivu consideră că Nicușor Dan ar fi anticipat un conflict cu o majoritate parlamentară condusă de PSD, care ar încerca să limiteze atribuțiile primarului general, așa cum s-a întâmplat și în trecut: „Cred că Nicușor Dan a anticipat o majoritate condusă de PSD care încearcă să-i limiteze atribuțiile, așa cum a făcut-o acum 20 de ani când era Traian Băsescu primarul capitalei, când tot așa o serie de acte normative i-au redus lui din atribuții.” Această observație sugerează că referendumul ar putea fi, de fapt, o reacție la un posibil scenariu în care Parlamentul ar încerca să mute puterea decizională de la autoritățile locale către autoritățile centrale.
În ciuda acestei anticipări, Kivu este clar în legătură cu efectul pe care un astfel de referendum l-ar putea avea: „Parlamentul nu va putea legifera, indiferent ce majoritate ar exista, nu va putea restrânge atribuțiile primarului general.” Aceasta este o protecție semnificativă pentru autoritatea primarului și, în general, pentru autonomia administrației locale, întrucât, chiar și în fața unui Parlament cu o majoritate de altă orientare politică, legea nu va putea reduce aceste atribuții dacă există un referendum care susține aceste prerogative.
Ce au schimbat referendumurile în România?
Întrebat despre impactul referendumurilor anterioare, Kivu răspunde că „au fost vreo 7-8 referendumuri. Nu s-au făcut mari schimbări, doar că și-au împiedicat anumite schimbări.” Un exemplu de astfel de schimbare blocată este referendumul din 2018 pentru modificarea Constituției, care viza redefinirea familiei ca fiind exclusiv între un bărbat și o femeie. Kivu remarcă faptul că „referendumul pentru modificarea Constituției cu definiția familiei a împiedicat o modificare care se intenționa”, subliniind că, de fapt, multe dintre referendumuri au avut un rol mai degrabă preventiv, în sensul de a opri anumite schimbări sau evoluții decât de a impune noi măsuri legislative.
În România, referendumurile au avut de-a lungul timpului un rol semnificativ, dar impactul lor asupra schimbărilor politice și legislative a fost, adesea, limitat. Într-o perioadă în care mai multe referendumuri au fost organizate de-a lungul decadelor, analistul politic Radu Magdin atrage atenția asupra faptului că, deși unele au avut succes, altele au fost mai degrabă folosite ca instrumente politice, fără a genera modificări semnificative în politica românească.
Singura excepție: Referendumul din 2003
Radu Magdin consideră că, dintre toate referendumurile desfășurate în România, cel din 2003 – care a avut ca scop modificarea Constituției pentru a facilita aderarea la NATO și Uniunea Europeană – este singurul care a avut un impact major asupra legislației și politicii românești. „Românii au fost chemați la mai multe referendumuri și sigur că atunci când am vorbit de referendumul de modificare a Constituției, cum a fost cel din 2003, în contextul aderării României la NATO și la UE, ele au trecut,” afirmă Magdin. În acest caz, modificările constituționale au fost implementate cu succes și au reprezentat un moment crucial în procesul de integrare a României în structuri internaționale.
Referendumurile recente – Percepții politice mai mult decât schimbări reale
În contrast cu referendumul din 2003, multe dintre referendumurile ulterioare au fost mai mult un mijloc de a impulsiona agenda politică a unor lideri sau partide, fără a duce la schimbări importante. „În rest, ele au fost în mare parte percepute ca instrumente politice, indiferent că ele au fost legate de G300 ale lui Traian Băsescu sau alte referendumuri, cum este cel recent al lui Nicușor Dan. Deci, cu excepția celui din 2003 cu modificarea Constituției din acel an, nu am văzut victorii în acest sens.”, afirmă analistul. Magdin sugerează că referendumul lui Nicușor Dan, de exemplu, a avut un caracter mai degrabă simbolic, fără a genera un impact semnificativ asupra modului în care guvernul sau partidele politice au abordat problema în cauză.
De ce referendumurile nu au fost implementate: un deficit al clasei politice
Un alt punct important ridicat de Magdin este legat de implementarea efectivă a rezultatelor referendumurilor. Potrivit analistului, în multe cazuri, chiar și atunci când rezultatele au fost favorabile voinței populare, clasa politică nu a simțit presiunea de a le implementa. „Dacă nu vorbim de un referendum constituțional care să aibă caracter obligatoriu ulterior, de foarte multe ori clasa politică nu a simțit nevoia să implementeze rezultatul pozitiv al referendumurilor,” spune Radu Magdin. Astfel, chiar și în cazurile în care românii au votat pentru schimbări, aceste schimbări nu s-au materializat în practică, iar voința populară nu a fost respectată de către politicieni.