Banca Mondială REDUCE cu 0,4% creșterea economică globală estimată pentru acest an, la 2,3%

0
5
banca-mondiala-reduce-cu-0,4%-cresterea-economica-globala-estimata-pentru-acest-an,-la-2,3%
Banca Mondială REDUCE cu 0,4% creșterea economică globală estimată pentru acest an, la 2,3%

Banca Mondială a revizuit în sens negativ perspectivele economiei mondiale pentru 2025.

În cea mai recentă ediție a raportului său “Global Economic Prospects”, Banca Mondială a anunțat marți că reduce cu 0,4% creșterea economică globală estimată pentru acest an, conform Associated Press.

Conform noilor cifre ale Băncii, economia mondială ar urma să crească cu doar 2,3% în 2025, în scădere de la 2,8% în 2024.

Războaiele comerciale ale președintelui Donald Trump sunt de așteptat să reducă creșterea economică în acest an atât în Statele Unite cât și în întreaga lume.

Citând „o creștere substanțială a barierelor comerciale”, dar fără a-l menționa pe Trump pe nume, Banca Mondială a prezis că economia SUA – cea mai mare din lume – va crește cu 1,4% în acest an, jumătate față de nivelul de 2,8% din 2024.

Economia globală a ratat șansa „aterizării line”

Noile prognoze marchează o scădere față de creșterea de 2,3% a economiei SUA pe care o prognozase Banca Mondială pentru 2025 în ianuarie.

În prefața raportului, economistul șef al Băncii Mondiale, Indermit Gill, a scris că economia globală a ratat șansa „aterizării line” – o încetinire suficientă pentru a modera inflația fără a genera dureri serioase – spre care părea să se îndrepte cu doar șase luni în urmă.

“Economia mondială de astăzi se confruntă din nou cu turbulențe”, a scris Gill. „Fără o corecție rapidă a cursului, daunele aduse standardelor de viață ar putea fi profunde”.

Conform previziunilor, creșterea economiei chineze va încetini de la 5% în 2024 la 4,5% anul acesta și 4% anul viitor. A doua cea mai mare economie a lumii a fost afectată de taxele vamale impuse de Trump asupra exporturilor, de prăbușirea pieței imobiliare și de îmbătrânirea forței de muncă.

Banca Mondială se așteaptă ca cele 20 de țări europene din zona euro să înregistreze o creștere cumulată de doar 0,7% în acest an, în scădere de la 0,9% în 2024.

Taxele vamale ale lui Donald Trump sunt așteptate să afecteze exporturile europene, iar modul imprevizibil în care taxele sunt applicate – anunțate, suspendate, înlocuite cu altele noi – a creat o incertitudine care descurajează investițiile în afaceri.

Raportul preconizează că India va fi din nou economia majoră cu cea mai rapidă creștere din lume, cu o rată de expansiune de 6,3% în acest an. Această cifră este însă în scădere față de 6,5% în 2024 și de 6,7%, cât prognozase banca pentru 2025 în ianuarie.

În Japonia, creșterea economică ar trebui să accelereze în acest an – dar de la numai 0,2% în 2024 la un anemic 0,7% în acest an, mult sub nivelul de 1,2% prognozat de Banca Mondială în ianuarie.

Săptămâna trecută, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – o altă organizație multinațională care încearcă să promoveze prosperitatea globală – și-a revizuit negativ prognoza pentru SUA și economiile globale.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI:

O nouă rundă de DISCUȚII privind relațiile comerciale SUA-China, între negociatorii de top, la Londra

Adrian Sabău, originar din București, a absolvit studiile de licență la Universitatea din București. Aflat la începutul carierei la “Gândul”, a mai lucrat anterior ca traducător. Este pasionat …

vezi toate articolele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.