Bayrou are ”sentimentul unei scufundări” a FRANȚEI, în contextul imigrației/ Reacții dure la adresa declarațiilor premierului

0
2
bayrou-are-”sentimentul-unei-scufundari”-a-frantei,-in-contextul-imigratiei/-reactii-dure-la-adresa-declaratiilor-premierului
Bayrou are ”sentimentul unei scufundări” a FRANȚEI, în contextul imigrației/ Reacții dure la adresa declarațiilor premierului

Francois Bayrou, premierul Franței, s-a exprimat dur cu privire la problema imigrației, în cadrul postului de televiziune francez LCI, provocând reacții vehemente.

„Eu cred că atitudinea față de imigranți nu este aceeași dacă aveți 20% sau 30%, este cazul Mayotte-ului, și dacă aveți o proporție slabă. Într-un caz este o întâmpinare și în celălalt caz este o respingere”, a declarat premierul, referindu-se la atitudinea generală din Franța față de situația migrației.

Francois Bayrou s-a pronunțat în mod pozitiv cu privire la contribuția străină în Franța, atâta timp cât aceasta nu depășește proporțiile.

”Eu cred că aporturile străine sunt pozitive pentru un popor, cu condiția de a nu depăși o proporție. Cred că raportul de cultură este pozitiv, dar, din momentul în care aveți sentimentul unei scufundări, în care nu vă mai recunoașteți țara, în care nu vă mai recunoașteți stilul de viață sau cultura, din acel moment voi aveți respingere Ne apropiem de asta. În orice caz în zona aceasta ne aflăm și un anumit număr de orașe poartă acest sentiment. Repet, pentru mine, este o chestiune de proporții”, a afirmat Bayrou.

Declarațiile premierului au stârnit reacții dure

Președintele Adunării Naționale, Yaël Braun-Pivet, critică declarația lui Bayrou cu privire la ”sentimentul unei scufundări” franceze.

”Aceste afirmații mă jenează. Vorbim despre bărbați și femei, vorbim de țara noastră, Franța, care, prin istoria sa, prin geografia sa, prin cultura sa, a întâmpinat întotdeauna și s-a construit cu această tradiție”, a declarat Yaël Braun-Pivet, citată de cotidianul Le Monde.

Președintele Adunării Naționale cere ”reglarea imigrației” printr-o atitudine ”foarte fermă cu privire la valori, la condiții și la cererile de integrare”.

”Eu nu le voi utiliza niciodată (cuvintele lui Bayrou), pentru că eu cred că este contrar a ceea ce suntem noi, profund”, a subliniat Yaël Braun-Pivet.

”Trebuie să privim subiectul migrației în față. Dar ce as vrea eu este să ne oprim din a privi doar prin prisma Ministerului de Interior (…) este un subiect mult mai larg decât acesta”, a continuat președintele Adunării Naționale.

Foto: Profimedia

Video: TF1INFO

Citește și:

Liderul opoziției din ISRAEL solicită relansarea procesului de pace, avertizând că există riscul revenirii Hamas la putere în Gaza

Marea Britanie sancționează oficialii din BELARUS și condamnă alegerile „false”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.