Bolojan, apel către candidații la prezidențiale: „Să găsească o soluție. Să nu fragmentăm voturile”

0
4
bolojan,-apel-catre-candidatii-la-prezidentiale:-„sa-gaseasca-o-solutie.-sa-nu-fragmentam-voturile”
Bolojan, apel către candidații la prezidențiale: „Să găsească o soluție. Să nu fragmentăm voturile”

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a lansat un apel către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Elena Lasconi să găsească o soluţie pentru a „nu fragmenta voturile pentru modernizarea României”. 

Liderul liberal este propunerea de premier a mai multor partide FOTO Octav Ganea

Ca român, fac un apel public către trei candidaţi importanţi – domnul, preşedinte Nicolae Ciucă, domnul Mircea Geoană şi doamna Elena Lasconi – să găsească o soluţie în al 11-lea ceas, în aceste zile să nu fragmentăm voturile pentru modernizarea României”, a transmis Ilie Bolojan, potrivit News.ro, susținând că „cei care nu se gândesc la istorie riscă nişte greşeli”. 

Liderul liberal a mai subliniat că „2000 este destul de aproape şi nu va mai conta cine va fi pe locul trei, patru sa cinci”. 

Dacă vrem să avem un stat eficient, care nu-şi risipeşte resursele, dacă dorim să avem o ţară de încredere cu reguli bune, dacă dorim ca dezvoltarea să însemne şi creştere economică pentru cât mai mulţi români, prin muncă şi prin antreprenoriat, PNL, cu toate slăbiciunile lui, poate să facă aceste lucruri”, a mai adăugat liberalul.

Bolojan a mai susținut că speră să existe o „înțelegere”, cerând un vot „rațional și util” pentru candidatul PNL Nicolae Ciucă. 

Președinte al Consiliului Județean Bihor are cele mai mari șanse să fie prim-ministru în viitorul Guvern ce va fi format în decembrie 2024. A acceptat propunerea PNL de a fi premier dacă Nicolae Ciucă va câștiga alegerile prezidențiale. În același timp, și PSD și USR și-au exprimat sprijinul pentru liberal ca viitor premier.

Bolojan a declarat că România are nevoie de soluții concrete pentru problemele reale, nu de promisiuni electorale, subliniind importanța unui guvern eficient care să sprijine economia și să modernizeze statul.

Liderul CJ Bihor deschide și lista PNL Bihor la alegerile parlamentare pentru Senatul României.