Când se decide soarta AMENZII de peste 10 milioane de euro dată de ANPC companiei PPC / Cristian Popescu Piedone: „Vom câștiga”

0
14
cand-se-decide-soarta-amenzii-de-peste-10-milioane-de-euro-data-de-anpc-companiei-ppc-/-cristian-popescu-piedone:-„vom-castiga”
Când se decide soarta AMENZII de peste 10 milioane de euro dată de ANPC companiei PPC / Cristian Popescu Piedone: „Vom câștiga”

Tribunalul București a dat termen în procesul ajuns pe rolul instanței ca urmare a apelului depus de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) față de decizia din prima instanță favorabilă companiei PPC Energie, fostă Enel Energie, pe care a amendat-cu în 2023 cu peste 10 milioane de euro, pe motiv că a facturat consumul clienților la un preț mai mare decât cel plafonat prin stabilit prin lege.

Instanța Tribunalului București a dat termen de judecată pentru apelul depus de reprezentanții ANPC pe 11, respectiv 13 martie, în procesul inițiat de PPC Energie pentru anularea procesului verbal de contravenţie prin care au fost amendați cu peste 52 de milioane de lei, câștigat pe fond.

„Am depus din nou toate documentele”

Contactat pentru un comentariu privind litigiul care se va judeca la Tribunalul București, Cristian Popescu Piedone, președintele ANPC, s-a declarat încrezător că autoritatea va câștiga apelul.

„Au fost în jur de 44.000 de consumatori afectați, este vorba de practică înșelătoare. Vom câștiga. Am făcut apel, așteptăm să vedem la termen”, a declarat președintele ANPC, într-o declarație pentru Gândul.

„Noi am documentat foarte bine și corect atunci a fost și o comisie care a analizat speța. Prima instanță de fond nu a avut în vedere toate probele depuse. Am depus din nou toate documentele și cu indicarea datei când au fost depuse și la fond”, a precizat Cristian Popescu Piedone.

Traseul dosarului

Primul termen la instanța de apel a fost stabilit pe 2 octombrie, după ce prima instanță sesizată, Judecătoria Sectorului 3, i-a dat câștig de cauză companiei PPC Energie, pe 19 decembrie.

„Admite plângerea contravenţională. Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria ANPC nr. 1115251 din 15.09.2023 şi Decizia Comisiei nr. 16 din 18.10.2023 şi înlătură sancţiunile aplicate prin acestea. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare”, arăta soluția pe scurt din 19 decembrie de pe portalul instanțelor.

Procesul a fost înregistrat în noiembrie 2023, după ce comisarii ANPC au amendat Enel Energie – cumpărată de grecii de la PPC Energie, care au preluat și obligațiile legale, cu 52 de milioane de lei, adică aproximativ 10,5 milioane de euro, în octombrie 2023, pentru că a facturat consumul clienților la un preț mai mare decât cel plafonat prin stabilit prin lege și i-a îndrumat pe clienți să se adreseze companiei pentru restituirea diferențelor.

Mai concret, ANPC a sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 52.019.254,19 lei (10.403.850,83 euro),  operatorul economic Enel Energie SA, pentru nerespectarea prevederilor art 1, alin 1 (1), lit. a) şi b) din OUG 27/2022, privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale, în perioada 1.04.2022 – 31.03.2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energie cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit ANPC, modalitatea de facturare a fost folosită în cadrul facturilor emise aferente consumului de energie electrică, începând cu data de 01.01.2023.

„Aceasta afectează, conform punctului de vedere oficial al Enel Energie SA, 303.196 locuri de consum, pentru lunile ianuarie-august 2023, la o categorie între 19.000 și 44.000 locuri de consum/lună, ceea ce a generat un prejudiciu asumat oficial de operatorul economic, în valoare de aproximativ 3.536.929 lei/lună pentru perioada menționată. Acest fapt demonstrează că un număr de până la 44.000 de consumatori casnici români sunt afectați direct de calculul defectuos al facturilor, realizat de operatorul economic de la începutul anului până în prezent”, arăta ANPC, într-un comunicat din 20 octombrie 2023.

Amenda reprezintă 1% din cifra de afaceri, potrivit ANPC, având în vedere circumstanțele agravante regăsite în timpul acțiunii de control și faptul că operatorul economic nu a efectuat niciun demers în favoarea consumatorilor.

Ce au constatat comisarii ANPC

Ameda ANPC are la bază prevederile OUG 27/2022, actul normativ care a reglementat schema de plafonare și compensare a prețurilor în energie până la 31 martie 2025.

Potrivit autorității în urma acțiunii de control desfășurate la jumătatea lunii septembrie, comisarii ANPC au constatat:

  • facturarea consumului lunar al energiei electrice din luna februarie 2023 nu se realizează conform legislației în vigoare, la un preț final al energiei electrice de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul în care consumul lunar este cuprins între 93 kWh – 100 kWh, ci la un preț final al energiei electrice mai mare de 0,80 lei/kWh;
  • facturarea consumului lunar al energiei electrice în cursul anului 2023 nu se realizează conform legislației în vigoare, pentru consumurile lunare cuprinse între 255,01 kWh și 300 kWh, pentru care primii 255 kWh trebuie facturați la un preț final al energiei electrice de maximum 0,80 lei/kWh, TVA inclus, iar consumul care depăşeşte 255 kWh trebuie facturat la prețul de 1,30 lei/kWh, TVA inclus;
  • facturarea consumului lunar al energiei electrice în cursul anului 2023 nu se realizează conform legislației în vigoare, pentru consumurile lunare cuprinse între 100,01 kWh și 255 kWh, care trebuie facturați in integralitate la un preț final al energiei electrice de maximum 0,80 lei/kWh.

În replică, furnizorul preciza la acea dată că situațiile constatate, extrem de rare, au apărut ca urmare a aplicării prevederilor legale, după ce au semnalat responsabililor din zona de reglementare existența unor cazuri particulare, nespecificate în lege.

Enel Energie preciza atunci că, din informațiile sale, fuseseră depuse patru sesizări la ANPC, fiind vorba de situații în care, pentru clienții care au o citire sau autocitire a indexului în interiorul perioadei de facturare, pentru a determina consumul total se utilizează, conform prevederilor legale actuale, o medie zilnică de consum pentru perioada pentru care nu există citire. În cazul lunii februarie, care are un număr redus de zile, această medie este mai mare decât în cazul celorlalte luni, astfel că, pentru un număr extrem de redus de clienți, acest lucru a dus la trecerea în tranșa de consum următoare.

„În cazul multor sesizări în care existau dubii privind indexul, am stornat facturile și am aplicat prevederile favorabile clienților. Aceste situații, deși cu frecvență deosebit de redusă, au apărut ca urmare a aplicării reglementărilor legale, iar instituțiile relevante din domeniul nostru de activitate nu au sesizat vreun aspect care să contravină acestora”, au precizat reprezentanții Enel de la acea vreme.

Cum a motivat decizia instanța de fond

Decizia instanței de fond nu analizat argumentele de nelegalitate și netemeinicie invocate de petentă, ci de procedură.

„Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 1115251 din 15.09.2023 și Decizia Comisiei nr. 16 din 18.10.2023 (de individualizare a sancțiunii) și înlătură sancțiunile aplicate prin acestea”, au decis magistrații Judecătoriei Sectorului 3.

Conform motivării hotărârii, instanța de fond a constatat că Ordinul ANPC nr. 447 din 31.05.2022 nu conține nicio referire la art. 18 din OUG 27/2022 care reglementează durata de aplicare a prevederilor acestui act normativ, efectele Ordinului 447/2022 rămânând limitate de cuprinsul art. 1, respectiv până la data de 31.03.2023, data-limită inițială a OUG 27/2022, prelungită apoi până la 31 martie 2025.

„În consecință, instanța apreciază că Comisia  indicată în cuprinsul acestui Ordin nu mai era legal desemnată la data formulării reclamațiilor care au stat la baza cercetărilor efectuate în cauză și, implicit, la data încheierii procesului-verbal și a emiterii Deciziei nr. 16 din 18.10.2023”, se arată în motivare.

„Instanța are în vedere că legiuitorul a urmărit instituirea un Comisii de specialitate, formată din persoane cu atribuții diverse, care să analizeze documentele de control și să aplice o sancțiune corespunzătoare. Prin constituirea nelegală a acestei Comisii este viciată procedura de aplicare a sancțiunii și de individualizare a acesteia, având în vedere și modul de lucru prevăzut de art. 5 alin. (1) din Ordinul 155/2022 conform căruia, în baza raportului și a datelor și informațiilor suplimentare, dacă au fost solicitate, comisia se întrunește în ședință, în vederea stabilirii și individualizării sancțiunii contravenționale prin decizie care se adoptă cu votul majorității simple, în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii raportului la secretariatul comisiei”, conform documentului.

Potrivit art. 5 alin. (4) din Ordinul 155/2022, comisia are și posibilitatea de a ajunge la concluzia că gravitatea faptei săvârșite nu impune sancționarea cu procent din cifra de afaceri, emițând o decizie în acest sens. Așadar, activitatea Comisiei este strâns legată de un elemente esențial al răspunderii contravenționale, respectiv sancțiunea.

În plus, instanța a observat că decizia de individualizare a sancțiunii a fost semnată de două persoane care nu eram menționate printre membrii Comisiei. De asemenea, au lipsit șeful Serviciului armonizare europeană şi parteneriat sau înlocuitorul desemnat de acesta și comisarul desemnat prin act administrativ de către preşedintele autorităţii, altul decât cel care a întocmit documentul de control, persoane care, prin expertiza lor, ar fi putut să influențeze configurația sancțiunii.

„Nu în ultimul rând, instanța a avut în vedere că, potrivit art. 7 din Ordinul ANPC nr. 155/2022, Decizia Comisiei se semnează de către membrii și de către președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor ( care la acea dată era Horia Constantinescu – n.r.), aspect neincident în cauză, față de nesemnarea documentului de către șeful Serviciului armonizare europeană şi parteneriat sau înlocuitorul desemnat de acesta și comisarul desemnat prin act administrativ de către preşedintele autorităţii”, se arată în motivarea instanței.

„Față de toate aceste considerente, instanța va dispune anularea Deciziei Comisiei nr. 16 din 18.10.2023, având în vedere că, potrivit art. 8 alin. (1) din Ordinul ANPC 155/2022, în baza deciziei comisiei, agentul constatator aplică sancțiunea prin completarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, la rubrica sancțiune aplicată, instanța constată că nulitatea Deciziei se răsfrânge și asupra procesului-verbal, astfel încât va dispune și anularea acestuia și înlăturarea sancțiunilor aplicate. Față de aspectele reținute, instanța apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte argumente de nelegalitate și netemeinicie invocate de petentă”, a conchis instanța.

Nou ordin ANPC

Între timp, la jumătatea lunii aprilie, președintele ANPC a semnat și a transmis, luni, către Monitorul Oficial, un nou ordin care include procedura de aplicare a sancțiunilor, calculate ca procent din cifra de afaceri, de care sunt pasibili furnizorii sau distribuitorii care încalcă drepturile clienților lor prevăzute în noua schemă de plafonare și compensare a prețurilor în energie, după prelungirea termenelor de aplicare.

Mai concret, este vorba de ordinul ce aprobă procedura de aplicare a amenzilor la cifra de afaceri, în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2025 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică, în perioada 1 aprilie 2025-30 iunie 2025, respectiv măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2025-31 martie 2026, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei.

Astfel, comisarii ANPC care verifică – din oficiu sau pornind de la sesizările consumatorilor – că furnizorii sau distribuitorii de energie electrică sau gaze naturale le încalcă drepturile din schema de compensare și plafonare, ar putea aplica sancțiuni cuprinse între 1 și 5% din cifra lor de afaceri, în funcție de gravitatea abaterilor, conform ordinului semnat de Cristian Popescu Piedone.

CITEȘTE ȘI:

Cristian Popescu Piedone: „Notorietatea mi-a furat viața privată!”

Piedone a închis restaurantul de la Camera Deputaților, pentru 6 luni. Peste 700 kg de carne expirată și gândaci morți în bucătărie

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul …

vezi toate articolele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.