
Biroul Electoral Central (BEC) a validat candidatura depusă de șefa USR, Elena Lasconi, la alegerile prezidențiale din luna mai.
Șefa USR a intrat în turul II al alegerilor organizate anul trecut FOTO Inquam Photos
„Astăzi, BEC mi-a validat candidatura la alegerile prezidențiale! Este un moment important – nu doar pentru mine, ci pentru toți cei care cred în curaj și în dreptate. Știu că poate sunt români supărați că nu toate candidaturile au fost validate de BEC. Dar nu le putem permite candidaților extremiști să schimbe direcția proeuropeană a României. Eu voi lupta pentru a continua această direcție, pentru o țară mai dreaptă și mai prosperă. Vă invit să fiți alături de mine pentru viitorul României! Un viitor mai bun, bazat pe respect și valori reale”, a transmis Elena Lasconi în urma deciziei BEC.
Elena Lasconi a susținut, în momentul depunerii candidaturii sale că, dacă va ajunge președintă. prima sa opțiune de premier rămâne Ilie Bolojan. De altfel, potrivit șefei USR, partidul nu va intra niciodată la guvernare într-un Executiv condus de Marcel Ciolacu.„Marcel Ciolacu cred că trebuie să se ducă să dea niște explicații la niște procurori. Opțiunea numărul 1 este Ilie Bolojan”, a mai spus Lasconi la acel moment.
Șefa USR afirma anterior și că poate renunță la cursa prezidențială în favoarea unei candidaturi a președintelui interimar Ilie Bolojan, susținut de toate partidele pro-europene.
Candidatura șefei USR a venit și cu probleme în partid de data asta, în contextul în care unul dintre competitorii săi în cursa electorală este primarul Capitalei, Nicușor Dan, susținut de formațiunea în alegerile pentru Primăria Municipiului București.
Ultimele sondaje o plasează pe șefa USR spre coada clasamentului privind intențiile de vot, fiind în toate cercetările sub scorul cu care este cotat Nicușor Dan, la o diferență începând de la 5 procente și până la 35 de procente. La scrutinul din 24 noiembrie a obținut votul a 1.772.500 de români, clasându-se pe locul doi cu un scor de 19,17%, la o diferență de aproape patru procente față de Călin Georgescu, clasat pe primul loc.