Cât a mai rămas de achitat din cererile de PLATĂ ale foștilor clienți ai CITY INSURANCE. Datele oficiale ale Fondului de Garantare a Asiguraților

0
17
cat-a-mai-ramas-de-achitat-din-cererile-de-plata-ale-fostilor-clienti-ai-city-insurance.-datele-oficiale-ale-fondului-de-garantare-a-asiguratilor
Cât a mai rămas de achitat din cererile de PLATĂ ale foștilor clienți ai CITY INSURANCE. Datele oficiale ale Fondului de Garantare a Asiguraților

Un fost client City Insurance a fost de-a dreptul luat prin surprindere când a găsit în cont, săptămâna trecută, contravaloarea poliței pe care o plătise înainte de intrarea în faliment a societății de asigurare. Nu era vorba de sumă, care depășea cu puțin 340 de lei, ci că aproape uitase de banii pentru poliția de la City Insurance, pentru care depusese cerere de restituire după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară i-a retras companiei autorizația de funcționare, în septembrie 2021. Conform cifrelor primite de la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), la solicitarea Gândul, din totalul cererilor, mai sunt de soluționat aproximativ 2%.

Acesta este unul dintre cei aproape un sfert de milion de clienți ai City Insurance care au primit banii cuveniți, după ce au depus o cerere de plată ca urmare a falimentului societății la care aveau polița de asigurare obligatorie auto (RCA).

Fondul de Garantare a Asiguraților a anunțat încă din 20 septembrie 2021 că poate primi cereri de deschidere a dosarelor de daună din partea potențialilor creditori de asigurare ai City Insurance. Anunțul a venit după decizia Autorității de Supraveghere Financiară din 17 septembrie 2021, prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA și constatarea stării de insolvență a companiei.

În aproape trei ani și opt luni, au fost primite peste 265.000 de cereri de la foști clienți City Insurance și s-au aprobat plăți de peste 2 miliarde de lei, conform celor mai recente date furnizate de FGA, la solicitarea Gândul, valabile până la 30 aprilie 2025.

  • Astfel, FGA a înregistrat 265.298 de cereri de plată pentru creditorii de asigurări ai societății City Insurance SA.
  • Dintre acestea, FGA a soluționat 243.687 cereri, iar suma aprobată la plată se ridică la aproximativ 2,28 miliarde de lei.

Oficialii FGA au precizat că încă primesc cereri de la creditori pentru fosta societate City Insurance SA.

Din totalul cererilor rămase de instrumentat la 30 aprilie, aproximativ 17.000 aparțin Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din Romania (BAAR), fiind formulate pentru dosare de carte verde, iar altele așteaptă în stadiul de completare a documentelor sau figurează suspendate la cererea petenților, pentru a depune acte suplimentare.

„Printr-un efort și o strategie comună pentru asigurarea unei protecții adecvate creditorilor de asigurare, respectiv pentru asigurarea protecției sociale a acestora, BAAR a agreat propunerea formulată de FGA de a soluționa cu prioritate cererile de plată formulate de ceilalți creditori de asigurare, pentru a finaliza procesul de instrumentare al cererilor primite de FGA pentru City Insurance, într-un termen cât mai scurt. Prin urmare, exceptând cererile de plată formulate de BAAR, FGA mai are de soluționat 2% din totalul cererilor de plată înregistrate pentru această societate”, au transmis oficilii FGA, la solicitarea Gândul.

Care este ponderea plăților pentru City Insurance

Conform Raportului anual de activitate, situațiilor financiare anuale, precum și raportului auditorului financiar, aferente anului 2024, publicat săptămâna trecută pe site-ul FGA, până la 31 decembrie 2024, Fondul a înregistrat în total 641.800 de cereri de plată pentru toate societățile de asigurare în faliment din România.

Dintre acestea, în urma analizelor efectuate au rezultat 611.646 de cereri unice, după ce 30.154 de cereri de plată au fost închise sau conexate la altele existente pentru dublarea lor pe mai multe căi de comunicare.

Este vorba în principal de falimentele Astra SA, Carpatica SA, CertAsig SA, City Insurance SA și, cel mai recent faliment, al Euroins România SA, căreia Consiliul ASF i-a retras, pe 17 martie 2023, autorizația de funcționare a societății, dar și societăți cu un număr mult mai mic de restituiri.

Din totalul cererilor de plată înregistrate până la finalul lui 2024, peste o jumătate de milion (502.823) au fost formulate de petenți pentru societățile City Insurance SA şi Euroins SA. La 31 decembrie 2024 erau soluționate 60% din totalul cererilor de plată înregistrate pentru cele două societăți de asigurare în faliment, respectiv 303.112 cereri.

Fondul de Garantare a Asiguraților a efectuat plăți în valoare de 2,6 miliarde de lei pentru creditorii societăților City Insurance şi Euroins, din care 1,28 miliarde de lei reprezintă plăți aferente anului 2024.

Până la finalul lui 2024, City Insurance a avut peste jumătate (53%) din dosarele de daună preluate/deschise de FGA, iar Euroins a avut o pondere de aproape un sfert (24%).

Din total, anul trecut, Fondul de Garantare a Asiguraților a înregistrat 32.747 cereri de plată. Prin intermediul acestora s-au solicitat atât despăgubiri aferente unor dosare de daună, cât şi restituiri de primă ca urmare a denunțării contractelor de asigurare:

  • pentru City Insurance SA, în anul 2024 s-au înregistrat 3.999 de cereri; până la 31 decembrie 2024 erau înregistrate în total 264.392 de cereri de plată;
  • pentru Euroins România SA, în anul 2024 s-au înregistrat 28.481 de cereri; până la 31 decembrie 2024 erau înregistrate în total 238.431 cereri de plată;
  • pentru alte societăți erau înregistrate 267 de cereri.

Cât mai durează plafonarea

Falimentul Euroins, al patrulea asigurător care ieșea de pe piață în ultimii opt ani, a determinat autoritățile să plafoneze tariful RCA, inițial în aprilie 2023, la nivelul de la finalul lunii februarie 2023– până la jumătatea lunii octombrie 2022.

Măsura a fost luată pentru a preveni o nouă explozie a prețurilor, așa cum se întâmplase anterior în cazul societății City Insurance, în septembrie 2021, și după publicarea unor tarife de referință, orientative, majorate semnificativ pe unele segmente.

Ulterior, înainte de expirarea termenului din octombrie, măsura plafonării a fost prelungită până la finalul anului, având în vedere că erau încă multe polițe, aproximativ 800.000, rămase la Euroins România și care expirau după această dată, respectiv în 7 decembrie 2023.

Măsura a fost prelungită de atunci de câteva ori cu încă trei luni și este valabilă până la finalul lunii, deocamdată nefiind propusă oficial o nouă plafonare.

De unde provin veniturile Fondului de Garantare a Asiguraților

Veniturile FGA în anul 2024 au ajuns la 1.502.455.184 de lei, din care 99,28% reprezintă venituri operaționale, compuse din:

  • 443.527.945 lei – contribuții permanente datorate la Fond;
  • 8.711 lei – dobânzi şi penalități pentru neachitarea în termen a contribuției;
  • 1.058.653.838 lei – venituri din creanțe aferente procedurii de faliment;
  • 226.613 lei – venituri din închirierea imobilului din strada Popa Petre nr.24;
  • 38.077 lei – alte venituri (refacturarea utilităților, restituiri taxe de timbru).
  • 10.931.437 lei sunt dobânzi aferente fructificării disponibilităților financiare, venituri din diferențe de curs valutar şi alte venituri, reprezentând venituri financiare (0,72%).

Potrivit raportului FGA, veniturile din creanțe aferente procedurii de faliment, din anul 2024, de peste 1,05 miliarde de lei, au fost înregistrate conform rapoartelor de analiză şi a tabelelor publicate de către lichidatori în buletinele de insolvență.

„Din suma de 1.058.653.838 lei, se estimează că se vor încasa 2.393.112 lei. Pentru suma de 1.056.260.726 lei este constituit provizion de nerecuperare (ajustare de valoare a creanței), deoarece se apreciază că nu se va încasa de către Fond”, se arată în raport.

Fondul de Garantare a Asiguraților, implicat în mii de litigii

Numărul litigiilor în care este implicat FGA a crescut în ultimii ani, odată cu noile intrări în faliment, implicit după creşterea numărului de cereri soluționate de către Fond şi a deciziilor emise de Comisia Specială, comunicate petenților.

Astfel, arată raportul FGA, ca urmare a constatării stării de insolvență şi ulterior a deschiderii procedurii de faliment a societăților Astra SA, Carpatica SA, Forte SA, CertAsig SA, City Insurance SA şi Euroins România SA, Fondul a fost chemat în judecată, în diverse calități procesuale, pentru sau în locul acestor asigurători.

Dacă la 31 decembrie 2023, Fondul era implicat în 5.555 de litigii aflate pe rolul secțiilor de contencios administrativ şi fiscal, secțiilor civile şi penale ale instanțelor de judecată din Bucureşti şi din țară, la 31 decembrie 2024, Fondul avea 8.694 de litigii, reprezentând o creştere de 56,51% la nivelul direcției de specialitate.

Mai mult, în cursul anului 2024, pe rolul Judecătoriei Sector 2 s-au înregistrat 17 cereri de încuviințare a executării silite formulate împotriva Fondului (în calitate de ”succesor” , ”debitor”) pentru obligațiile datorate de Astra SA, Carpatica SA, City Insurance SA şi Euroins România SA, acestea fiind contestate în măsura în care au fost puse în executare.

„În raport cu anii anteriori, se păstrează tendința descrescătoare de executare a FGA de către executorii judecătorești și de către petenți care au un titlu împotriva asigurătorilor în faliment, în raport de opiniile exprimate de către Curtea Constituțională şi Înalta Curte de Casație şi Justiție, precum şi prevederile legale speciale incidente în cauză”, arată raportul FGA.


CITEȘTE ȘI:

Decizia ASF de retragere a autorizației City Insurance, publicată în Monitorul Oficial. Creditorii de asigurări pot depune cereri de plată. Neregulile descoperite

EXCLUSIV | Dezvăluiri din dosarul City Insurance, cel mai mare jucător din piața RCA. Ce au descoperit autoritățile române când au verificat reasigurarea companiei în paradisurile fiscale din Cayman și Barbados

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul …

vezi toate articolele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.