Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din mai 2025 se desfăşoară în intervalul 4 aprilie, ora 00:00 – 3 mai, ora 7:00.
Ce reguli trebuie respectate în timpul campaniei electorale Foto: Arhivă
Actorii politici participanţi la alegeri au obligaţia de a însoţi toate materialele politice publicitare, cu excepţia celor de natură exclusiv audio sau exclusiv de tipul unui text publicat în mediul online, de o etichetă care va fi vizibilă permanent în partea superioară a cadrului vizual sau a imaginii. Aceasta va cuprinde: codul unic de identificare al mandatarului financiar, menţiunea că este vorba despre un material publicitar politic, numele şi adresa de e-mail, precum şi adresa poştală a candidatului etc., conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2025 sau Hotărârii Autorităţii Electorale Permanente nr. 9/2025.
Pe durata campaniei electorale, pentru ca un material să fie considerat material publicitar politic, acesta trebuie să îndeplinească, în acelaşi timp, următoarele condiţii:
– să fie pregătit, editat, prelucrat, plasat, promovat, publicat, distribuit şi/sau difuzat în perioada 4 aprilie 2025-3 mai 2025;
– să fie un material scris, tipărit, audio, video sau o imagine, indiferent de mediul de diseminare;
– să îndemne alegătorii în mod direct sau indirect să aleagă sau să nu aleagă, să voteze sau să nu voteze un candidat independent sau un candidat al unui partid politic, al unei alianţe politice, organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau al unei alianţe electorale, clar identificat, potrivit HG nr. 11/2025.
Indiferent de mijlocul de distribuire, inclusiv prin intermediul programelor de radio şi de televiziune, precum şi al serviciilor media audiovizuale la cerere, pe durata campaniei electorale pentru prezidenţialele din 2025, materialele publicitare politice distribuite de actorii politici trebuie să conţină următoarele informaţii:
– o indicaţie privind faptul că reprezintă un material publicitar politic;
-codul unic de identificare al mandatarului financiar înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă;
-candidatul sau formaţiunea politică la cererea căreia sau în numele căreia este pregătit, plasat, promovat, publicat, distribuit sau difuzat materialul publicitar politic, respectiv numele şi adresa de e-mail, precum şi adresa poştală a candidatului, atunci când aceasta este dezvăluită public de către acesta, sau adresa sediului, în cazul formaţiunilor politice;
– o menţiune că materialul publicitar politic a făcut obiectul unor tehnici de vizare a unui public-ţintă sau de distribuire a materialelor publicitare, în sensul art. 3 pct. 11 şi 12 din Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului şi Consiliului din 13 martie 2024;
– o menţiune că sumele cheltuite pentru pregătirea, plasarea, promovarea, publicarea, distribuirea sau difuzarea materialului publicitar politic provin exclusiv din sursele permise de Legea nr. 334/2006;
– după caz, o menţiune că materialul publicitar politic a făcut obiectul unei promovări electorale sau al unei promovări electorale plătite, potrivit hotărârii AEP nr. 9/2025.
Aceste prevederi se aplică şi pentru orice promovare, distribuire, postare sau editare a unor materiale publicitare politice de către actorii politici. Încălcarea acestor dispoziţiilor constituie contravenţii, dacă faptele nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni.
În cadrul fiecărui material publicitar politic, cu excepţia celor de natură exclusiv audio sau exclusiv de tipul unui text publicat în mediul online, informaţiile de mai sus se grupează într-o etichetă care va fi vizibilă permanent în partea superioară a cadrului vizual sau a imaginii şi care va fi dispusă astfel încât să formeze o bandă având dimensiunea de 10% din cea a cadrului vizual sau a imaginii şi care să acopere toată latura superioară a materialului.
În cazul materialelor publicitare politice de tipul unor mesaje text publicate în mediul online fără elemente grafice, informaţiile de mai sus vor fi indicate sub formă de text, în mod vizibil şi lizibil, în cuprinsul materialului. Dacă funcţionalităţile şi caracteristicile mediului de publicare a mesajului nu permit publicarea tuturor informaţiilor prevăzute la art. 2 din Hotărârea AEP nr. 9/2025 în cuprinsul materialului, se va indica, în mod lizibil, în cuprinsul acestuia, doar textul „MATERIAL PUBLICITAR POLITIC”, urmat de celelalte informaţii menţionate mai sus.
Ce tipuri de materiale politice pot fi utilizate în timpul campaniei
Comunicările care se înscriu în limitele activităţii jurnalistice de informare a publicului, precum şi opiniile publice exprimate în nume personal de către alte persoane decât actorii politici nu constituie materiale publicitare politice, mai arată Hotărârea AEP nr. 9/2025.
Competitorii electorali pot utiliza pe durata campaniei electorale numai următoarele tipuri de materiale publicitare politice/materiale de propagandă electorală: afişe electorale cu dimensiuni de cel mult de 500 mm o latură şi 300 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală – 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură; materialele publicitare politice/materialele de propagandă electorală audio sau video, difuzate de mass-media audiovizuală gratuit sau contra cost; publicitate în presa scrisă; materialele publicitare politice/materialele de propagandă electorală online; broşuri, pliante şi alte materiale tipărite din aceeaşi categorie.
Ce acțiuni nu pot fi finanțate în campania electorală
În campania electorală nu pot fi finanţate acţiunile şi materialele publicitare politice/materiale de propagandă electorală care presupun: utilizarea vehiculelor inscripţionate sau colantate cu sloganuri de campanie, imagini ale candidaţilor, precum şi cu orice alte referiri la competitorii electorali; utilizarea vehiculelor care difuzează materiale audio, în mers sau staţionar; spectacole, serbări, focuri de artificii etc.; bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcţionale, structuri de publicitate autoportante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă.
Competitorii electorali nu pot produce materiale publicitare politice/materiale de propagandă electorală în regie proprie.
Cine se ocupă de soluționarea plângerilor
Soluţionarea plângerilor cu privire la campania electorală prin intermediul platformelor online foarte mari, inclusiv a celor formulate în preziua şi ziua votării, este de competenţa exclusivă a Biroului Electoral Central. Platformele online foarte mari şi motoarele de căutare sunt cele cu peste 45 de milioane de utilizatori în UE. Acestea trebuie să respecte cele mai stricte norme ale DSA (Digital Services Act).
Deciziile Biroului Electoral Central prin care sunt admise plângerile cu privire la campania electorală pot fi contestate la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 48 de ore de la afişarea acestora pe pagina de internet a Biroului Electoral Central. BEC comunică deciziile sale Autorităţii Electorale Permanente (AEP), care, la rândul ei, le transmite către platformele online foarte mari. Iar acestea au obligaţia de a elimina materialul publicitar în cauză în termen de 5 ore de la notificarea primită de la AEP, sub sancţiunea unei amenzi cuprinse între 1% şi 5% din cifra de afaceri a platformei online.
Plângerile privind acţiunile de promovare, distribuire sau postare a materialelor publicitare politice, prin mijloace sau tehnici cu scop manipulator, precum utilizarea de conturi false create în mediul online, dezvoltarea unor reţele de conturi automatizate, parţial automatizate sau neautomatizate, simularea interacţiunilor, coordonarea creării şi/sau promovarea de conţinut neautentic/fals sau asumarea în mod înşelător a identităţii unui actor politic sau a unei entităţi independente, se soluţionează prin decizii ale birourilor electorale, în calitate de autoritate relevantă.