Administrația de la Beijing a semnalat, joi, că este deschisă negocierilor comerciale cu Statele Unite, ceea ce indică flexibilizarea poziției Chinei în eforturile de a depăși actuala criză.
”Dacă Statele Unite vor să dialogheze cu Administrația Chinei, nu există nicio problemă pentru noi în acest moment”, a declarat un oficial guvernamental de la Beijing, citat de presa oficială și de cotidianul Financial Times.
”Washingtonul a contactat Beijingul în mod activ prin diverse canale, în speranța că vor avea loc negocieri pe tema taxelor comerciale”, a precizat oficialul chinez, care a preferat să păstreze anonimatul.
“Ușa este deschisă discuțiilor. Dar, dacă vor o confruntare, noi vom merge până la capăt”, a subliniat oficialul chinez.
Miercuri, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a exprimat speranța că va obține un tratat comercial bun cu Administrația Chinei.
”Știu că situația din China este foarte proastă în acest moment și nu vreau să se întâmple acest lucru Chinei. Îmi place mult președintele Xi Jinping și nu vreau să se întâmple acest lucru, chiar am fost trist, sunt loviți din toate părțile în China. Trimit cele mai mari nave cargo și sunt întoarse din drum în Oceanul Pacific, pentru că nu mai vrea nimeni bunurile, sunt tarife de 145%, dar la un moment dat sper să fac un acord cu China, discutăm cu China, dar fabricile lor se închid, întrucât noi nu le mai vrem produsele, dacă nu sunt corecți cu noi. Iar acest lucru include drepturile de proprietate intelectuală și alte lucruri, nu doar tranzacțiile de vânzare-cumpărare. Vom vedea ce se întâmplă. Eu nu mă bucur, eu vreau să îi meargă bine Chinei, vreau să le fie bine tuturor țărilor, dar trebuie să ne trateze și ei corect”, a afirmat Trump.
Foto: Profimedia
Citește și:
Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una …