China exercită, pe fondul tensiunilor cu SUA, CONCURENȚĂ tot mai mare în UE /Experți BCE: „Șocurile comerciale” produc perturbări, inclusiv salariale

0
2
china-exercita,-pe-fondul-tensiunilor-cu-sua,-concurenta-tot-mai-mare-in-ue-/experti-bce:-„socurile-comerciale”-produc-perturbari,-inclusiv-salariale
China exercită, pe fondul tensiunilor cu SUA, CONCURENȚĂ tot mai mare în UE /Experți BCE: „Șocurile comerciale” produc perturbări, inclusiv salariale

Companiile din Uniunea Europeană se confruntă cu o competiție din ce în ce mai intensă din partea Chinei, în contextul tensiunilor comerciale internaționale, ceea ce riscă să producă ”șocuri” pe termen scurt și mediu, inclusiv asupra ocupației și a nivelului de salarizare, avertizează experți ai Băncii Centrale Europene.

”Competiția tot mai intensă din partea Chinei pe piețele de export globale a afectat piața muncii din zona euro în ultimii ani. Exporturile chineze fac concurență tot mai mare firmelor europene, atât în spațiul european, cât și în țări terțe. Această competiție nu se mai limitează la produse ieftine, ci s-a extins la sectoare sofisticate, precum producția de autovehicule și utilaje”, constată Clémence Berson, Claudia Foroni, Vanessa Gunnella și Laura Lebastard, economiști ai Băncii Centrale Europene, într-un raport de evaluare.

Taxele vamale impuse de Trump împing firmele chineze pe piața europeană

”Tarifele ridicate impuse de Statele Unite Chinei ar putea conduce la intensificarea competiției pentru producătorii din zona euro, în eventualitatea în care exportatorii chinezi se extind pe piețele europene”, atrag atenția specialiștii BCE.

Noua situație va genera efecte asupra pieței muncii, cu implicații asupra profilurilor angajaților și a configurației importurilor. În 2024, sectoarele zonei euro expuse substanțial competiției chineze aveau 29 de milioane de angajați, reprezentând 27% din totalul forței de muncă.

”Ca urmare a anunțurilor Administrației Trump privind tarifele mai mari impuse mărfurilor chineze, exportatorii chinezi se vor reorienta spre Europa. Aceste modificări comerciale vor amplifica pătrunderea importurilor chineze în zona euro. Deși, ca urmare a tarifelor, firmele europene vor obține anumite avantaje competitive pe piețele americane în raport cu cele chineze, acest lucru probabil nu va atenua pierderile suferite de zona euro”, subliniază specialiștii BCE.

Exporturile chineze afectează zona euro, inclusiv la nivelul salariilor angajaților

”Intensificarea competiției generate de exporturile chineze generează provocări semnificative pentru piața muncii. Deși în acest moment, impactul se concentrează asupra sectoarelor auto și chimic, implicațiile ar putea afecta o treime din angajații zonei euro. Șocurile comerciale riscă să producă perturbări și transferuri de locuri de muncă între diverse sectoare. Pe termen lung, volumul locurilor de muncă s-ar putea să nu se modifice, întrucât economia se va adapta prin schimbări salariale și prin transferuri ale angajaților între diversele ramuri industriale. Cu toate acestea, provocări precum ineficiența pieței muncii, costurile de ajustare și politicile guvernamentale ar putea cauza perturbări temporare, înainte de reechilibrarea piețelor”, concluzionează experții BCE.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Donald Trump dublează tarifele vamale impuse produselor indiene /Casa Albă: ”INDIA importă petrol rusesc”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.