Christine Lagarde avertizează că taxele impuse de Trump vor afecta creșterea economică a ZONEI EURO și ar putea stimula inflația

0
11
christine-lagarde-avertizeaza-ca-taxele-impuse-de-trump-vor-afecta-cresterea-economica-a-zonei-euro-si-ar-putea-stimula-inflatia
Christine Lagarde avertizează că taxele impuse de Trump vor afecta creșterea economică a ZONEI EURO și ar putea stimula inflația

Taxele vamale impuse de Administrația Donald Trump vor avea impact asupra creșterii economice a zonei euro, afirmă Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), avertizând că situația inflației va deveni mai ”incertă”.

”Există un impact al modificării politicilor comerciale ale Statelor Unite asupra zonei euro. Noua Administrație a SUA modifică direcțiile în numeroase domenii politice, iar comerțul este principalul front. Drept rezultat, incertitudinea referitoare la viitorul parcurs al politicilor comerciale a atins niveluri excepțional de ridicate”, a declarat Christine Lagarde, în Parlamentul European.

”În lumea noastră interconectată, amplificarea tensiunilor comerciale afectează creșterea economică mondială și bunăstarea. Costurile cresc, producția este perturbată și sunt ajustate frecvent rețelele de aprovizionare. Acest lucru încurajează politicile de retorsiune, subminând și mai mult beneficiile comerțului liber. Zona euro, care este foarte deschisă comerțului și este profund integrată în rețelele globale de aprovizionare, mai ales în relația cu Statele Unite, este expusă în mod special modificării politicilor comerciale”, a subliniat președintele BCE.

Taxele vamale și măsurile de ripostă vor afecta creșterea economică a zonei euro

Christine Lagarde a avertizat în legătură cu impactul taxelor vamale americane asupra creșterii economice a zonei euro și asupra inflației.

”Analizele noastre, în acest moment, sugerează că impunerea unor tarife de 25% de către SUA asupra importurilor din Europa în SUA ar reduce creșterea economică a zonei euro cu 0,3% în primul an. O reacție europeană sub forma majorării tarifelor pentru importurile din SUA ar continua să aibă un impact asupra creșterii economice de 0,5%. Într-un astfel de scenariu, perspectivele inflației ar deveni semnificativ mai incerte”, a subliniat președintele BCE.

Administrația Donald Trump a impus tarife comerciale Uniunii Europene, Canadei, Mexicului și Chinei. Bruxellesul analizează măsuri de retorsiune împotriva Statelor Unite.

Foto: Profimedia

Video: Parlamentul European

Citește și:

Kremlinul condamnă inițiativele europene de ÎNARMARE/ „Planurile Europei contrazic atitudinea Rusiei și a SUA”

ANALIZĂ Axios.com: Cum sunt AFECTATE politicile economice pe plan global de acțiunile lui Trump /Expert: Activitățile încetinesc

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una …

vezi toate articolele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.