La finalul marșului, protestatari cu fețele acoperite au incendiat pubele de gunoi în cartierul Exarchia, locul unde băiatul neînarmat a fost împușcat mortal de un polițist. Protestatarii au aruncat bombe incendiare și pietre către polițiștii din trupele de intervenție.
Mii de oameni au participat la manifestațiile din Atena FOTO Arhivă
Aproximativ 5.000 de persoane au participat la marșul anual de comemorare a împușcării mortale a lui Alexandros Grigoropoulos, care avea doar 15 ani la momentul incidentului, potrivit Reuters.
La finalul marșului, protestatari cu fețele acoperite au incendiat pubele de gunoi în cartierul Exarchia, locul unde băiatul neînarmat a fost împușcat mortal de un polițist. Protestatarii au aruncat bombe incendiare și pietre către polițiștii din trupele de intervenție, care au răspuns cu gaze lacrimogene.
Mii de polițiști au fost desfășurați în centrul Atenei ca parte a măsurilor de securitate pentru marșul de vineri. Un oficial al poliției a declarat că peste 60 de persoane au fost reținute temporar, iar opt au fost arestate.
În noaptea de 6 decembrie 2008, la câteva ore după ce Grigoropoulos a fost împușcat, mii de oameni au ieșit pe străzile din Atena, incendind mașini, spărgând vitrine și jefuind magazine. Revoltele au continuat timp de săptămâni întregi.