Președinte PNL, Nicolae Ciucă, susține că, în urma unei plângeri penale făcute de liderul AUR, George Simion, privind panourile electorale ale PNL, a fost deschisă „o lucrare in rem”, potrivit legii. „PSD a dat drumul la robinetul de fake-news”, afirmă Ciucă.
Nicolae Ciucă, liderul PNL FOTO: Arhivă
„PSD a dat drumul la robinetul de fake-news. Totul pentru acoperirea scandalului Nordis. George Simion, aşa cum este bine cunoscut în spaţiul public, a făcut o plângere penală la Parchetul General la finalul lunii august pentru panourile electorale ale PNL. La orice plângere conformă se deschide, potrivit legii, o lucrare in rem. E cale lungă de la lucrare la dosar, aşa cum susţine PSD pe surse”, a scris Nicolae Ciucă, pe Facebook.
Liderul PNL l-a atacat și pe premierul Marcel Ciolacu.
„Diferenţa majoră este că domnul Ciolacu chiar s-a plimbat cu avionul privat la Nisa, iar pe acest subiect a fost depusă o plângere penală. Deci, dacă ar fi să folosim logica PSD, atunci ar trebui să spună că şi preşedintele lor are dosar penal la DNA”, mai susține Ciucă.
Potrivit președintelui PNL, oricine poate cerceta această cheltuială a PNL cu panourile.
„Noi suntem transparenţi şi nu avem nimic de ascuns, spre deosebire de Ciolacu şi PSD. Marcel Ciolacu, unde sunt documentele de plată pentru zborul privat de la Nisa?”, a adăugat Ciucă.
Gorghiu: Nicolae Ciucă nu are nimic de ascuns
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a reacționat în cazul dosarului penal deschis de DNA în cazul Nicolae Ciucă, afirmând că „cineva insistă sa mute atentia de la povestea cu Nordis”.
„Citesc o anumită poveste la ceas de seară. Pentru ca cineva insistă sa mute atentia de la povestea cu Nordis “BREAKING DNA începe ancheta penală privind panourile lui Nicolae Ciucă”. E bine să se ancheteze orice, ca e DNA, ca e Parchet General, ca e DIICOT. Că de aia sunt plătiți procurorii din bani publici. Să își facă treaba. Cum e bine să se ancheteze tot, de la Nordis până la alte subiecte care au ridicat mari semne de întrebare în societate. Cetățenii așteaptă asta”, a scris Alina Gorghiu, pe Facebook.
Ministrul Justiției susține că „în cazul de față Nicolae Ionel Ciucă nu are nimic de ascuns”.
„Credeți ca alții pot spune la fel? Vă rog să nu mai încercați atragerea justiției în jocuri politice urate. S-au făcut multe eforturi să o extragem din acest joc practicat ani la rând”, a adăugat Gorghiu.