Criptele nobiliare, lovite de blestemul comorilor. Locurile devastate cu mânie au păstrat legende tulburătoare

Numeroase cripte nobiliare din vestul României, în trecut simboluri ale unor familii influente, au fost devastate. Legendele despre comori ascunse și nepăsarea comunităților au dus la distrugerea unor monumente funerare care au păstrat mărturii istorice prețioase.

Zeci de castele și conace nobiliare din vestul României au fost ruinate în secolul XX, iar odată cu ele au fost distruse și criptele familiilor care le-au locuit. Motivele pentru care nu doar castelele, dar și locurile de veci au fost distruse după ce foștii lor locatari le-au părăsit au fost mai multe.

Localnicii au povestit adesea că grofii erau percepuți ca fiind extrem de bogați, încât sătenii își imaginau că se îngropau cu bijuterii scumpe și aur, Legendele locale i-au determinat pe săteni să acționeze, în locurile demult lăsate fără pază, fără a se teme că profanează mormintele.

Odată cu instaurarea regimului comunist, numeroase familii înstărite au trecut în rândul „dușmanilor poporului”. Moșiile au fost colectivizate, conacele au fost devastate, iar unii dintre proprietarii lor au ajuns în închisoare. Criptele familiilor maghiare au suferit un tratament asemănător, izvorât din ura „de clasă” alimentată de autoritățile comuniste.

Uneori, criptele au fost privite ca monumente reprezentative ale aristocrației maghiare, iar actele de vandalism au fost alimentate de resentimentele etnice și politice. După 1990, în timp ce urmașii vechilor familii nobiliare nu au mai revenit în țară, neglijența și nepăsarea comunităților au contribuit la distrugerea lor. Și după 1990, goana după comori i-a determinat pe infractori să comită distrugeri.

Sicrie sparte, oase împrăștiate în cripta familiei Makray

Aflate la 10 – 20 de minute de mers cu mașina de municipiul Hunedoara, satele comunei Peștișu Mic, de la poalele Munților Poiana Ruscă, sunt căutate de turiști pentru „comorile” lor naturale, câteva peșteri interesante, care au fost locuite în preistorie.

Mai puțin cunoscută este povestea familiei Makray, care a stăpânit vreme îndelungată așezările de pe valea Nandrului. Este atestată documentar din vremea lui Ioan de Hunedoara, la mijlocul secolului al XV-lea, însă unii cercetători au susținut că ar fi una dintre primele familii ungare stabilite în aceste ținuturi, cu trei secole mai devreme. Alți cercetători din trecut arătau că nobilii Makray aveau rădăcini românești sau germane.

Unele dintre moșiile lor din satele Nandru, Valea Nandrului, Josani și Peștișu Mic au fost devastate în timpul Răscoalei iobagilor conduși de Horea, Cloșca și Crișan, însă cele mai mari distrugeri le-au fost provocate în secolul XX.

„A fost un conac boieresc în centrul satului Peștișu Mic, al acestor grofi, dar s-a năruit cu timpul. Iar cripta familiei lor a fost distrusă. Îmi amintesc când eram copil, că ne jucam pe acolo. Sicriele au fost însă sparte, pentru că oamenii credeau că boierii au fost înmormântați cu tot cu comori. O vreme, intrarea a fost zidită, să nu mai intre oamenii să scormonească printre morminte. Un localnic ținea stupi acolo, dar apoi pădurea a crescut și ascunde locul unde se află mormintele”, povestește un localnic în vârstă din satul Peștișu Mic.

Cripta din Poieni păstrează amintiri tragice

În cripta familiei Makray, unii cercetători susțin că a fost mutat, de la Orăștie, și trupul Zsofiei Torma (1832 -1899), prima femeie arheolog din istoria României, care a descoperit  rămășițele valoroase ale civilizației Turdaș și a cercetat peșterile locuite în epoca de piatră de pe valea Nandrului.

Cripta abandonată înfățișează o priveliște sumbră. Încăperea este distrusă, iar printre dărâmături și pietre funerare sparte sunt împrăștiate oasele scoase din sicriele sparte.

În satul Poieni Strâmbu din județul Timiș, un alt loc de la poalele Munților Poiana Ruscă, se afla cândva domeniul Poieni Strâmbu, proprietatea contesei Leopoldina Stojanovits. Vara, „Măreasa”, cum o numeau localnicii (din „Măria Sa”), îşi petrecea timpul aici, într-o casă de vacanţă de pe un deal, din care astăzi nu a mai rămas decât fundaţia.

Leopoldina a avut un singur fiu, Bogdanovich Ferencz. La 19 ani, îndrăgostit de o tânără din Budapesta, ar fi ajuns să se dueleze cu un rival și pierde. Unii spun că a murit în duel, alții că, rușinat și îndurerat, s-a împușcat.

„Despre motivul gestului tragic al tânărului de 19 ani, cunoscuții încă vehiculează diverse ipoteze. Cea mai plauzibilă pare a fi o dragoste nefericită: voia să se căsătorească, dar familia nu putea nicidecum să accepte această unire. În acest sens, zvonurile despre un duel par a fi nefondate. Tatăl sinucigașului, Bogdanovich Vilibald, fost deputat în Dieta din 1848, trăiește separat, la Timișoara”, informau ziarul ungar „Independent”, în 1881.

Contesa a construit o criptă în pădurea de la Poieni, unde și-a înmormântat fiul. După câteva vizite, a dispărut fără urmă. Cripta, săpată în stâncă, avea două camere. În prima, se afla sicriul din cristal și, la intrare, a fost îngropat Lord, câinele Măresei.

„La numai un an după înmormântare, sicriul a fost jefuit, iar cadavrul aruncat în Bega. De supărare, Măreasa l-a adus înapoi, l-a zidit într-o cameră interioară și a închis cripta cu o poartă din fier forjat”, informa presa vremii.

În anii ’80, cripta a fost dinamitată. Ferencz a fost scos din sicriu și lăsat pe un cearceaf. Vandalizarea a continuat. Poarta a fost furată, iar prin crăpăturile zidului se mai pot vedea și azi rămășițele lui Ferencz. Leopoldina și-a trăit ultimii ani la Budapesta și, în 1906, a vândut domeniul Poieni.

Cripta grofilor Lazăr, devastată în goana după comori

Cripta familiei Lazăr, aflată în pădurea de brazi de lângă fosta tabără școlară din Lăpușnic, județul Hunedoara, a fost și ea complet devastată. În ultimele secole, aici au fost înmormântați membrii familiei grofilor Lazăr. Printre ei a fost și Stephanus Lazăr de Csiktaplocza, decedat în 1869, ale cărui rămășițe au fost aduse aici din cimitirul din Ilia.

În toamna anului 1918, castelul a fost devastat de localnici, iar odată cu instaurarea regimului comunist, averea familiei Lazăr a fost confiscată. Clădirile conacului au devenit sediu al Gospodăriei Agricole Colective, iar mobilierul, arhiva și biblioteca au dispărut. Arboretumul a fost distrus, iar în 1949, întreaga familie Lazăr a fost evacuată cu forța. Laszlo Lazăr a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare pentru „vina” de a-și fi plătit angajații mai bine decât prevedea decretul din 1947.

După eliberare, a revenit în sat și a lucrat ca inginer agronom. Familia sa s-a refugiat în Ungaria, iar în anii 2000, o parte din moșie a fost retrocedată urmașilor. Astăzi, fostul conac este în ruină, grajdurile ridicate de comuniști sunt părăsite, iar tabăra școlară înființată pe fostele terenuri ale familiei a fost abandonată. După anii ’90, cripta din pădurea de brazi, încastrată cu monumente de artă vechi, a fost profanată. S-a răspândit legenda că mormintele ar fi ascuns comori, iar zvonurile au atras căutători de aur și de „blesteme”.

„Toate mormintele au fost jefuite, iar capela a fost distrusă. Se spune că familia a lăsat un blestem asupra celor care au atins rămășițele”, povestește un localnic.

Cripta grofilor din Bretea Mureșană, ruinată și încărcată de legende

În satul Bretea Mureșană, din județul Hunedoara, ruinele unei capele-cavou, veche de peste un secol, mai păstrează amintirea unei familii nobiliare și a legendelor care o înconjoară.

Pe locul unei foste moșii boierești, unde în trecut se înălța castelul familiei Nagy, natura și-a făcut loc. Cripta, aflată lângă rămășițele arborilor seculari din fostul parc, a devenit ținta profanatorilor în căutare de comori.

Potrivit tradiției locale, familia Nagy ar fi fost extrem de bogată, iar cavoul ar fi fost decorat cu foiță de aur.

„Bogăția ei se datora atât exploatării țăranilor, dar mai ales descoperirii unei uriașe comori, din vremea dacilor și romanilor, pe Dealul Măgura. Potrivit tradiției, castelul avea tunele și ieșiri secrete la Măgura și Săcămaș, tuneluri secrete care plecau atât din castel, cât și de sub lespezile criptei”, arătau autorii monografiei din anul 2005 a comunei Ilia.

Groful Albert Nagy și fiul său, husarul Laszlo Nagy, căzut pe front în 1914, au fost înmormântați aici. După venirea comuniștilor, moșia a fost transformată în fermă colectivă, iar cripta a ajuns depozit pentru îngrășăminte chimice. După 1990, conacul a dispărut complet, iar terenul a fost concesionat unor investitori care l-au abandonat.