Criza din Orientul Mijlociu. SUA trimit un emisar în Israel pentru a obține un armistițiu în conflictul din Liban

0
2
criza-din-orientul-mijlociu.-sua-trimit-un-emisar-in-israel-pentru-a-obtine-un-armistitiu-in-conflictul-din-liban
Criza din Orientul Mijlociu. SUA trimit un emisar în Israel pentru a obține un armistițiu în conflictul din Liban

Emisarul special al preşedintelui american, Amos Hochstein, a anunţat miercuri, după discuţii la Beirut, că va merge în Israel pentru a încerca să obţină o încetare a focului în războiul din Liban între gruparea Hezbollah şi armata israeliană.

Amos Hochstein este emisarul special al preşedintelui american Joe Biden FOTO Arhivă

Statele Unite şi Franţa îşi sporesc eforturile în vederea obţinerii unui armistiţiu în conflictul care s-a intensificat la sfârşitul lunii septembrie, după mai bine de un an de tiruri transfrontaliere între mişcarea şiită pro-iraniană şi Israel, potrivit Agerpres.

Gruparea Hezbollah a deschis un front împotriva Israelului a doua zi după atacul fără precedent al Hamas pe teritoriul israelian din 7 octombrie 2023, care a declanşat războiul în Fâşia Gaza, spunând că acţionează în sprijinul mişcării islamiste palestiniene.

Mişcarea islamistă libaneză şi armata israeliană au intrat în război deschis pe 23 septembrie, iar armata israeliană efectuează incursiuni în sudul Libanului din 30 septembrie.

Amos Hochstein, care a sosit marţi la Beirut, a continuat miercuri negocierile pentru a încerca să ajungă la un armistiţiu, după ce a declarat cu o zi înainte că o soluţie este „la îndemână”, dar că este la latitudinea beligeranţilor „să decidă”.

La sfârşitul discuţiilor în capitala Libanului, el a declarat că va merge în Israel „în câteva ore pentru a încerca să ajungă la un armistiţiu, dacă este posibil”.

Ambasadoarea SUA la Beirut, Lisa Johnson, le-a prezentat joia trecută premierului libanez, Najib Mikati, şi preşedintelui Parlamentului, Nabih Berri, un plan în 13 puncte, ce prevede un armistiţiu de 60 de zile şi desfăşurarea armatei în sudul Libanului.

Miercuri, agenţia naţională de presă libaneză (Ani) a raportat „confruntări violente” în sudul ţării şi a adăugat că forţele israeliene încearcă „să înainteze spre dealurile Kfar Shuba”, sub acoperirea tirurilor de artilerie şi a aviaţiei israeliene.

La rândul său, Hezbollah a declarat că a vizat soldaţi israelieni în apropierea oraşului Khiam, la circa 6 kilometri de graniţă, unde forţele israeliene încearcă să înainteze.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat luni că Israelul „va desfăşura operaţiuni militare” împotriva Hezbollah chiar şi în cazul unui acord de încetare a focului.

Violenţele dintre Israel şi Hezbollah s-au soldat cu peste 3.540 de morţi din octombrie 2023 în Liban, majoritatea de la începutul campaniei masive de bombardamente israeliene. De partea israeliană, 79 de soldaţi şi 46 de civili au fost ucişi în 13 luni de confruntări.