O femeie și-a pierdut soțul și copilul în accidentul teribil de pe Dunăre. Alte două persoane au murit, după ce barca în care se aflau s-a răsturnat. Ambarcațiunea nu era omologată și a plecat cu mai mulți turiști decât era permis, Și mai grav, circulația era interzisă pe Dunăre
Accident pe Dunăre, la Sulina FOTO: Ziarul de Tulcea
O plimbare de agrement pe Dunăre s-a transformat într-o dramă pentru 14 turiști. Ambarcațiunea în care aceștia se aflau a fost răsturnată de valurile mari, cu înălțimi estimate de 2 -3 metri. Căpitănia Tulcea a anunțat că barca în care se aflau victimele nu ar fi trebuit să se afle luni, 28 iulie, pe Dunăre, deoarece circulația în Bara Sulina era închisă, de la ora 13.15.
Potrivit unor surse, ambarcațiunea nu era omologată. Mai mult, la bord se aflau 14 persoane, deși capacitatea sa maximă era de 12 persoane.
„Am fost anunțați despre eveniment, Căpitania Sulina a mobilizat toate resursele disponibile pentru această operațiune de căutare și salvare a persoanelor aflate în apă. Garda de Coastă a intervenit prompt, care au fost primii în zonă. Condițiile meteo erau nefavorabile navigării pe mare, iar ambarcațiunile de agrement nu au nicio obligație să anunțe când se deplasează. Dar, era evident că valurile mari nu permiteau ieșirea în mare și navigația în siguranță. Legislația prevede doar obligația ca ambarcațiunea să fie înmatriculată și echipată corespunzător iar cel care o conduce să aibă un certificat de conducător de ambarcațiune cu motor”, a declarat Dan Ichim, directorul Căpităniei zonale Tulcea, potrivit ziuadeconstanta.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța investighează cazul În momentul de față, pe numele conducătorului ambarcațiunii s-a deschis un dosar deschis de cercetare pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Purtătorul de cuvânt al ISU Delta Tulcea, Daniel Năstase, a venit cu precizări privind accidentul naval de la Sulina. Potrivit acestuia, alerta a fost dată luni seară, în jurul orei 19 şi 30 de minute, prin apel la numărul unic de urgență 112.
Dispeceratul ISU Tulcea a fost alertat despre faptul că în zona Golfului Mosura – Canalul Sulina s-a petrecut un incident naval în urma căruia mai multe persoane au ajuns în apă. În ambarcațiune se aflau 14 persoane, iar accidentul s-a produs în condiții de furtună pe canal.
„Către locul evenimentului au fost direcţionate mai multe ambarcaţiuni din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, Pichetului de Pompieri Crişan, Serviciului de Ambulanţă Judeţean Tulcea şi alertate forţe ale Gărzii de Coastă respectiv Poliţia de Frontieră Tulcea aflate în zonă, Căpitănia Sulina şi ARSVOM pentru recuperarea persoanelor şi căutarea celor eventual dispărute”, a precizat ISU Tulcea.
De asemenea angrenate în misiunea de căutare salvare au fost şi ambarcaţiuni private aflate în acel moment în zona incidentului.
Din primele informații primite de la faţa locului au fost găsite 6 persoane conştiente, iar alte 4 în stop cardio respirator pentru care, echipajele medicale ajunse la locul evenimentului, au început efectuarea manevrelor de resuscitare.
Concomitent, au fost efectuate căutări şi a altor persoane posibil dispărute, deoarece echipele de intervenţie au primit informaţii că în ambarcaţiune se aflau mai multe persoane declarate iniţial.
„Pe parcursul misiunii de căutare salvare au mai fost identificate încă patru persoane conştiente care au fost preluate şi transportate alături de cele 6 identificate iniţial la UPU Sulina pentru evaluare şi îngrijiri medicale de specialitate. Din păcate, în urma efectuării manevrelor de resuscitare celor 4 persoane găsite în apă a fost declarat decesul. Din cele zece persoane salvate şi transportate la UPU Sulina o singură persoană a fost transportată la o unitate spitalicească din municipiul Tulcea, restul rămânând în localitate”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Tulcea, Daniel Năstase.
Deocamdată nu se cunosc informaţii despre naţionalitatea şi provenienţa turiștilor care se aflau în barcă.