Datoria externă a României a crescut cu 20,3 miliarde de euro în 2024. La cât a ajuns datoria publică

0
7
datoria-externa-a-romaniei-a-crescut-cu-20,3-miliarde-de-euro-in-2024.-la-cat-a-ajuns-datoria-publica
Datoria externă a României a crescut cu 20,3 miliarde de euro în 2024. La cât a ajuns datoria publică

Totalul datoriilor pe care le au datoriile entităților statului, banca centrală, companii și alte sectoare la instituții financiare din afara țării a ajuns la peste 203 miliarde de euro la finalul anului trecut, potrivit datelor publicate joi de Banca Națională a României (BNR).

Datoria externă totală a României a crescut cu 20,33 de miliarde de milioane euro, până la 203,57 de miliarde de euro cursul anului trecut, arată cifrele BNR.

  • Din total, datoria externă pe termen lung reprezintă 75,9% din totalul datoriei externe.

Aceasta a însumat 154,43 de miliarde de euro la 31 decembrie 2024, în creștere cu 12,7% față de aceeași zi a anului anterior.

  • Datoria externă pe termen scurt (24,1% din total) a fost, în ultima zi a anului trecut, de 49,14 miliarde de euro, în creștere cu 6,3 la sută față de 31 decembrie 2023.

Din totalul datoriei externe, cea aferentă entităților administrației publice este peste jumătate (52,6%). Mai concret, soldul la 31 decembrie 2024 era de 107,1 miliarde de euro, reprezentând o creștere cu 15,28 miliarde de lei față de 31 decembrie 2023.

În totalul datoriei intră și investițiile directe de natura creditelor intra-grup, care au ajuns la un sold de 49,28 de miliarde de lei la 31 decembrie 2024.

Potrivit BNR, rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 16,5% în luna decembrie 2024, comparativ cu 16,7% în anul 2023.

Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 decembrie 2024 a fost de 5,8 luni, în comparație cu 5,6 luni la 31 decembrie 2023. Acest indicator se calculează ca raport între rezervele internaționale ale României (valută + aur) la sfârșitul perioadei și importul mediu lunar de bunuri și servicii din perioada respectivă.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 decembrie 2024 a fost de 100,3 la sută, comparativ cu 99,7 la sută la 31 decembrie 2023, arată comunicatul BNR.

Deficit curent al balanței de plăți, adâncit în 2024

Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 5,73 de miliarde de euro (comparativ cu 6,74 de miliarde de euro în perioada ianuarie – decembrie 2023).

Din total, participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au însumat valoarea netă de 4,65 miliarde de euro, iar creditele intra grup au înregistrat valoarea netă de 1,08 miliarde de euro.

Per ansamblu, contul curent al balanței de plăți a înregistrat în 2024 un deficit de 29,37 de miliarde de euro, comparativ cu 21,49 de miliarde de euro, în 2023.

În structura acestuia, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 3,85 de miliarde de euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 1,81 miliarde de euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 1,27 de miliarde de euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 937 milioane euro.

Citiți și:

Banca Națională a României a prelungit acordul cu BCE de furnizare de lichiditate în euro

BNR și-a lansat aplicație mobilă, disponibilă gratuit pentru dispozitivele cu sisteme de operare ios și Android. Cum se numește și ce facilități oferă

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul …

vezi toate articolele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.