Creșterea unui politician ultranaționalist în România reflectă o realitate greu de digerat pentru țară: mulți români preferă să-și șteargă din memorie trecutul fascist din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. După cum spun experții, această tendință se află la rădăcina ascensiunii unor figuri precum Călin Georgescu, ale cărui declarații și admirație pentru fascismul din perioada interbelică au atras atenția unei părți a electoratului român, scrie The New York Times.
Protest față de demolarea statuii lui Mircea Vulcănescu/ FOTO/ Inqam Photos
Propunerea de a redenumi un bulevard din București dedicat unui intelectual fascist condamnat pentru crime de război ar fi trebuit să fie o măsură firească. Diana Mardarovici, consilierul municipal care a venit cu această idee, s-a așteptat ca nimeni să nu se opună unei astfel de schimbări. „Credeam că va fi o formalitate, cu siguranță suntem cu toții de acord că naziștii sunt răi”, a declarat ea pentru NYT . Însă propunerea a fost respinsă, iar motivația a fost una surprinzătoare: „Admiterea crimelor trecutului ar afecta identitatea națională”, au spus colegii ei din Consiliul Local. Astfel, povestea lui Mircea Vulcănescu, filozof și sociolog interbelic, condamnat pentru crime de război, continuă să fie idealizată, în ciuda faptului că a avut un rol activ în regimul fascist.
Mai mult, schimbările numelor la străzilor sau îndepărtarea statuilor care onorează personalități fasciste din România anilor ’30-’40 s-au lovit de aceeași reticență. În loc să se distanțeze de trecutul totalitar, mulți români continuă să își construiască identitatea națională pe aceleași fundamente, iar un astfel de comportament ajută la explicarea succesului electoral al lui Călin Georgescu, un politician ultranaționalist care a reușit să atragă susținători datorită retoricii sale anti-străini, anti-minorități și anti-elite.
„Avem o criză de identitate națională”
Chiar dacă în urma unei decizii a Curții Constituționale, candidatul ultranaționalist a fost împiedicat să meargă mai departe în cursa pentru președinție, acest lucru nu face decât să amâne o criză națională mai profundă. „Nu rezolvăm problema fundamentală. Avem o criză de identitate națională”, subliniază Diana Mardarovici. Acesta este un semnal de alarmă despre cum România se confruntă cu o confuzie între ceea ce reprezenta în perioada interbelică și ce ar trebui să reprezinte astăzi.
Istoricul Liviu Rotman vorbește despre un „complex al asediului” care, adâncit de privațiunile din istoria României, a dus la o adorație pentru naționalismul extrem. După căderea comunismului în 1989, regimul anterior a idealizat anumite figuri din perioada fascistă și le-a transformat în „eroi” ai unei culturi naționale. Însă acest proces de amnezie istorică a avut un impact semnificativ asupra modului în care sunt văzute astăzi personalitățile care au contribuit la alinierea României la regimul nazist.
În contextul actual, Călin Georgescu nu face decât să exploateze această amnezie, laudând ideologia Mișcării Legionare și mimând discursul liderilor fascisti, cum ar fi Ion Antonescu. Deși celebrarea publică a acestei mișcări este interzisă, mișcările extremiste continuă să-și facă simțită prezența, ca și cum trecutul nu ar fi existat. Pe 30 noiembrie, în pădurile din apropierea Bucureștiului, naționaliști extremiști s-au adunat pentru a comemora liderul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, în ciuda legislației care interzice astfel de manifestări.
Vulcănescu, care a murit într-o închisoare comunistă în 1952, este amintit acum nu ca un agent al Holocaustului, ci ca un intelectual de frunte din anii 1930, o perioadă în care mulți gânditori români proeminenți au îmbrățișat un naționalism extrem impregnat de credință religioasă. Ei se vedeau ca apărându-și țara împotriva comunismului și a forțelor străine ostile care lucrau cu minoritățile interne.
„Intelectualii români erau toți naționaliști, iar întreaga cultură a fost impregnată de ideile lor”, a declarat profesorul Rotman.
„Amnezia cultivată”, a spus el, a șters în mare parte amintirile despre unde au dus aceste idei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când România s-a aliat cu Germania lui Hitler. Un raport din 2004 al unei comisii conduse de Elie Wiesel, născut în România și laureat al Premiului Nobel, a estimat că între 280 000 și 380 000 de evrei au murit în România și în zonele aflate sub controlul său în timpul războiului.
„Intelectualii români au fost toți naționaliști, iar întreaga cultură a fost impregnată de ideile lor”, a declarat profesorul de istorie Liviu Rotman.
Această amnezie a făcut ca mulți oameni să fie ușor „seduși” de Georgescu, a spus profesorul Rotman.
Spre deosebire de alți naționaliști proeminenți și adesea gălăgioși din România, Georgescu, un fost agronom multilingv, s-a prezentat ca un purtător de cuvânt sobru al oamenilor obișnuiți, înrădăcinat în pământ și în valorile Bisericii Ortodoxe.
„Georgescu nu este un politician gălăgios și vulgar, ci poate convinge cu adevărat oamenii”, a declarat Oliver Jens Schmitt, profesor de istorie la Universitatea din Viena. Schmitt este, de asemenea, autorul unei biografii a lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Mișcării Legionare antisemite din România în anii 1930 și al aripii sale paramilitare, Garda de Fier.
Georgescu, a spus Schmitt, „este un indicator al măsurii în care propaganda legionară a pătruns încet în societatea românească”.
Dar declarațiile anterioare ale lui Georgescu, dezgropate de mass-media românești după victoria sa șocantă din primul tur, arată cum acest candidat laudă Mișcarea Legionară și imită discursurile lui Ion Antonescu, liderul fascist al României din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Multe țări din Europa Centrală și de Est, unde teroarea fascistă de dinainte și din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a făcut loc tiraniei comuniste după 1945, s-au raliat pentru a-i apăra pe criminalii de război ca patrioți pentru că s-au opus comunismului.
Ucraina îl onorează pe Stepan Bandera, un naționalist responsabil pentru masacrarea evreilor și polonezilor. Letonia are o zi de comemorare pentru membrii Legiunii Letoniei, o ramură a Waffen-SS-ului nazist german. Mulți maghiari își venerează propriul lider din timpul războiului, amiralul Miklos Horthy, un aliat al lui Hitler.
În România, în timp ce liderii comuniști postbelici, în special Nicolae Ceaușescu, au vorbit despre lupta împotriva fascismului, ei au îmbrățișat, de asemenea, un naționalism etnic cu accente adesea fasciste.
Printre altele, Ceaușescu i-a persecutat pe maghiari în căutarea „romanizării” și a susținut în liniște reabilitarea liderului fascist din timpul războiului, Antonescu, care a fost executat în 1946.
Andrei Ursu, autorul unor cărți despre serviciul de securitate al lui Ceaușescu, a declarat că ” poliția comunistă din România și agențiile de informații erau pline de naționaliști de linie dură. După prăbușirea comunismului într-o revoluție sângeroasă în 1989, acestea au promovat carierele politice ale unor antisemiți și xenofobi turbați. Aceasta a ajutat la deschiderea drumului pentru candidatura lui Călin Georgescu la președinție”, a spus el.
Naționalismul extrem a intrat în mainstream-ul intelectual
De asemenea, faptul că naționalismul extrem a intrat în mainstream-ul intelectual face dificilă o reglare istorică în România.
Mai mulți dintre cei mai celebri scriitori din ceea ce este considerată o epocă de aur a literaturii române între cele două mari războaie ale secolului trecut, inclusiv Emil Cioran și Mircea Eliade, au fost cândva fasciști entuziaști.
„Nu-i poți anula. Ei sunt prea importanți. Dacă îi anulăm pe toți fasciștii, vom rămâne cu Nadia Comăneci”, gimnasta, «și cu Dracula», a declarat Liviu Ornea, scriitor evreu și profesor de matematică la Universitatea din București.
În octombrie, Florian, directorul Institutului Holocaustului, s-a simțit înveselit când o instanță a ordonat guvernului de la București să schimbe numele străzii care îl onorează pe Vulcănescu, ca răspuns la un proces intentat de institutul său.
După victoria lui Georgescu în primul tur al alegerilor, Primăria a decis să facă apel, sperând să mențină numele fascistului, semn al unui trecut care nu vrea să fie lăsat în urmă, notează The New York Times.